Cea mai mare pictură murală din România, creată la Timișoara

Cea mai mare pictură murală din România a fost realizată la Timișoara de patru artişti, care au pictat timp de o săptămână.

 

Timp de o săptămână, patru artiști români au pictat pe un perete de peste 500 mp – fațada unei clădiri industriale de pe malul Begăi, un siloz aparținând Cerealcom.

Pictura înglobează trei portrete, patru stiluri diferite și simbolizează diversitatea, dar și libertatea de exprimare de care avem parte astăzi. Primul portret reprezintă trecutul, al doilea – prezentul – un personaj feminin care ține un moment de reculegere pentru ceea ce s-a întâmplat la Timișoara acum 30 de ani, iar în dreapta e viitorul. Soarele de deasupra lucrării reprezintă speranța.

Lucrarea face parte din proiectul Memoriile Cetății în cadrul căruia peste 20 de artiști intervin în spațiile publice pentru a marca altfel decât ne-am obișnuit 30 de ani de la Revoluția de la Timișoara. Șase pereți și o fântână publică din șapte cartiere prind viață în Parcul Dacia, Parcul Bucovina, Calea Martirilor, Blașcovici, Liceul de Arte, Liceul Auto, și în fostul port al orașului Timișoara, din zona Iosefin, de pe malul Begăi. Doi artiști au creat o pictură pe un tramvai, la depoul STPT. Tot de acum, benzile desenate despre oameni, întâmplări și povești din zilele Revoluției de la Timișoara vor decora 23 de stații de tramvai.

Cei patru artiști – Alex Baciu, Flaviu Roua, IRLO şi Corina Nani –au folosit două nacele de mari dimensiuni pentru a putea ajunge până la înălțimea de 28 metri, pictura fiind realizată în cadrul proiectului Memoriile Cetății, al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Alex Baciu este interesat de urbanizarea vizuală defalcată și regenerarea naturii în comportamentul citadin, cercetează dialogul în plină diversitate istorică. Este atras de multiplele forme arhitecturale, de numerologie, mitologie modernă și contextualizarea imaginii în spații și suprafețe diferite, de la picturi murale, obiecte, pictură și până la ilustrații.

Portretul central a fost realizat de Flavius Roua și are o înălțime de 12 metri. Flavius este absolvent al Facultății de Arte și Design, și colaborator în cadrul Festivalului de artă stradală în Timișoara. Este specializat pe tehnica de aerosol-aerografie din 2008, pe suprafețe de mari dimensiuni.

IRLO a început să pulverizeze pereții de copil în ’97, în orașul natal Bistrița. Pentru liceu și facultate s-a mutat în Arad și Timișoara unde a inițiat AKAcrew (unul dintre primele echipe de graffiti din România) și Deja22 – un grup de artă stradală. A lucrat în Cluj, Sibiu, Brașov, Timișoara și București, ca pictor și artist mural, fondator și membru al echipei Novus Ordo Muralis.

Corina Nani este artist vizual și lect. univ .la Facultatea de Arte și Design-Universitatea de Vest din Timișoara. Din 2011 coordonează Festivalul Internațional de Street Art din Timișoara, fiind interesată de regenerarea urbană prin artă.

Proiectul este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis