Ştiri din rubrica Actualitate


Parteneriatul public-privat pentru spitalul din Giroc, în clarificări

Consilierii judeţeni au cerut lămuriri despre funcţionarea viitoarei unităţi

După ce, în iulie, Consiliul Judeţean Timiş anunţa că va intra într-un parteneriat public-privat pentru construirea şi darea în funcţiune a unui campus spitalicesc la Giroc, consilierii judeţeni cer lămuriri cu privire la modul de derulare a viitoarei investiţii şi la implicarea şi prerogativele administraţiei judeţene. O parte din aleşii judeţeni spun că mai există încă lucruri care trebuie lămurite înainte de a fi demarată investiţia. Un consorţiu „creat special pentru România” În urmă cu două luni, Consiliul Judeţean Timiş anunţa realizarea unei investiţii de amploare în domeniul medical, în parteneriat cu compania americană PMG.  Este vorba despre un aşa-zis…

Citeşte articolul   

În Timişoara se protestează a la long împotriva proiectului de la Roşia Montană

Manifestanţii şi-au amplasat corturile în Piaţa Unirii

În Piaţa Unirii, din Timişoara, sunt campate, de câteva zile, nişte corturi. Sunt ale protestatarilor împotriva legii proiectului de la Roşia Montană. Decişi să stea acolo până când nu va mai exista riscul derulării acestui proiect. Printre revendicările lor se numără introducerea vestigiilor istorice de la Roşia Montană în patrimoniul U.N.E.S.C.O., interzicerea mineritului prin cianură, dar şi demiterea câtorva miniştri din Guvernul Ponta. Un protest pe acorduri muzicale Timişoara a protestat şi săptămâna aceasta împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. Dar altfel faţă de manifestul clasic, din Piaţa Operei, acolo unde oamenii scandaseră zilele trecute lozinci şi…

Citeşte articolul   

Măsuri tardive, dar binevenite pentru generaţia „100 de euro”

Obligaţia părinţilor care pleacă în străinătate de a anunţa autorităţile – instituită prin lege

Nu e niciun secret că mulţi dintre copiii sau adolescenţii aduşi la medicii de specialitate cu probleme grave de comportament şi chiar psihice fac parte din aşa-numita „generaţie 100 de euro”, cu părinţi care sunt plecaţi cu anii la muncă în străinătate, lăsându-i în grija vecinilor sau a unor rude îndepărtate. Pentru că este vorba de un adevărat fenomen, cu consecinţe grave, Camera Deputaţilor a aprobat zilele trecute un proiect de lege care prevede obligativitatea clară a părinţilor care pleacă la muncă în străinătate de a anunţa autorităţile. Teroretic, această obligaţie a existat şi până acum, dar a fost tratată…

Citeşte articolul   

S.R.L.-urile la care Consiliul Judeţean e acţionar, analizate de încă o comisie

Deşi promitea renunţarea la implicarea în societăţi comerciale, C.J.T. îşi mai înfiinţează o societate

Cu toate că dă asigurări de cinci ani că va renunţa la participarea ca acţionar în diverse societăţi comerciale de la care nu obţine profit, Consiliul Judeţean nu a realizat nimic concret în acest sens în ultimii ani. Acum conducerea C.J. Timiş nu doar că nu dă semne că intenţionează să-şi lichideze portofoliul de acţionariate inutile, ci vrea să-şi mai înfiinţeze o societate – de data aceasta un service, care să se ocupe de toate maşinile pe care le foloseşte în Timişoara şi în judeţ Consiliul Judeţean. O nouă comisie de analiză De când a început criza economică, în 2008,…

Citeşte articolul   

De şase luni, elevii timişeni nu şi-au mai primit banii de transport

Acum, Ministerul de Finanţe vrea plafonarea acestei sume

Ministerul Finanţelor Publice vine cu o nouă găselniţă pentru a reduce cheltuielile în Educaţie. Zilele acestea, a fost anunţat un proiect legislativ care să plafoneze suma de transport de care beneficiază elevii, cuantumul fiind cuprins între 26 şi 120 de lei. Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor atrag atenţia că această reglementare va conduce la creşterea ratei de abandon şcolar. În Timiş sunt deja aproape 6.000 de elevi navetişti care nu şi-au mai primit banii de transport, de şase luni. 120 de lei, plafonul maxim de decontare Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice propun un proiect de lege prin care decontarea transportului pentru…

Citeşte articolul   
Page 1332 of 1332
1 1.330 1.331 1.332