Multe Institute de Cercetare au constituit, în ultimii ani, o sursă de terenuri şi clădiri (de obicei, situate în zona bine cotate ale marilor oraşe) pentru administraţiile locale sau, prin interpuşi, pentru diverşi speculatori imobiliare. Timişul nu a făcut excepţie.

Neclarităţi patrimoniale

Curtea de Conturi a publicat, zilele trecute, concluziile unui Raport de audit al performanţei privind „Gestionarea fondurilor publice alocate pentru finanţarea activităţii de cercetare – dezvoltare – inovare, în contextul prevederilor Strategiei Europa 2020” care atinge, tangenţial, şi problema patrimoniului semnificativ diminuat al institutelor de cercetare din România.

Conform documentului, acest patrimoniu a scăzut gradual de-a lungul ultimilor ani, pentru că diverse autorităţi centrale sau locale s-au servit cu terenuri şi imobile de la aceste institute, prin exproprieri, hotărâri de guvern oficializate fără consultarea celor afectaţi sau prin transferuri de care cei vizaţi aflau doar din Monitorul Oficial.

Situaţia a fost favorizată şi de faptul că multe din aceste institute de cercetare au şi acum un statut cadastral incert, în acte figurând nu o dată ca administratoare sau proprietare structuri defuncte din cercetarea comunistă, multe dispărute în 1990. Şi în Timiş, după cum arată acelaşi raport, există probleme legate de neclarităţi cadastrale sau litigii prelungite care afectează patrimoniul mai multor institute de cercetare. Este dat exemplul Institutului de Sudură şi Încercări de Materiale Timişoara care „se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte reglementarea patrimoniului. Clădirea şi terenurile în care îşi desfăşoară activitatea provin dintr-o societate care a fost divizată în trei unităţi, iar celelalte două societăţi comerciale au început să vândă patrimoniul către terţi. Este necesară efectuarea operaţiunii de separare cadastrală”, arată reprezentanţii Curţii de Conturi.

Mai bine nu se stă nici la Institutul de Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă care, relevă raportul „se confruntă cu probleme privind documentaţiile redepuse pentru efectuarea intabulării pentru diferite filiale, iar la filiala de la Timişoara sunt probleme de ordin juridic, respectiv litigii, intabularea imobilelor de la această sucursală fiind posibilă doar după finalizarea litigiilor.”

În plus, precizează auditul Curţii de Conturi multe alte Institute de Cercetare au litigii determinate de revendicarea unor bunuri din patrimoniul acestora, iar la mai multe se înregistrează situaţii conflictuale între salariaţi şi conducere. În acest sens este dat exemplul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată – INCEMC Timişoara.

Institutele cu profil agricol, cele mai vizate de deposedări

Experienţa ultimilor ani a dovedit că aceste neclarităţi legate de patrimoniu sunt speculate pentru deposedarea bunurilor imobiliare ale institutelor de cercetare. Iar cele mai afectat au fost, pe departe, în Timiş, instituţiile de cercetare cu profil agricol. Din cauza numărului în creştere de hotărâri definitive şi irevocabile de retrocedări de teren fără punere în posesie, autorităţile locale şi-au dat seama că e foarte dificilă identificarea de suprafeţe de teren disponibile pentru toţi cei care trebuiau împroprietăriţi. Pentru a se rezolva problemele locale legate de fond funciar, create de împroprietăriri mai mult sau mai puţin legale, în ultimii ani, prin hotărâri de guvern succesive, s-a tot luat teren de la institutele de cercetare în domeniul agricol.

Aşa a rămas fără teren Staţiunea de Pajişti Timişoara, deşi o astfel de structură nu-şi are sensul fără teren pe care să facă experimente. Dacă în 1990 dispunea de o suprafaţă de circa 1.380 de hectare, o mare parte irigată, în timp a fost afectată de diminuări ale acestor suprafeţe, ajungând la circa două hectare, fiind practic desfiinţată. Terenul luat în runde succesive a fost atribuit revoluţionarilor, în baza Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptători care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989. În această lege se prevede atribuirea către familiile martirilor, în limita posibilităţilor, în proprietate şi cu clauză de neînstrăinare timp de zece ani de la data dobândirii, a 10.000 de metri pătraţi de teren în extravilan şi 500 de metri pătraţi de teren în intravilan – acesta din urmă pentru destinaţia de locuinţă, dar numai dacă beneficiarul nu a avut sau nu are în proprietate un alt spaţiu locativ. Din cauza numărului în creştere de revoluţionari şi având şi un portofoliu de retrocedări de teren fără punere în posesie, autorităţile locale şi-au dat seama că e foarte dificilă identificarea de suprafeţe de teren disponibile pentru toţi cei care trebuiau puşi în posesie.

