Ştiri din rubrica Actualitate


Ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest, actorului Florin Piersic

„Nu-i aşa că nu ştii de unde să începi să vorbeşti despre personalitatea Omului Florin Piersic?”

Un mare actor, îndrăgostit incurabil de oameni şi de România, un om dăruit de Dumnezeu cu har şi pentru care firescul şi naturaleţea sunt principale repere ale unui destin trăit pe scenă şi în slujba scenei şi un maestru al zâmbetului nedisimulat, care a asumat, de dragul publicului său, experienţa trăirii în vitrină. Aşa s-a înfăţişat în faţa celor care au umplut, luni dimineaţa, Aula Magna “Ioan Curea” a Universităţii de Vest din Timişoara, actorul Florin Piersic.   Aproape 60 de ani de viaţă, puşi în slujba publicului Ceremonie atipică de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Artis, luni…

Citeşte articolul   

Bastion Talcioc

Pe terenurile aferente Bastionului vor fi amplasate tonete, chioşcuri şi tarabe

Încă de la renovarea Bastionului, făcută cu fonduri europene, anomaliile legate de utilizarea acestui spaţiu emblematic pentru Timişoara s-au ţinut lanţ, lucru de natură să dea emoţii în cazul unui eventual audit de proiect. Ultima iniţiativă năstruşnică legată de utilizarea acestui spaţiu vine din partea Consiliului Judeţean Timiş, care propune amplasarea de tonete şi chioşcuri pe terenul aferent construcţiei.   Tarabe „istorice” Este greu de apreciat cum va arăta, ca ansamblu, spaţiul Bastionului Theresia după punerea în practică a unui proiect apărut recent pe ordinea de zi pentru următoarea şedinţă de plen a Consiliului Judeţean Timiş. Titlul propunerii ce urmează…

Citeşte articolul   

Inundaţiile, combătute tot cu harta, în vestul ţării

Sute de autorizaţii de construcţie au fost date de Primării, în zone inundabile

Autorităţile din Timiş continuă să aloce fonduri pentru hărţi de hazard şi de risc la inundaţii, cu toate că este discutabilă utilitatea acestui demers, în contextul în care chiar şi reprezentanţii Prefecturii spun că o parte din aceste documentaţii s-au realizat tardiv, dându-se de către Primării sute de autorizaţii de construcţie în zone inundabile.   Harta de hazard pentru Banat, finalizată După o serie de demersuri similar întreprinse la nivelul Consiliului Judeţean Timiş, zilele trecute a fost rândul Administraţiei Bazinale de Apă Banat să anunţe finalizarea în urma implementării unui proiect cu fonduri europene a hărţii de hazard şi de…

Citeşte articolul   

Vizită oficială, plănuită în mare taină, a premierului Victor Ponta, în Timiș

O vizită oficială plănuită în mare tăină, dar care a beneficiat de preparative și de o organizare extrem de riguroasă și care s-a desfășurat cu mult fast, dublată fiind și de o inaugurare oficială a unui punct de trecere a frontierei către Serbia. Acestea au fost principalele repere ale vizitei de sâmbătă dimineața a premierului român Victor Ponta la Lunga, localitate situată chiar la granița județului Timiș cu țara vecină, Serbia.   O vizită anunțată în ultimul moment Despre posibilitatea unei vizite a premierului Victor Ponta în Timiș nu s-a știut nimic oficial până sâmbătă dimineața. Ipotezele care au circulat, însă,…

Citeşte articolul   

Mii de timișoreni s-au solidarizat cu românii din diaspora şi au protestat împotriva abuzurilor autorităților la adresa statului de drept

“În turul doi, ne luăm țara înapoi!”

O cabină de vot improvizată, amplasată simbolic pe un colț al treptelor Operei din Timișoara, asemeni unei ferestre larg deschise înspre Piața Victoriei. Un spațiu al libertății plenare, care a fost conotat din nou, sâmbătă seara, cu valențe simbolice, menite să readucă în amintirea întregii Românii faptul că libertatea a fost o redută câștigată, cu jertfă, aici, la Timișoara. Acesta a fost cadrul ales de organizatori pentru mișcarea de solidarizare cu românii din diaspora și de protest împotriva atacurilor aduse statului de drept și libertăților democratice de către Victor Ponta.   Timișoara, un oraș în avangarda libertății și a democrației…

Citeşte articolul   
Page 1373 of 1399
1 1.371 1.372 1.373 1.374 1.375 1.399