Colectare de dopuri pentru cauze nobile

dopuriUn bătrân din Timişoara, diagnostic cu paraplegie, a putut ieşi din casă după doi ani. Şi asta, graţie un oameni care au strâns dop cu dop pentru a-i cumpăra un scaun cu rotile.

 

În 2012, timişoreanul Octavian Stana (foto) punea bazele unei campanii pe care a numit-o Dopuri… pentru o cauză. O campanie care, explică iniţiatorul, încercă să unească două ramuri: una socială, “printr-un gest mic poți să îți ajuți aproapele”, şi una ecologică “prin colectarea și reciclarea dopurilor de plastic protejăm mediul înconjurător”.

Această campanie constă în colectarea de capace de plastic de la pet-uri de 0.5, 1, 1.5, 2, 2.5 litri, capace de la cutii de lapte, de suc natural etc., care sunt duse la un centru de colectare, iar cu banii strânși se achiziționează câte un scaun cu rotile pentru o persoană care are nevoie, dar nu şi-l poate permite.

Din pricina faptului că această campanie nu are perioadă limitată de desfăşurare, ea a fost împărţită pe episoade, fiecare episod  fiind un caz pe care urmează să-l rezolvăm”, spune Octavian Stana, iniţiatorul şiu coordonatorul campaniei.

Octavian Stana Foto Arhiva personalaPrimul episod a avut o perioadă de derulare de un an jumătate, timp în care au fost strânse dopuri pentru Raluca, o adolescent în vârstă de 19 ani care, în 31 decembrie 2013, a primit un scaun cu rotile, de care avea nevoie.

Episodul al doilea a început în ianuarie 2014. Cea care urma să fie ajutată era Anamaria Varvara, o timişoreancă în vârstă de 17 ani, care suferea de mai multe afecţiuni, printre care hidrocefalie şi tetrapareză. Din pricina afecţiunilor multiple pe care le avea, Anamaria s-a stins din viaţă în noiembrie 2014, în urma unui stop cardiorespirator.

Având o sumă de bani deja strânsă, episodul al treilea al campaniei a avut o durată mai scurtă, și anume noiembrie 2015 – 22 februarie 2016. Cel care a primit, acum câteva zile, o mână de ajutor, concretizată în achiziţionarea unui scaun cu rotile, este Nicolae Toșoiu, un pensionar din Timişoara, diagnosticat cu paraplegie care, de doi ani de zile, nu a mai ieşit din casă.

Octavian Stana spune că această campanie s-a extins şi în ţară, iar acum se primesc dopuri și din Constanța, Craiova, București, Oradea , Cluj.

Dorim să le mulțumim tuturor celor care aleg să strângă dop cu dop şi ne ajută să facem viața unei persoane cu nevoi speciale puţin mai frumoasă. Fiecare dop contează! Fiecare om contează!”, transmite Octavian Stana.

Print Friendly, PDF & Email