Cercetările DIICOT Timişoara, în dosarul „Motorina CFR”, în desfășurare

Cercetările procurorilor DIICOT Timișoara în dosarul „Motorina CFR”, care are un prejudiciu estimat de peste 1 milion de euro, sunt în curs și încă nu se poate estima un termen precis de finalizare declară, citat de Agerpres, procurorul-șef al DIICOT Timișoara.

 

Termenul de trimitere în judecată a dosarului „Motorina CFR” depinde de finalizarea expertizelor contabile care trebuie să se facă în funcție de actele contabile, afirmă, citat de Agerpres, procurorul-şef al DIICOT Timişoara, Alex Florența.

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2010, la nivelul Depoului de Locomotive Timișoara s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat care a avut ca scop însușirea și sustragerea combustibilului din gestiune, în baza unui plan infracțional foarte bine conceput, cu roluri clar definite pentru fiecare dintre membrii grupării. Grupul infracțional organizat s-a constituit în jurul persoanelor cu atribuții de conducere, organizare și control din cadrul instituției, suspecții având sarcini și roluri clar definite în cadrul grupării.

 

Citeşte şi: Furturi de motorină de un milion de euro, de la CFR

 

Potrivit procurorului-şef al DIICOT Timişoara, valorificarea motorinei sustrase se făcea prin două modalități: „Pentru cantitățile mici se încărca în diferiți recipienți și pleca, pentru cantitățile mai mari, în incinta depoului era amenajat un spațiu care aparține tot CFR, dar care fusese dat în folosință fără niciun contract în sine, unei societăți care-și amplasase o pompă în incinta spațiului respectiv (administrate de Liviu Martin, care se ocupa de vânzarea combustibilului sustras ilicit – n.r.). O conductă artizanală improvizată lega rezervoarele propriu-zise ale CFR, în care depozitau cantitatea de combustibil pe care reușeau să-l sustragă și se vărsa prin această conductă în stația tip PECO din spațiul artizanal, unde noaptea veneau tiruri de la societăți comerciale, încărcau motorina cu care plecau mai departe.”

 

Citeşte şi: 44 de percheziții într-un caz de furt de combustibil de la Depoul de Locomotive Timișoara

 

Potrivit lui Alex Rovenţa, suspecții puneau în locomotive o cantitate de combustibil care le ajungea pentru efectuarea cursei, dar în actele întocmite treceau cantități mai mari. „Cu un debimetru și cu sprijinul laboranților din instituție, se jongla la cantitățile de motorină, astfel încât în locomotivele care plecau în curse se vărsa o cantitate concretă care le ajungea pentru efectuarea cursei, iar în actele întocmite se treceau cantități mai mari. Diferența de cantitate, în actele în fals întocmite, era jonglată, prin intermediul conducerii sucursalei, șefi de unitate, adjunctul șefului de unitate, gestionarul-șef, după anumiți parametri, calcule, astfel încât ei să se acopere în gestiune și să pară totul în regulă.”

În aprilie 2016 au fost arestați preventiv toți liderii grupului infracțional, respectiv, gestionar-șef Borza Gheorghe, contabila-șefă Silaghi Florina, liderul de sindicat Boloș Ioan Irimie și Martin Liviu, administratorul firmei care vindea motorina, iar sub arest la domiciliu au fost puși directorul Depoului, Jigoria Cristian, adjuncta Depoului, Apostol Alina, și agentul de la Poliția TF, Nanu Ilarie.

Print Friendly, PDF & Email