Concediaţii Nestle Timişoara cer un număr de salarii compensatorii comparabil cu cel acordat colegilor din Franţa şi Germania

Angajaţii companiei Nestle din Timişoara au protestat, luni după-amiază, fiind nemulţumiţi că, după ce conducerea fabricii a anunţat lichidarea afacerii din zonă, le-a oferit până la 13 salarii compensatorii, în timp ce colegii lor din Germania sau Franţa au primit, în condiţii similare, până la 50 de salarii compensatorii, anunţă Agerpres.

 

Preşedintele Sindicatului Nestle, Ovidiu Bolovan, a declarat că angajaţii vizaţi de concediere, în număr de 350, nu au reuşit să se înţeleagă cu conducerea companiei în privinţa plăţilor compensatorii: „Protestăm pentru că nu am reuşit să ne înţelegem cu conducerea privind lichidarea acestei fabrici. După 11 ani de muncă, să-mi dea zece salarii, comparativ cu colegii noştri din Europa, care obţin drepturi mai bune şi mai uşoare pentru ei? De anul trecut s-au închis mai multe fabrici în Germania şi Franţa, iar cei de acolo au obţinut sume mari, între 30 şi 50 de salarii, în funcţie de ţară. Noi am cerut până la 50 de salarii, la fel ca şi cei de dincolo.”

Mulţi dintre salariaţi au o vechime în Nestle Timişoara de 15-20 de ani şi li s-au promis doar 13 salarii la lichidare, în timp ce angajaţi cu 11 ani nu vor primi decât zece salarii.

„Mi se pare nefiresc ca reprezentanţii companiei din România să ne spună «suntem în România, nu în UE», ceea este foarte trist şi foarte grav. Înseamnă că România este considerată în continuare groapa de gunoi, iar noi suntem nişte sclavi pe plantaţie”, a adăugat preşedintele Sindalimenta, Dragoş Frumosu, prezent şi el la protest.

În semn de nemulţumire faţă de refuzul companiei de a da curs cererilor sindicatului privind acordarea pachetelor sociale compensatorii, după ce patronatul a anunţat închiderea fabricii din România, acţiunile de protest ale angajaţilor au început de săptămâna trecută, prin purtarea de banderole.

Angajaţi prezenţi la protest spun că pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani s-a mai adăugat o pensie viageră reprezentând 80% din salariul brut şi se întreabă „de ce muncitorii români să fie discriminaţi, iar oferta primită să reprezinte maximum 13 salarii pentru angajaţii cu peste 20 de ani vechime în fabrică?”

Situaţia angajaţilor Nestle Timişoara, dar şi comportamentul reprezentanţilor concernului eleveţian în România au fost aduse la cunoştinţa Uniunii Internaţionale a lucrătorilor din Alimentaţie, Agricultură, Hoteluri, Restaurante, Catering şi Tutun, organizaţie internaţională (IUF) la care FSIA – Sindalimenta este membră, care a decis să sprijine mişcările de protest ale muncitorilor români.

De asemenea, IUF a solicitat companiei Nestle întrunirea de urgenţă a Comitetului European de Întreprindere, la care a participat şi vicepreşedintele sindicatului, membru al acestui organism. Cerinţele angajaţilor Nestle au fost prezentate la Geneva, iar Sindalimenta a solicitat IUF adoptarea unei măsuri generale, în situaţia închiderii definitive a unor companii, care să permită acordarea angajaţilor de drepturi sociale egale, indiferent de ţara europeană în care aceasta a funcţionat.

„Facem apel la Guvernul Romaniei, inclusiv la toate forţele politice parlamentare, să acţioneze în regim de urgenţă pentru modificarea Legii Dialogului Social. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară a implementat un proiect pe fonduri europene, care vine cu propuneri pertinente, rezultate din activitatea reală, cu privire la modificarea legii amintite. Proiectul va fi depus atât la conducerile partidelor politice ale grupurilor parlamentare, cât şi la Guvern”, transmite Sindalimenta.

Fabrica din Timişoara a fost achiziţionată de Nestle în anul 2000, iar în anul 2005, grupul elveţian Nestle a majorat cu 9 milioane de euro participarea la capitalul social al Nestle România, banii fiind direcţionaţi spre investiţii în produse şi mărci noi în cadrul Fabricii Joe, din Timişoara, singura unitate deţinută de concernul elveţian în România.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro