Călin Popescu Tăriceanu, co-președintele ALDE, susține că pentru partidul său ar fi avantajos ca alegerile locale să se desfăşoare în două tururi, adăugând că formaţiunea politică nu va forma alianţe electorale. Anunțul a fost făcut la Timișoara.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, că îşi doreşte două tururi de scrutin la alegerile locale din această vară: „Pentru noi, scrutinul în două tururi ar fi avantajos, pentru că ne-ar creşte rezultatele. Scrutinul într-un singur tur îi favorizează pe cei deja aleşi.” Dar, a adpugat, modificarea alegerilor înainte de alegeri nu este o practică democrată. „Anul trecut, când s-a aprobat modalitatea de alegeri locale s-a ajuns la un acord politic în care cele două partide, PSD şi PNL, au ajuns la un punct de vedere comun. Nu pot schimba regulile jocului în favoarea lor. Trebuie să existe o stabilitate legislativă”, a mai spus, citat de Mediafax, Călin Popescu Tăriceanu. Adăugând că formaţiunea sa nu va forma alianţe electorale pentru alegerile locale: „Mergem singuri în alegeri, mergem cu propriii noştri candidaţi, propriile noastre liste şi propriul nostru program.”
Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că ALDE este singurul partid liberal, argumentând: „Reprezentanţii PNL nu mai sunt, au trecut la familia populară, au cu totul alte valori pe care le îmbrăţişează acum. În România există un electorat liberal, care are nevoie de o valoare politică, iar pentru noi este foarte important şi dorim să promovăm aceste principii. Dacă cineva este profund serios ancorat în lucruri consistente va vedea că PNL nu mai are de-a face cu liberalismul.”
Co-președintele ALDE a mai spus că nu au fost stabiliţi, deocamdată, candidaţii partidului pentru alegerile locale, iar termenul de prezentare al acestora este unul ”variabil, în funcţie de notorietatea candidaţilor”.
În aceeași zi, Călin Popescu Tăriceanu a participat la decernarea de către Universitatea de Vest din Timișoara a titlului de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum lui José Manuel Durão Barroso, fostul președinte al Comisiei Europene. La eveniment au mai fost prezenți, alături de oficialităţi locale, premierul Dacian Cioloș, vice-premierul Vasile Dâncu, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, și foştii miniștri ai Educației, Sorin Câmpeanu şi Mihnea Costoiu.
Ultimele comentarii