Ştiri din rubrica Actualitate


34 de noi cazuri de Covid în Timiş

Ultima raportare de cazuri de infectare cu noul coronavirus indică 34 de noi îmbolnăviri, în Timiş. În spaţiul public au apărut informaţii despre două focare de infecţie, unul în localitatea Gottlob, unde au fost 12 cazuri, iar altul în zona Făget, cu şapte cazuri.   În urma informațiilor referitoare la situația epidemiologică din zona Făgetului, Direcția de Sănătate Publică Timiș precizează că, în urma testărilor Covid-19, în perioada 14-16 iulie au fost depistate pozitiv şapte persoane, fără legătură epidemiologică demonstrată între ele: „Până la această dată, nu au fost îndeplinite condițiile pentru declararea unui focar de infecție. Pentru fiecare caz…

Citeşte articolul   

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

După votul Senatului, Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament şi merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.   Documentul prevede, printre altele, că izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive. Prima etapă este de 48 de ore, exclusiv pentru examinări, iar dacă după acest interval se menţine riscul de transmitere a bolii, medicul va recomada prelungirea izolării într-un spital, într-o locaţie alternativă ataşată spitalului sau la domiciliu. Cei care se întorc din ţările din zona „roşie”…

Citeşte articolul   

Lucrări de extindere şi modernizare la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara

Primăria Timişoara anunţă lucrări de extindere și modernizare la Centrul de Recuperare Medicală Respiratorie al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumofitiziologie „Victor Babeș”. Investiţia se ridică la mai mult de opt milioane de euro.   Lucrările vizează extinderea Centrului de Recuperare Medicală prin realizarea a două corpuri principale articulate prin corpuri de legătură între ele și cu construcția existentă. Corpurile de clădire vor fi racordate prin holuri, iar circulația pe verticală se va desfășura prin intermediul a două case de scară și trei lifturi. În cadrul noului ansamblu vor fi construite 13 de saloane, două saloane de studii clinice, cinci…

Citeşte articolul   

Mai multe zboruri spre destinațiile de vacanță de pe Aeroportul Timişoara

Începând de astăzi, operatorii de turism au suplimentat zborurile de pe Aeroportul Timişoara spre destinația Heraklion – Creta din Grecia cu încă o cursă charter pe săptămână.   Turiștii care și-au planificat sau își planifică o vacanța în Grecia pot alege să călătorească spre: Rhodos – un zbor charter pe săptămână (miercurea, până în 30 septembrie), Skiathos – un zbor charter pe săptămână (sâmbăta, până în 3 octombrie), Creta – două zboruri charter pe săptămână (lunea și joia, până în 28 septembrie), anunţă reprezentanţii Aeroportului Internaţional Timişoara. Totodată, aceştia se așteaptă ca la începutul lunii august să fie operate câte…

Citeşte articolul   

71 de ani de la execuţiile din Pădurea Verde

În 16 iulie 1949 la Pădurea Verde din Timişoara erau exacutaţi cinci membri ai grupurilor de rezistenţă anticomunistă din Banat: Spiru Blănaru, Petru Domăşneanu, Romulus Mariţescu zis „Fert”, Petru Puşchiţă zis „Mutaşcu” şi Ion Tănase, condamnaţi la moarte prinzt-o sentinţă din 25 iunie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara.   Potrivit istoricului Dorin Dobrincu, citat de Memorialul de la Sighet, Spiru Blănaru a devenit în toamna anului 1948 liderul uneia dintre cele mai importante formaţiuni de rezistenţă din Banat. Acesta l-a avut o vreme ca adjunct pe comandorul Petru Domăşneanu. Din cauza unor neînţelegeri, cei doi s-au despărţit, iar majoritatea oamenilor…

Citeşte articolul   

Unitate mobilă de terapie intensivă, la dispoziţia spitalelor din Timiş

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a fost dotat cu o unitate de terapie intensivă mobilă cu 12 paturi.   Unitatea de terapie intensivă a fost primită de la Ministerul Afacerilor Interne şi este destinată coordonării eficiente a intervențiilor privind cazurile de îmbolnăvire cu noul coronavirus la nivelul județului . Potrivit ISU Timiş, pe lângă cele 12 paturi, autospeciala este dotată cu toate echipamentele necesare pentru o secție de terapie intensivă, respectiv ventilatoare, monitoare și injectomate. Autospeciala de terapie intensivă este pusă de azi la dispoziția unităților sanitare din Timiş, în funcție de solicitările și nevoile acestora. Unitatea a fost…

Citeşte articolul   

Dominic Fritz: „Capitala Culturală are nevoie de un adevărat nou început”

Candidatul Alianței USR PLUS la Primăria Timișoara, Dominic Fritz, îl acuză pe primarul liberal Nicolae Robu că a pus în scenă un „spectacol, trist” în jurul proiectului Asociației Timișoara Capitală Culturală şi cere premierului şi ministrului Culturii să numească secretarul de stat responsabil de proiect.   „Spectacolul trist pus în scenă de primarul Robu în jurul proiectului Asociației Timișoara Capitală Culturală este o pată de rușine nu doar pentru Timișoara, ci pentru toată România. După ani de certuri ca la ușa cortului, alimentate nu în ultimul rând de incapacitatea primarului de a modera și de a coagula o comunitate, după…

