Cadru universitar din Reşiţa, reţinut de DNA Timişoara pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial au reținut pentru 24 de ore un lector universitar de la Centrul Universitar Reșița al Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, acuza de luare de mită în formă continuată.

 

Potrivit procurorilor în zilele de 11 şi 16 februarie, Rudolf Cristian ar fi pretins de la 25 de masteranzi mai multe sume de bani pentru a-i promova pe nedrept la un examen restant la disciplina „Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic.

Concret, ar fi pretins de la fiecare masterand 600 euro pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă sau 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă. De asemenea, ar fi cerut 50.000 lei pentru cursurile de doctorat. În 18 februarie, menţionează DNA, acesta ar fi și primit sumele de 1.000 euro și 3.000 lei, iar în 20 februarie  ar mai fi primit suma de 50.000 lei, atunci fiind organizat flagrantul.

Astăzi, Rudolf Cristian urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea I.G.P.R. – Direcția de Operațiuni Speciale.

Print Friendly, PDF & Email