Circuitul dosarelor – în instanţă şi în natură

editorialSă tot fie vreo zece ani de când, anual, într-un mod care deja tinde să devină tradiţie, Curtea de Conturi îi reaminteşte Primăriei Timişoara că o bună parte a patrimoniului său nu este, ca Moldova lui Ştefan, nici a sa, nici a timişorenilor, nici a urmaşilor urmaşilor lor, ci a nimănui. Cel puţin asta reiese din scriptele de pe la O.C.P.I., chiar Primăria recunoscând în urmă cu câteva zile că nici ea nu mai poate descâlci iţele în cazele unor „amestecături” de parcele precum cele de lângă stadionul „Dan Păltinişanu”, unde s-a şi cerut o nouă numărătoare cadastrală.

Constatările de acum, când se iese şi se declară cu seninătate că străzi întregi din municipiu nu sunt intabulate, fiind un miracol că nu s-au găsit moştenitori din Germania cu „reprezentanţi judiciari” romi care să le revendice, sunt rezultatul unor „eforturi” susţinute şi constante, depuse după ’90 în slujba încâlcirii şi pitirii strategice a unei bune părţi din patrimoniul municipiului. Mergând probabil pe principiul „ce nu ştii nu te doare”, unii funcţionari au pus deoparte terenuri şi imobile sau au avut grijă ca nu cumva statutul acestora să fie prea clar în cărţile funciare. „Întâmplător” o bună parte din aceste imobile şi terenuri au fost revendicate şi câştigate în instanţă, tocmai datorită „nebuloasei” cadastrale controlate.

Timid, abia în ultimii trei patru ani chestiunile acestea mai par să suscite ceva interes din partea DNA, deşi nimeni nu mai spera asta, şi abia anul trecut unul dintre cazurile de gestionare defectuoasă mai mult sau mai puţin interesată a patrimoniului Primăriei Timişoara a trecut de faza de anchetă la DNA şi a ajuns în instanţă.

Ce s-a întâmplat mai departe cu acest unic caz ajuns pe masa judecătorilor este povestit cu detalii savuroase în raportul DNA pe anul trecut, publicat la sfârşitul săptămânii trecute. „În fapt, s-a reţinut că inculpaţii, funcţionari din cadrul Primăriei municipiului Timişoara  au concesionat, fără licitaţie, pe 15 ani un teren de 15.368 mp, un teren aferent bazei sportive în favoarea reprezentanţilor unor societăţi comerciale, prejudiciul fiind de peste 200.000 euro (nu este foarte clar în rechizitoriu)”, este prima frază care e de natură să stârnească zâmbete, sub raportul muncii de urmărire penală. Ce înseamnă „nu este foarte clar în rechizitoriu” ? Şi, mai departe, se continuă cu următoarea relatare: „Procurorul de şedinţă: (nu rezultă cine a fost), încercând să precizeze rechizitoriul, arată că faptele inculpaţilor sub aspectul laturii obiective au fost comise prin inacţiune, aşa încât aceasta nu poate fi cuantificată.”

E oare bine că DNA, în raportul oficial, susţine că nu ştie cine a reprezentat în instanţă un dosar important de corupţie ?  

În aceste condiţii, nu este de mirare că instanţa, în speţă Judecătoria Timişoara, şi apoi Curtea de Apel Timişoara a trimis înapoi dosarul la DNA „în vederea refacerii actului de sesizare.”

Şi iată ce spune instanţă, motivând trimiterea „ramburs” a dosarului înapoi la DNA: „rezentarea încadrării juridice nu cuprinde analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor din rechizitoriu, fiind echivocă şi generală (nu se arată actele materiale, modalitatea de săvârșire a acestora, atribuţiile de serviciu încălcate), fiind de natură să dea naştere la interpretări şi neputându-se stabili ce anume se reţine în sarcina inculpaţilor”. Şi asta nu e tot. Tot instanţa mai „laudă” calitatea procesului de urmărire penală, precizând: „Descrierea este sumară și stereotipă, inaptă să permită identificarea clară a contribuţiei fiecărui inculpat, a atribuţiilor de serviciu încălcate şi nu este atribuţia instanţei ca din coroborarea materialului probator să deducă acuzaţiile reţinute în sarcina inculpaţilor.”

După toată această înşiruire de aprecieri, făcute de instanţă, DNA mai precizează, la finalul prezentării cazului: „Soluţia nu este imputabilă procurorului”. Chiar aşa…

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro