Consiliul Județean Timiș a semnat contractele subsecvente pentru furnizarea produselor incluse în programul de distribuție gratuită în școli. Costul acestor produse pentru anul şcolar 2024-2025 este de apropae 40.000.000 de lei cu TVA.
Administrația județeană gestionează, la nivelul Timișului, Programul privind acordarea gratuită de lapte, produse de panificație și fructe pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de patru ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular.
Pentru anul școlar 2024-2025, transmite Consiliul Judeţean Timiş, preșcolarii din grădinițele cu program normal de patru ore, elevii din învățământul primar și gimnazial, precum și cei din învățământul special din județul Timiș vor beneficia de produse de panificație, lapte UHT și mere, de la 1 octombrie
Biscuiţii vor fi livraţi de firma Biscotto SRL, în cinci zone: Zona 1 Timişoara, Zona 2 Lugoj – Margina, Zona 3 Voiteg – Deta, Zona 4 Buziaş – Pişchia şi Zona 5 Jimbolia – Sânnicolau Mare. Valoarea totală a celor cinci contracte este de aproape 7.000.000 de lei cu TVA.
Laptele UHT va fi livrat de SC Simultan SRL, tot în cele cinci zone. Valoarea totală a contractelor este de peste 30.000.000 de lei cu TVA.
Merele vir fi livrate în şcolile şi grădiniţele din cele cinci zone de SC Ar Linia Tea SRL. Valoarea totală a celor cinci contracte este de peste 2,8 milioane de lei cu TVA.
Ultimele comentarii