Citeşte articolul   

Capacitatea secției Covid a Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara a fost depăşită

23 de pacienți au fost depistați pozitivi Covid, în Timiş, într-o singură zi. Acesta este cel mai mare număr de noi infectări cu coronavirus din luna iulie. Medicul Virgil Musta avertizează că este deja transmitere comunitară certă.   Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, medicul Cristian Oancea, spune că a fost depăşită capacitatea Secției Covid și, în acest context, cele mai multe spiutale din județ și-au creat propriile saloane pentru astfel de bolnavi. „Am depășit-o, ba chiar am extins-o. Avem în acest moment 49 de pacienți internați pe secția de Boli Infecțioase și avem cinci pacienți la…

Citeşte articolul   

Ceremonia de absolvire a Universităţii de Vest din Timişoara, transmisă live

Universitatea de Vest din Timişoara organizează Ceremonia de Absolvire, Promoția 2020, un eveniment care se va desfășura atât live, în Piața Libertății din Timișoara, cât și în mediul online.   Ceremonia va avea loc sâmbătă, 18 iulie, începând de la ora 18. Evenimentul, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara, va avea loc live, în Piața Libertății din Timișoara, cât și online, o producție facilitată de aplicația Zoom și distribuită prin social-media, transmit reprezentanţii UVT. Spațiul din fața scenei de spectacol va fi delimitat și va avea o capacitate de…

Citeşte articolul   

Timișoara 2021 ar putea deveni Timișoara 2023

Reprezentanții Comisiei Europene au anunțat că vor propune colegiului comisarilor europeni declarea perioadei evenimentelor culturale dedicate capitalelor culturale europene 2020-2021.   Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, și comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, vor solicita modificarea Deciziei 445/2014 care reglementează acțiunea Capitalelor Europene ale Culturii, pentru a prelungi termenul celor două capitale din acest an până în aprilie 2021, pentru Rijeka și Galway. De asemenea, vor solicita amânarea orașului Novi Sad pentru 2022 și exercitarea titlului pentru Timișoara și Elefsina în 2023, anunţă Asociaţia Timişoara 2021. Dacă această propunere va fi adoptată, în 2022 vor…

Citeşte articolul   

Medic Cristian Oancea: “Nu pot rămâne impasibil când văd, din nou, paturile pline de bolnavi de Covid-19”

Managerul Spitalului “Victor Babeș” din Timișoara, medicul Cristian Oancea, face apel la populație să fie mai responsabilă și să respecte cu strictețe măsurile de protecție împotriva noului Coronavirus, potrivit Sănătatea Tv.   “Fac un apel către toți, pentru că nu pot sta impasibil: ascultați sfaturi medicale din surse medicale, bazate pe dovezi științifice. Nu vă lăsați păcăliți. Covid-19 nu este o banală gripă. Mulți au ajuns la Terapie Intensivă. Unii au murit. Asta este realitatea. Am avut o perioadă în care nu mai aveam mulți pacienți și brusc, iarăși, secțiile s-au umplut. Protejați-vă pe voi și protejați-i pe ceilalți!”, atrage…

Citeşte articolul   

Cristian Moş, preşedinte USR Timiş: “Presiunea publică a funcționat în cazul campaniei #FărăPenali”

Camera Deputaților a adoptat astăzi inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției astfel încât persoanele condamnate definitiv să nu mai poată ocupa funcții alese ori numite în statul român.   “La mai bine de doi ani de când USR a lansat campania «Fără penali în funcții publice» și la capătul unui lung șir de insistențe și demersuri parlamentare, mai facem un pas înainte spre curățarea politicii și administrației românești. Vocea a peste un milion de români care au semnat inițiativa s-a auzit astăzi în clădirea Parlamentului. E vocea celor cărora hoția le provoacă revoltă. A celor care cer spitale funcționale, drumuri…

Citeşte articolul   

Medic Virgil Musta: “Vin pacienți să ne anunțe că sunt Covid pozitivi și că nu se internează”

În ultima perioadă, şi la Spitalul “Victor Babeş” din Timişoara au existat pacienți infectaţi cu Covid-19 care au refuzat tratamentul, care au cerut externarea sau chiar au venit doar să anunţe că sunt infectați, după care au plecat, spune medicul Virgil Musta, potrivit Radio Timişoara.   “Mai nou, sunt pacienți care vin să ne anunțe, de parcă ne-ar face în ciudă, că sunt Covid pozitiv și că ei nu se internează în spital și pleacă”, spune Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara. Acesta precizează că există un document pe care aceşti pacienţi…

Citeşte articolul   

Spitalul “Victor Babeş” din Timișoara, pregătit de reorganizare dacă va crește numărul de pacienți Covid

Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara este pregătit să se reorganizeze odată cu creșterea numărului de cazuri de Covid-19, anunţă medical Virgil Musta, citat de Radio Timişoara.   Medicu Virgil Musta spune că secția pentru pacienți Covid a Spitalului “Victor Babeş” din Timişoara este aproape plină şi că la acest spital vor fi internate doar cazurile grave, în vreme ce pacienții cu simptome ușoare sau asimptomatici vor fi internați la spitalele suport. “Pentru că sunt destul de multe forme și destul de grave, noi avem obligația să reținem formele grave, iar formele ușoare le vom trimite în spitalele…

Citeşte articolul   

Noi focare de infecție cu noul coronavirus în Timiș

După ce zilele trecute au fost depistate focare de infecţie cu coronavirus la Spitalul CFR și la Spitalul Municipal din Timișoara, la sfârşitul săptămânii au fost identificate alte două noi focare de infecţie, anunţă DSP Timiş.   Un focar de infecție cu Covid-19 a fost depistat la Spitalul de Psihiatrie de la Gătaia, unde şase pacienți au fost depistați cafiind infectaţi. Au fist recoltate peste 100 de probe atât de la personalul medical, cât și de la pacienții spitalului. Un al alt focar a fost descoperit la unitatea de procesare a cărnii Simthfield, unde opt angajați vietnamezi au fost depistaţi…

Citeşte articolul   

Linie Telverde pentru reclamarea încălcării normelor de protecţie sanitară

Încălcarea normelor de protecţie sanitară pot fi reclamate telefonic printr-o linie Telverde pusă de Guvern la dispoziţia populaţiei.   Guvernul României anunţă că linia TelVerde 0 800 800 165 a fost înfiinţată ca urmare a declanşării pandemiei şi în contextul creşterii accelerate a numărului de infectări, în ultima perioadă. Autorităţile consideră că s-a ajuns în această situaţie pentru că mulţi oameni au devenit neglijenţi, nu au purtat mască mască de protecţie sau au participat la adunări cu un număr mare de persoane și nu au păstrat distanța fizică. Cei care observă că în anumite locuri sunt încălcate măsurile de protecție…

Citeşte articolul   

Guvernul a aprobat construirea unui viitor cămin studențesc al Universității de Vest din Timișoara

În cadrul ședinței de guvern de ieri a fost aprobată construirea unui nou cămin studențesc al Universității de Vest din Timișoara. Acesta va fi cel mai mare cămin din România.   Guvernul a adoptat ieri Hotărârea pentru pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții pentru construirea unui cămin studențesc al Universității de Vest din Timișoara, pe str. Renașterii nr. 24 B. Acesta va fi cel mai mare cămin din România, executat de Compania Națională de Investiții, și va avea 902 locuri în camere de două persoane, 32 locuri de cazare pentru persoane cu dizabilități, dar și 156 locuri de…

Citeşte articolul   

Direcția de Sănătate Publică Timiș face apel la responsabilitatea cetațenilor, în criza generată de Covid

Având în vedere ca în ultima perioadă de timp, evoluția cazurilor de îmbolnăvire cu virusul Sars-Cov-2 a luat o amploare deosebită, Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș face apel la responsabilitatea cetațenilor pentru ca „împreună să limităm răspândirea infecției cu noul coronavirus”.   „Protejându-ne pe noi, contribuim la protecția tuturor. Vă rugăm să conștientizați necesitatea și importanța de a purta mască în spații închise, de a evita aglomerațiile, de a ne spăla mâinile cât mai des, de a păstra distanțarea fizică și de a da dovadă de respect unii față de alții, supunându-ne recomandărilor medicilor specialiști”, transmit reprezentanții Direcției…

Citeşte articolul   

UVT, selectată de Comisia Europeană în grupul de elită al Universităților Europene

Comisia Europeană a anunțat azi extinderea selecției universităților ce vor face parte din cercul partenerilor agreați în cadrul rețelelor de Universități Europene. Universitatea de Vest din Timișoara a fost şi ea selectată.   De la începutul anului 2019, Universitatea de Vest din Timișoara s-a aflat în prima linie a universităților din Europa care s-au preocupat să stabilească rețele universitare de parteneri academici, formând rețeaua Universității Europene UNITA, transmit reprezentanţii UVT. UNITA reprezintă o alianță de șase universități comprehensive de cercetare și educație, din cinci țări de mărimi și cu traiectorii diferite: de la vest la est, Universidade de Beira Interior,…

Citeşte articolul   

Virgil Musta face apel la responsabilitate şi solidaritate: „Numai așa putem ține sub control pandemia”

În ziua în care în România a fost înregistrat un record al numărului de noi infectări cu covid-19, 555, medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeş” din Timișoara, face apel la solidaritate pentru a evita dramele sociale.   Această creștere a numărului de cazuri, spune dr. Virgil Musta, este cauzată de faptul că lumea „nu mai recunoaște pandemia și nu mai dorește să respecte regulile de prevenție. Acele trei reguli de aur: purtarea măștii, distanțarea socială și spălatul pe mâini și o igienă cât mai bună a tegumentelor. Eu cred că trebuie să facem un apel…

Citeşte articolul   
Page 135 of 319
1 133 134 135 136 137 319