Ştiri din rubrica Actualitate


Valeriu Zgonea şi-a pierdut elanul de a lupta contra „jihadului anti-justiție” declanşat de PSD?

Cu puţin timp în urmă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, declara public că se va opune „jihadului anti-justiție” declanşat de colegi de-ai săi din PSD. Când i-am solicitat să ne spună concret care sunt „etapele” acestui „jihad anti-justiție”, adică să enumere toate proiectele care vizează modificarea legilor privind actul de justiţie şi numele iniţiatorilor lor, o dă puţin la întors.   La câteva zile după ce a fost exclus din PSD, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, anunţa public că se va opune până la capăt „jihadului anti-justiție”, declanşat de colegi de-ai săi din PSD, și a denunțat încălcarea Regulamentului parlamentar….

Citeşte articolul   

Morţii „electorali”, încă pe liste, în Timiş

Ultimele controale ale Autorităţii Electorale Permanente au confirmat faptul că sunt şanse foarte mari ca şi la aceste alegeri locale pe liste electoratului să apară un număr destul de mare de persoane decedate sau care şi-au pierdut dreptul de vot în urma unor condamnări. Problema este generată de primării, care încă mai au probleme la actualizarea listelor de alegători.   La alegeri, cu cetăţeanul decedat Pe lângă cetăţeanul turmentat o specie aparte de electorat ar putea fi reprezentată şi în Timiş de cetăţeanul decedat. Şi aceasta pentru că Primăriile încă au probleme legate de actualizarea la timp a listelor de…

Citeşte articolul   

Consilierul judeţean PNL Adrian Păşcuţă propune un set de măsuri pentru stimularea economiei din Timiş

Județul Timiș este unul din motoarele economice ale României. Acest lucru se datorează și administrației locale (aceasta asigurând parțial infrastructura necesară și încurajând mediul antreprenorial), dar mai ales locuitorilor județului nostru, oameni harnici și cu calificări adecvate. Dacă startul luat de județul nostrum, după Revoluție, ne-a dus foarte rapid pe primele poziții în topurile naționale, astăzi constatăm că alte județe recuperează rapid decalajul și devin tot mai competitive. Pentru a ne păstra întâietatea și pentru a ne dezvolta în continuare, viitoarea administrație a județului Timiș trebuie să fie mult mai activă și mai eficientă. Pentru stimularea economiei din județul nostru…

Citeşte articolul   

Trei ani pentru finalizarea lucrărilor la nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român

Reabilitarea barajului este considerată esenţială pentru o navigaţie sigură pe Bega

În condiţiile lansării la apă a ambarcaţiunilor cumpărate de Primăria Timişoara, pentru transport public şi agrement, revine în actualitate necesitatea continuării lucrărilor de la Sânmihaiu Român. Lucrări considerate esenţiale pentru o navigaţie sigură pe canal. Ministerul Mediului şi Apelor estimează un termen de trei ani pentru finalizarea reabilitării barajului şi ecluzei.   Lucrări de 37 de milioane de lei Deşi reamenajarea nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român, pentru a asigura condiţii propice de navigaţie pe canalul Bega şi a-i regla cursul, era unul dintre obiectivele intens vehiculate acum patru ani, şi la alegerile locale, şi la cele parlamentare, nu s-a realizat nimic…

Citeşte articolul   

ACI Worldwide va avea sediul în noul ansamblu multifuncţional Openville

Grupul Iulius anunţă semnarea parteneriatului cu ACI Worldwide, unul dintre cei mai mari furnizori globali de soluţii de plăţi, pentru închirierea a aproximativ 3.500 mp în primul imobil office clasa A din ansamblul multifuncţional Openville Timişoara.   Spaţiul închiriat de ACI Worldwide în clădirea United Business Center 2 (UBC 2) este destinat extinderii Centrului Est-European de Dezvoltare din Timişoara şi va fi inaugurat în primăvara lui 2017. ACI Worldwide, care își desfășoară activitatea în Timişoara de zece ani, și-a sporit considerabil prezența regională, crescând de la o mică echipă de dezvoltatori de software și ajungând, în prezent, la peste 200…

Citeşte articolul   
Page 1383 of 1504
1 1.381 1.382 1.383 1.384 1.385 1.504