Ceremonial militar și Hora Unirii, la monumentul lui Cuza, din Timișoara

Ziua Unirii Principatelor Române a fost  sărbătorită la Timișoara cu o ceremonie militară și Horă a Unirii, în faţa monumentului lui Alexandru Ioan Cuza.

 

Ceremonia militară a început la ora 10, la Monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasat în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Aici a avut loc o ceremonie militară organizată de Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”.

Seria de evenimente a continuat cu un Te Deum și depuneri de coroane de flori şi s-a încheiat cu o ceremonie militară și religioasă, urmată de Hora Unirii.

La manifestare au participat şi prefectul de Timiş, Eva Andreaş, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi şefii instituţiilor MAI şi MApN din judeţ.

Unirea Principatelor Române a avut loc pe 24 ianuarie 1859, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe apropierea culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Romînească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, acesta fiind acceptată în unanimitate.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro