Ce se întâmplă cu dosarul puşcăriaşilor scriitori de opere „ştiinţifice”?

Au trecut mai mult de doi ani de când DNA nu a mai comunicat nimic oficial din dosarul privind lucrările științifice scrise în penitenciar. Deşi frăţia penal-academică, vizată de această anchetă in rem, este o mega-afacere care ar trebui să vizeze sute de oameni, de la deţinuţi la profesori universitari, directori de edituri, angajaţi ai Administraţiei Penitenciarelor şi judecători.

Sute de oameni într-o frăţie penal-academică

Sunt mai mult de doi ani de când, DNA anunța, în ianuarie 2016, că, autisesizându-se, a început o anchetă penală in rem într-un dosar ce viza modul în care, pentru a-şi scurta pedeapa, sute de puşcăriaşi declaraseră, în ultimii ani, că au scris lucrări ştiinţifice. Pentru fiecare astfel de lucrare li se scădeau 30 de zile din pedeaspă. Dosarul viza nu doar sute de deţinuţi, ci şi pe cei care contribuiseră la eliberarea din detenţie, înainte de termen, a acestor „scriitori”. Adică, zeci de cadre universitare, care le-au girat, deşi ştiu ce înseamnă o lucrare ştiinţifică şi ştiu că este imposibil de scris un astfel de volum, în decurs de câteva săptămâni, în detenţie. Apoi, administratori sau directori de edituri care declară că le-au tipărit, dar nu le-au trimis nicăieri spre vânzare, nici măcar nu le-au declarat la Biblioteca Națională. Şi, nu în ultimul rând, angajaţi ai Penitenciarelor şi chiar judecători cu vigilența adormită, care nu au văzut nereguli sesizabile și la o verificare jurnalistică şi au dispus punerea lor în libertate

Numai în anul 2015, când a fost un vârf al „creaţiei” în puşcării, în penitenciare au fost declarate ca fiind scrise aproape 400 de lucrări ştiinţifice.

DNA vorbea despre un „adevărat fenomen de natură să lipsească de conținut deciziile instanțelor”

Iată ce comunica DNA, într-un comunicat din 12 ianuarie 2016:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciune săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată.

Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit de procurori, fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiționat. Dintr-o notă întocmită de Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și din datele existente în spațiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiții nu erau îndeplinite în realitate, iar prin faptele săvârșite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate.

În această modalitate, printre persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni de corupție se regăsesc condamnați care au executat sau urmează să execute cu până la 300 de zile mai puțin decât stabilise instanța de judecată, exclusiv ca urmare a activității infracționale care face obiectul sesizării din oficiu.

Astfel, potrivit art. 96 alin. 1 lit. f din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, în cazul elaborării de lucrări științifice, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică. Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanți ai unor edituri și membri ai comisiilor din penitenciare, care au acționat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări științifice, iar pedepsele aplicate de instanțe să se considere ca executate.

Mai multe cadre universitare ar fi acordat recomandări formale prin care au atestat pretinsa relevanță științifică a unor lucrări, exclusiv pe baza titlului acestora, fără a lua contact în vreun mod cu autorul lucrării și fără a cunoaște viziunea acestuia asupra temelor care urmau să fie abordate. Aceste recomandări ar fi avut o natură generică și ar fi fost folosite, uneori, în aceeași formă, pentru elaborarea unor multiple lucrări cu caracter științific.

Alte cadre universitare ar fi acceptat să valideze valoarea unor lucrări și să le includă în evidența unor conferințe științifice internaționale, în condițiile în care activitatea de elaborare desfășurată de autor durase câte o oră pentru fiecare comunicare. Se observă că ar exista o discrepanță între prestigiul presupus al unei asemenea manifestări și implicarea reală a autorului, care a determinat ca fiecare oră de activitate să reducă durata pedepsei executate cu câte 30 de zile.

Totodată, ar fi existat persoane care au acceptat să elaboreze lucrări cu un aparent caracter științific și care au fost asumate ulterior de persoanele condamnate. Lucrările pretins a fi fost realizate în penitenciar citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, iar timpul dedicat elaborării lucrărilor este în mod obiectiv insuficient pentru un asemenea demers (de exemplu 12 ore pentru o lucrare de 180 de pagini ori 6 ore și 40 de minute pentru elaborarea unei lucrări de 212 pagini). În aceste împrejurări, concluzia este că autorul real este o altă persoană.

