Ştiri din rubrica Timp liber


Festivalul Zilele Filmului German ajunge, în premieră, la Timişoara

După o perioadă de pauză cauzată de pandemia de covid, Zilele Filmului German se reîntorc, la începutul primăverii, la București şi, în premieră, ajung şi la Timișoara.   Organizat de Goethe-Institut, festivalul Zilele Filmului German adună anul acesta cele mai bune filme germane din perioada recentă și le arată pentru prima dată pe marele ecran publicului cinefil. La Bucureşti, evenimentul va avea loc în perioada 2-5 martie, la Cinema Elvire Popesco, iar la Timişoara, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timișoara, în 9-12 martie, la Cinema Victoria. „Mă bucur să revenim, în sfârșit, după această perioadă în care am simțit…

Citeşte articolul   

Patru filme despre harta secretă a Timişoarei, proiectate la Cinema Victoria

La Cinema Victoria vor fi proiectate,  în 25 și 26 ianuarie, patru documentare în care trecutul și prezentul se întrepătrund pentru a oferi o experiență deosebită de explorare a Timişoarei. Toate fac parte din proiectul Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri, în care scriitoarea Adriana Babeţi explorează istoriile uitate, neștiute, dar impresionante ale oraşului.   În 25 ianuarie, de la ora 18, va fi proiectat documentarul Trei OZN-uri la Timişoara şi o poveste despre apă, o incursiune spectaculoasă în istoria uzinei de apă din Timişoara, cu secvenţe total necunoscute publicului.  În aceeaşi zi va rula Legenda Casei H. Filmul reconstituie…

Citeşte articolul   

Călătorie artistică și educativă, pentru a înțelege fake news

Începând din 27 ianuarie, expoziția „Fake News: art, fiction, mensonge” ajunge la Timișoara, în cadrul unui eveniment organizat de Institutul Francez din România.   „Cu toții suntem spectatori sau chiar actori în propagarea informațiilor false prin Facebook, Twitter, Instagram și multe alte platforme sociale. Expoziția «Fake news: art, fiction, mensonge» explorează și descifrează mecanismele de creare și difuzare a informațiilor false și își propune să găsească metode prin care să stopeze propagarea acestora”, transmit organizatorii expoziției. Fake news: art, fiction, mensonge reunește lucrări ale unor artiști francezi și internaționali care trag un semnal de alarmă și pun la îndoială diseminarea…

Citeşte articolul   

„Visul unei nopți de vară”, următoarea premieră la Teatrul German Timișoara

Ansamblul Teatrului German de Stat Timișoara a început repetițiile pentru spectacolul Visul unei nopți de vară, cea mai populară comedie a lui William Shakespeare, care va avea premiera în 4 martie.    Regizorul invitat să monteze spectacolul este artistul Kristóf Szabo, din Köln. Acesta este cunoscut publicului de teatru din Timișoara prin producțiile cu care a participat la festivalul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. Kristóf Szabo și-a început cariera ca artist vizual înainte de a fonda ansamblul F.A.C.E Mixed Media în orașul de pe Rin. Producțiile sale folosesc, printre altele, dansul și coregrafia, cu instalații de lumină și artă…

Citeşte articolul   

Excursie pe urmele șvabilor bănățeni

Ariergarda organizează o nouă excursie pe urmele şvabilor bănăţeni, organizată sub numele „Pribegii Împărăției – Pe urmele șvabilor bănățeni”. Prima ediţie a avut loc în toamna anului trecut.   Excursia va avea loc în18 februarie, plecarea fiind la ora 8, din Timişoara, din faţa Casei Adam Múller Guttenbrunn (str. Gh. Lazăr 10-12). Turul include localităţile Săcălaz, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Lovrin, Lenauheim şi Şandra, întoarcea la Timișoara având loc în aceeaşi zi, în jurul orei 19. Săcălazul este o localitate liniştită din pusta bănăţeană. Una dintre casele de pe vatra veche a Săcălazului poartă o placă comemorativă care trimite la un…

Citeşte articolul   
Page 120 of 545
1 118 119 120 121 122 545