Aşa s-a ajuns la una dintre cele mai controversate soluţii: deposedarea de teren a Staţiunii de Pajişti. Reprezentanţi ai staţiunii spuneau că, de fapt, terenurile sunt de mult amanetate unor speculanţi imobiliari. Conform declaraţiilor aceloraşi reprezentanţi ai Staţiunii de Pajişti Timişoara, o parte dintre revoluţionarii timişoreni au contribuit nemijlocit la înflorirea speculei cu terenuri în zona Timişoarei. Deşi, teoretic, aceste terenuri au fost atribuite revoluţionarilor pentru a-şi construi case, multe dintre ele au intrat în circuitul speculei imobiliare, cu toate că Legea Recunoştinţei interzicea acest lucru. Un fost reprezentant al Staţiunii de Pajişti Timişoara spunea că 80% din terenuri erau extrem de productive. Au fost scoase din circuitul agricol, probabil în scopuri de speculă imobiliară, a venit criza şi au rămas de izbelişte. Iar în zonă nu există casele pe care revoluţionarii trebuiau să le construiască pe acele suprafeţe de teren.

Şi Staţiunea de Cercetări Lovrin a fost luată în vizorul unor autorităţi locale, care au încercat să ia pământurile staţiunii pentru rezolvarea problemelor legate de retrocedare.  Reprezentanţii Staţiunii spuneau că s-a încercat să se ia teren şi încă se mai încearcă, însă nu prea s-a reuşit, pentru că pământul acesta este un bun de drept al staţiunii, care l-a avut în posesie şi în perioada interbelică.

Totuşi, în Cenad, în Orţişoara, în Lovrin mai sunt cereri nesoluţionate legate de retrocedarea de terenuri – e vorba de suprafeţe de peste 200 de hectare, la care se adaugă 300 în zona Gottlob. Şi în aceste condiţii s-a încercat să se ia de la Staţiunea Lovrin, însă fără succes.

Însă, se întrebau reprezentanţii Staţiunii din Lovrin, dacă în zonă au fost sate locuite de germani, iar aceştia au plecat şi nu au mai revenit în ţară, lăsându-şi pământul statului, cum de nu mai are acum statul teren pentru retrocedări ? Concluzia trasă nu poate fi decât una singură : nu s-a aplicat corect legislaţia legată de fondul funciar.

Şi terenul folosit pentru experimente şi cercetare de către Universităţile de Ştiinţe Agricole a fost ţinta unor acţiuni de deposedare sistematică, iniţiate de autorităţi centrale şi locale. Acum cinci ani, de pildă, Consiliul Judeţean Timiş a solicitat realizarea unei hotărâri de guvern prin care să se ia teren de la Universitatea de Ştiinţe Agricole “Banatul” pentru a se repartiza respectiva parcelă Parcului Industrial Timişoara. Printr-o hotărâre de Consiliu Judeţean, i se solicita Guvernului aprobarea trecerii unei parcele de teren din administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole în administrarea CJ Timiş. Necesitatea transferului este motivată prin faptul că “reţeaua de utilităţi care alimentează Parcul Industrial Timişoara este realizată pe o fâşie de teren adiacentă D.N. 6, teren care parţial se află în proprietatea publică a statului şi prin Hotărârea Guvernului nr. 2066/2004 a fost dat în administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara”.

Scopul luării acestui teren de la Universitatea de Ştiinţe Agricole era legat, se arăta în acelaşi proiect de hotărâre, de necesitatea înscrierii în proprietatea judeţului a reţelei de utilităţi, care a fost adoptată prin Hotărârea CJ Timiş 117/2009, privind stabilirea unor măsuri pentru înscrierea dreptului de proprietate privată şi a dreptului de superficie asupra reţelei de utilităţi ale Parcului Industrial şi Tehnologic Timişoara.

Pentru iniţierea unui proiect de hotărâre de guvern era necesară adoptarea unei hotărâri a CJ Timiş prin care se solicita transmiterea terenului. Potrivit acestui act normativ suprafaţa pentru care se solicită transmiterea este de 26.827 de metri pătraţi. Din fericire, demersul nu a mai fost urmat de o Hotărâre de Guvern care să oficializeze transferul.

“Încă mai există interese legate de terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetare de profil agricol. În judeţ s-a pierdut teren fără rost – ştiu eu de nişte revendicări făcute de un cult religios, care a intrat şi în posesie deşi pământul nu era al său. La fel, Staţiunea de Pajişti a rămas fără teren, ceea ce e aberant, raportat la profilul instituţiei. Şi la Horticultura, dacă se continuă tot aşa, se va rămâne fără niciun fel de teren pentru pepiniere. Este o aberaţie să iei pământ de la cercetare – peste tot în lume proprietatea institutelor de cercetare e sfântă. La noi nu e deloc aşa”, ne-a declarat fostul rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Banatul”, prof. univ. dr. Alexandru Moisuc.