Cadre didactice din Politehnica Timişoara, premiate de Academia Română

Foto: UPT

Academia Română a acordat, la începutul lunii decembrie, premiile care recompensează cele mai bune lucrări și prezențe culturale și științifice românești realizate de-a lungul anului 2018. Trei premii au revenit unor cadre didactice ale Universităţii Politehnica din Timişoara.

 

Academia Română acordă 81 de premii, purtând, fiecare, numele unei personalităţi din domeniul cultural sau științific reprezentat în cele 14 secții ale instituţiei: filologie și literatură, istorie, matematică, fizică, chimie, biologie, geonomie, științe tehnice, agronomie și silvicultură, medicină, economie, științe juridice și sociologie, filosofie, teologie, psihologie și pedagogie, arte, arhitectură și audiovizual, știința și tehnologia informației. Din totalul acestor premii, pentru anul 2018 au fost recompensate 71 de lucrări sau grupuri de lucrări, creații individuale sau elaborate de colective de autori.

Universitatea  Politehnica Timișoara a primit trei premii:

Premiul „Aurel Vlaicu” la categoria „Științe Tehnice” pentru grupul de lucrări: Caracterizarea mecanică a materialelor celulare avansate/ Mechanical characterization of advanced cellular materials, autori Emanoil Linul şi Nima Movahedi (Australia).

Premiul „Tudor Tănăsescu” la categoria „Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei” pentru un grup de trei lucrări ştiinţifice: Tehnici data-driven de acordare a parametrilor regulatoarelor, autori Raul-Cristian Roman și Radu-Emil Precup.

Premiul „Gheorghe Cartianu“ la categoria „Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei” pentru un grup de patru lucrări ştiinţifice: Metode şi baze de date de îmbunătăţire a vizibilităţii în imagini afectate de ceaţă, autori Codruţa O. Ancuţi şi Cosmin Ancuţi.

Print Friendly, PDF & Email