Reprezentanții unor edituri ar fi acceptat publicarea lucrărilor fără a se raporta în niciun fel la valoarea științifică acestora și interesul pieței de carte, în tiraje infime, care nu au fost puse în vânzare în circuitul comercial obișnuit. Modalitatea atipică de încheiere și executare a contractelor în raport cu celelalte lucrări publicate de aceleași edituri demonstrează că aceste persoane nu ar fi acționat în scopul pentru care a fost înființată persoana juridică, ci exclusiv pentru a împiedica executarea pedepsei în condițiile stabilite de instanță.

Pe de altă parte, funcționari din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor cu atribuții în analiza condițiilor prevăzute de lege pentru a propune liberarea condiționată ar fi acceptat susținerile condamnaților și le-ar fi acordat beneficiul legal menționat, în lipsa oricărei cenzuri cu privire la temeinicia acestora. Astfel, au existat situații în care persoanele condamnate nu figurau în tabelele de pontaj sau au elaborat în același interval patru lucrări științifice în paralel, împrejurări care arată că era în mod obiectiv imposibil să fie autorii acestor opere.

Aceste împrejurări au dat naștere unui adevărat fenomen de natură să lipsească de conținut deciziile instanțelor (în luna decembrie doar la Penitenciarul Rahova erau în curs de elaborare 46 de lucrări pretins științifice).”

De doi ani, nimic nou

După doi ani, DNA transmite că nu are noutăţi în dosar. În ianuarie solicitasem să ni se comunice: 1. În ce stadiu se află această anchetă a DNA? 2. Dacă cercetările vizează persoane, care sunt persoanele pe numele cărora a fost începută urmărirea penală şi pentru ce infracţiuni? 3. Dacă dosarul a fost clasat, când şi din ce motive s-a dispus clasarea?

„Dosarul la care faceţi referire este în lucru la DNA – Structura Centrală, în acest moment, alte informaţii referitoare la stadiul anchetei nu pot fi oferite, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001”, comunică DNA.

O adresă similară trimisesem şi în decembrie 2016 şi, desigur, primisem acelaşi răspuns. În plus, însă, am solicitat atunci să ni se transmită dacă punerea în libertate a lui Dorinel Mucea, condamnat, în 27 ianuarie 2015, în dosarul „Privatizărilor strategice”, la patru ani şi şase luni de închisoare, pentru constituire de grup infracţional organizat – liberare care s-a făcut şi în baza celor şapte lucrări ştiinţifice declarate de acesta ca fiind redactate în penitenciar – are temei legal. Şi aceasta pentru că, potrivit unei anchete jurnalistice pe care o făcusem, cel puţin una dintre cele şapte cărţi ştiinţifice scrise, în decurs de circa şase luni, în penitenciar, pare să ofere indicii de fraudă. Volumul, Rolul şi importanţa negocierilor comerciale în realizarea unui tranzacţii, redactat, potrivit Aadministraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în perioada 13 martie – iulie 2015, cât era închis la Penitenciarul Rahova, fusese tipărit de Editura Tritonic, Bucureşti, înainte ca deţinutul să-l fi terminat de scris, în aprilie 2015.

Răspunsul primit de la DNA a fost: „Dosarul menţionat de dvs. nu a fost instrumentat de DNA, prin urmare vă rugăm să vă adresaţi instanţei care a dispus măsura respctivă”.

Da, ştiam că nu a fost instrumentat de DNA, dar DNA are şi avea şi atunci început un dosar referitor exact la modul în care au fost puşi în libertate unii deţinuţi care au declarat că au scris opere ştiinţifice în puşcărie…

Indicii de fraudă, la aproape tot pasul

În ultimul an şi jumătate am scris mai multe articole pe tema aceasta, după ce am verificat o serie de lucrări „ştiinţifice”, alegând în mod aleatoriu autori, edituri şi profesori care le-au coordonat. O dovadă a imposturii la scară largă este că fiecare dintre speţele verificate ridică mari semne de întrebare, iar în cazul multora, există indicii de fraudă incontestabili. Care vorbesc de la sine despre complicități, în defavoarea legii, între pușcăriași, cadre universitare, edituri și reprezentanți ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Iată şi articolele pe care le-am scris, în această perioadă, menţionate în ordine cronologică:

De ce le-am enumerat aici? Pe de o parte, pentru a demonstra că izul ilegal al faptelor este atât de evident, încât poate fi scos la iveală – dacă se vrea acest lucru –, şi printr-o investigaţie jurnalistică. Pe de alta, pentru a sublinia, încă o dată, magnitudinea imposturii şi faptul că această frăţie penal-academică este netulburată. Chiar este greu de înţeles de ce nu se întâmplă nimic în dosarul privind operele „ştiinţifice” scrise în penitenciar.

 

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS