Centre Premium de conferinţe şi evenimente, în Ansamblul Openville (P)

Noi servicii de înaltă clasă, în ansamblul Openville. Cel mai mare proiect de tip mixt din vestul ţării va include, în prima sa etapă de dezvoltare, două centre de conferinţe şi evenimente, amenajate la standarde premium, în cea mai înaltă clădire de birouri din România.

 

Timişorenii vor avea la dispoziţie zece săli echipate ultramodern, elegante şi cu decoruri elaborate. Aici se vor organiza manifestări de nivel internaţional, precum evenimente corporate, congrese, conferinţe, seminarii şi întâlniri de afaceri, dar şi ceremonii sau evenimente private.

Openville Timişoara va fi cea de-a doua locaţie în care compania Iulius, dezvoltatorul proiectului, operează un centru de conferinţe, după cel realizat, în anul 2012, în ansamblul mixt Palas Iaşi.

Sălile de evenimente din Openville vor fi amenajate în United Business Center 0, care va fi cea mai înaltă clădire de birouri din România, aflată în construcţie, precum şi în Iulius Mall, parte integrantă a ansamblului mixt. Openville vine, astfel, în întâmpinarea companiilor prezente în componenta office a proiectului, precum şi în cea a publicului larg.

Primul centru va fi situat la etajul întâi al noului corp de clădire prin care se extinde actualul Iulius Mall. Aici vor fi disponibile trei săli, dintre care cea mai mare va avea o capacitate de până la 300 de locuri, în cazul evenimentelor corporate, şi de până la 160 de locuri pentru cele private. În plus, două dintre săli se pot uni, permiţând găzduirea de evenimente ample, cu peste 500 de participanţi.

Cele trei săli vor avea acces direct din parcarea subterană a mall-ului, prin intermediul unui lift, dar şi din parcul care se va afla în apropiere, cu ajutorul unor scări rulante şi fixe special amenajate cu acest scop. De asemenea, sălile vor beneficia de propria terasă, unde vor fi organizate evenimente, având o panoramă superbă spre parcul suspendat care va fi creat în ansamblul Openville.

Al doilea centru de conferinţe va fi situat la etajul întâi al celei mai înalte clădiri de birouri din România, United Business Center 0. Acesta va fi dedicat evenimentelor corporate şi va include şapte săli, de mărimi diferite. Sălile vor fi ideale pentru seminarii tematice, conferinţe sau congrese cu peste 220 de participanţi, precum şi pentru traininguri sau întâlniri de afaceri restrânse, cu până la 45 de invitaţi.

Ambele centre de conferinţe şi evenimente vor fi amenajate cu materiale de înaltă calitate şi vor fi dotate cu echipamente multimedia de ultimă generaţie. Sălile vor beneficia de suprafeţe extinse, fără coloane interioare, şi vor putea fi configurate în funcţie de tipul evenimentului şi numărul de participanţi. Mai mult, decorul elegant al sălilor va purta semnătura unor designeri italieni cu o importantă experienţă în domeniu.

Serviciile de catering oferite vor fi personalizate, iar o echipă de specialişti va oferi suport în  organizare.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro