Clinica de Chirurgie Vasculară Timişoara suspendă operațiile de reconsțructie vasculară, din cauză că îi lipsesc materiale elementare

Conducerea Spitalului Judeţean din Timişoara a lăsat fără răspuns 500 de referate de solicitare

Mihai Ionac Foto newstmClinica de Chirurgie Vasculară Timişoara a ajuns în imposibilitatea de a mai realiza operații de revascularizare arterială, din cauză că îi lipsesc materiale elementare de genul firelor de sutură sau a foliilor sterile de protecție contra infecțiilor a plăgilor operatorii.

 

Clinica de Chirurgie Vasculară Timişoara anunţă, printr-un comunicat remis redacţiei, că de luni, 22 iunie, suspendă, forţat, operațiile de reconsțructie vasculară. Din cauza crizei de materiale medicale elementare.

Prof. dr. Mihai Ionac, şeful clinicii şi președinte al Comitetului pentru Registre Naționale, European Board and section of Vascular Surgery, spune că solicitările zilnice de aprovizionare cu materiale strict necesare operațiilor vasculare, pe care clinica le-a remis direcțiunii Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara, au rămas fără răspuns. Şi asta, de patru ani de zile. Dr. Ionac afirmă că este vorba de peste 500 de referate de solicitare, trimise începând cu 15 mai 2011.

Prin urmare, de luni, 22 iunie, “colectivul clinicii va fi în imposibilitate de a mai realiza operații de revascularizare arterială (bypassuri, endarterectomii carotidiene, anevrisme etc). Lipsesc materiale elementare: fire de sutură, tuburi de dren, folii sterile de protecție contra infecțiilor a plăgilor operatorii etc.”, se mai arată în comunicat.

Din aceleaşi motive, după epuizarea ultimelor rezerve de care mai dispune în urma achizițiilor prin programul național de sănătate – ale cărui fonduri au fost reduse la jumătate față de anul trecut –, personalul clinicii estimează că, începând cu 24 iunie, va putea asigura exclusiv tratamentul conservator și nu intervențiile operatorii necesare în urgențele vasculare și care se impun în multe cazuri pentru salvarea membrelor de la amputație sau pentru salvarea vieții în cazul anevrismelor.

În această situație am informat conducerea spitalului și am solicitat poziția acesteia referitoare la posibilitatea de a continua în condiții decente activitatea secției”, declară Mihai Ionac.

Acesta mai spune că a solicitat conducerii spitalului o soluție referitoare la situația în care pacienții se vor adresa clinicii în încercarea de a-şi salva membrele de la amputație sau de a preveni accidente vasculare cerebrale, în condițiile în care clinica nu dispune de materiale, iar pacienții nu au bani să le achiziționeze. Solicitare rămasă, de asemenea, fără răspuns…

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis