Comitet judeţean profilat pe Sănătate, creat la Consiliul Judeţean Timiş

Lipsa unor specialişti în structurile de decizie ale unităţilor administrative care au în subordine spitale s-a văzut inclusiv prin pierderea unor proiecte valoroase. Lucrurile s-ar mai putea schimba, în bine, după înfiinţarea unui Comitet Judeţean ce urmează a fi constituit pentru punerea în aplicare a planurilor regionale de servicii de sănătate.

 

Un comitet care să analizeze problemele şi nevoile din teritoriu

De ani de zile se vorbeşte despre faptul că, la nivelul Consiliului Judeţean Timiş, nu există o structură de specialişti din domeniul medical care să se ocupe de deciziile importante din spitalele din subordine, chiar dacă o astfel de structură există la alte administraţii judeţene.

Acum, Ministerul Sănătăţii vrea ca şi în Timiş să se constituie un comitet judeţean care să pună în aplicare planurile regionale de servicii de sănătateşi să se ocupe, printre altele, de cartografierea serviciilor de sănătate şi a nevoilor de servicii de sănătate.

Uniunea Europeană condiţionează acordarea unor viitoare finanţări importante în domeniul medical de existenţa acestor structuri la nivel local, care să identifice nevoile şi specificul fiecărei zone în domeniul sanitar.

„Comisia Europeană a solicitat Guvernului României operaţionalizarea acestor planuri, documente care pornesc de la analiza stării de sănătate a populaţiei în funcţie de specificul fiecărei zone, trecând apoi la planificarea şi organizarea furnizării serviciilor de sănătate într-o manieră coerentă şi funcţională, pentru a demonstra partenerilor noştri europeni angajamentul nostru în continuarea reformei sistemului de sănătate şi modelarea unui nou sistem de sănătate”, transmite CJ Timiş, care a realizat în acest sens un proiect de hotărâre, ce urmează să fie analizat la următorul plen.

 

O structură necesară

În fiecare judeţ va fi înfiinţat un comitet director judeţean, format din reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale, ai autorităţilor de sănătate publică judeţene, ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai asociaţiilor de cadre medicale (în special medici de familie).

Comitetul director judeţean, care va avea în componenţă şi reprezentanţi ai pacienţilor, cu rol consultativ. Acesta se va ocupa de conceperea şi implementarea activităţilor prevăzute în Planul Regional privind Serviciile de Sănătate pentru Regiunea Vest.

Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara, spune că e nevoie de o strategie, un masterplan bine conturat în domeniul sănătăţii la nivel local, care să cuprindă o direcţie unitară de dezvoltare a acestui sector. „Este nevoie de o strategie bazată pe nevoile Spitalului Judeţean, în mod real, pentru că aici ajung pacienţi cu afecţiuni grave din toată zona de vest. Este greşit să se meargă pe acest domeniu, pe bani mulţi, după ideea unuia sau altuia, şi nu după o strategie coerentă, adaptată specificului local. În această ideea se poate discuta inclusiv dacă avem nevoie de un Spital Regional sau putem dezvolta mai mult reţeaua existentă, cu una, două secţii în plus. Totul trebuie să se coordoneze transparent, pe baza unor decizii comune a celor implicaţi, inclusiv din domeniul medical, inclusiv din administraţie, pentru că azi nu se mai poate merge după o gândire veche, închisă”, mai spune Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email