Cetăţean sârb, arestat pentru călăuzirea de migranţi, pe frontiera de vest

Tribunalul Timiș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de un cetățean sârb care a călăuzit zeci de migranți asiatici, la frontiera sârbo-română, care voiau să ajungă în vestul Europei.

 

Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, în cooperare cu lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Deta, au depistat, la finele lunii iulie, în apropierea localităţii de frontieră Stamora Germana, ascunse în vegetaţia din zonă, 17 persoane – şi adulţi, şi copii.

În apropiere, transmite printr-un comunicat Inspectoratul Poliţiei de Frontoeră Timişoara, poliţiştii de frontieră au descoperit un microbuz cu numere de înmatriculare sârbeşti, aflat în staţionare cu motorul pornit, în care se aflau ascunşi cinci cetăţeni străini. La vederea echipajului Poliţiei de Frontieră, şoferul a încercat să fugă, dar a fost prins şi transportat, alături de ceilalţi, la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.

Grupul era format din 13 bărbaţi, două femei şi şase copii, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 57 de ani, iar minorii, între unu şi 13 ani. Cetăţenii din Siria, Irak, Iran şi Afganistan au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Şoferul microbuzului, cetăţeanul sârb Nikola J., în vârstă de 26 de ani, a intrat legal în ţară şi urma să preia migranţii cu microbuzul pentru a-i transporta mai departe.

Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi. De asemenea, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro