BuzzCamp, un eveniment dedicat dezvoltării personale, recrutării specializate și orientării în carieră, dedicat studenților și absolvenților de studii superioare, ajunge la Timișoara.
Companiile Accenture, Bitdefender, EY, Lidl, Visma și Vodafone vor fi prezente la ediția din Timișoara a BuzzCamp, organizată la Hotel Timişoara, să caute profile specifice de studenți și absolvenți pe care să îi recruteze în programele de formare.
BuzzCamp, o platformă complexă de orientare în carieră, recrutare, workshop-uri și conferințe axate pe dezvoltare personală, este organizată de două ori pe an, din 2008, ajungând acum la cea de-a 14-a ediţie. Evenimentul are loc joi, 19 noiembrie, simultan, în 11 orașe: Brașov, Sibiu, București, Ploiești, Iași, Cluj, Timișoara, Bacău, Constanța, Pitești și Craiova.
„Cariera mea și a echipei Inspire Group a început și se dezvoltă cu fiecare ediție BuzzCamp. Din 2008 și până astăzi evenimentul a pus față în față 100 de companii cu peste 18.000 de participanți. La ultima ediție, 135 de tineri cu potențial și-au început cariera în cadrul companiilor partenere. În fiecare an, ne bucurăm de sprijinul celor mai mari centre universitare și de implicarea a peste 50 de organizații studențești”, spune Anca Matei Nazarov, Project Director BuzzCamp & Co-founder Inspire Group.
Evenimentul, transmit organizatorii, se desfășoară în contextul în care, ultimul raport de cercetare realizat de Institutul Național de Statistică, privind ocuparea și șomajul, situează rata șomajului în rândul tinerilor la 25%. „Nu ne dorim ca tinerii cu potențial să fie puși în situația de a alege între a participa la cursurile facultății pentru care au optat și a fi angrenați într-un job full-time. Experiența Inspire Group pe proiecte de employer-branding și recrutare, precum și clienții alături de care dezvoltăm evenimentul, de opt ani, ne demonstrează că ambele sunt la fel de importante. Ne aflăm într-un moment în care tinerii cu potențial au nevoie de orientare și soluții pentru a începe o carieră, nu de un simplu job, după terminarea facultății”, declară Alina Anghel, Business Development Director & Co-founder, Inspire Group.
Această ediţie se bucură de sprijinul a 15 dintre cei mai importanți angajatori: Accenture, Bitdefender, Groupe Renault, Arvato, Vodafone România, Lidl, Ey, SCC, WNS, Nestle, Carrefour, HP, Continental Automotive și Telus și beneficiază deja de 30 de speakeri confirmați.
În edițiile anterioare s-au alăturat proiectului persoane publice din domenii variate, de la actori și sportivi la antreprenori și traineri ca: George Ivașcu, Maria Buza, Virgil Ianțu, Cornel Ilie, Cori Grămescu, Grigore Leșe, Dan Chișu, Radu Iacoban sau Ivan Patzaichin.
Participarea la BuzzCamp este gratuită, însă locurile sunt limitate și necesită o înscriere prealabilă pe site-ul www.buzzcamp.ro/event.
Ultimele comentarii