Cabanele de vânătoare ale lui Ceauşescu, la mare căutare

O noapte la cabanele fostului “prim vânător” al ţării costă între 80 şi 120 de lei

Cabana_PischiaFostul dictator Nicolae Ceauşescu avea o afinitate deosebită pentru judeţul unde a început revoluţia care i-a adus sfârşitul. Pe lângă vizitele de lucru periodice, Ceauşescu venea des în escapade vânătoreşti în Timiş, atras de frumuseţea locurilor şi de trofeele menite să-i crească palmaresul cinegetic. Astăzi, cele două cabane din Timiş unde rămânea peste noapte fostul dictator, în excursiile sale vânătoreşti, pot fi închiriate fără nicio problemă de către turişti, fie ei vânători clasici sau vânători de experienţe inedite, la preţuri cuprinse între 80 şi 120 de lei pe noapte.

O noapte în patul “primului om al ţării” – între 20 şi 30 de euro

Venind destul de des în Timiş, în escapade cinegetice, Nicolae Ceau­şescu avea două case de vânătoare, una la Pişchia şi alta la Chevereşu Mare, ambele la aproximativ 25 de kilometri de Timişoara. Cele două case sunt acum în administrarea Direcţiei Silvice Timiş. “Nu doar pentru aceste cabane, ci, în general, pentru toate cabanele Direcţiei Silvice avem mereu turişti dornici să petreacă mai multe nopţi în acest cadru deosebit, şi nu doar de sărbători sau în perioada con­cediilor. Tarifele de cazare sunt cu­prinse între 80 şi 20 de lei. Nu asigu­răm masă în aceste tarife, pentru că, de obicei, mulţi dintre cei care vin aici sunt vânători şi majoritatea preferă să mănânce vânat”, spune inginerul Ni­cuşor Ţâţu, directorul Direcţiei Sil­vice Timiş.

Fiecare dintre cele două cabane este dotată cu bucătării. Turiştii care vin aici îşi pot prepara singuri bucatele tradi­ţionale şi pot petrece în natură. “Aerul pădurii este principala noastră ofertă”, spun reprezentanţii Direcţiei Silvice.

Cabanele au aproape tot timpul chiriaşi, iar în sezonul de vânătoare sunt ocupate în întregime. Cea de la Chevereşu Mare are şapte camere de închiriat şi o sală de mese. Întreaga casă, renovată de două ori după 1990, poate fi închiriată cu 800 de lei pe zi. La Pişchia – localitate aflată la doar 25 de kilometri de Timişoara, pe drumul spre Lipova – casa de vânătoare are zece camere, fiecare cu câte două paturi. Preţul unei astfel de camere este de 120 de lei pe zi. Sala de mese, în care încap 30 de oameni, poate fi închiriată cu 500 de lei pe zi. În plus, în zonă încă mai funcţionează o mică crescătorie de fazani, administrată tot de Direcţia Silvică Timiş. “Producem aici între 5.000 şi 10.000 de fazani pe ani, şi potârnichi, iar din vânzarea acestor păsări obţinem nişte venituri destul de bune”, spune Nicuşor Ţâţu.

Cu toată criza economică, preţul pentru carnea de fazan a fost constant şi chiar într-o uşoară creştere în ultimii ani, în prezent fiind de 8,5 euro pe bucată, atât în cazul fazanilor, cât şi al potârnichilor vândute vii, către aso­ciaţiile care gestionează fonduri de vânătoare. Astfel, peste 3.000 de fazani crescuţi lângă cabana lui Ceauşescu din Pişchia sunt vânduţi la caserolă, cea mai mare parte a acestora luând calea unor restaurante, în special din Italia. 

ceausescu la vanatoareNicolae Ceauşescu avea interdicţie la fazani

De fapt, la Pişchia, cabana folosi­tă de Nicolae Ceauşescu fusese iniţial un sediu de brigadă silvică. Cabana a fost o vreme anexă pentru crescătoria de fazani, însă în anii ’50 s-a trans­format în casă de oaspeţi. Când venea Ceauşescu în Timiş, la Pişchia se servea masa. Ceauşescu a fost de două ori aici la vânătoare de fazani, dar, con­form unor foşti gonaci de la parti­dele sale de vânătoare, medicii îi in­terziseseră lui Ceauşescu să vâneze fazani pentru că “după un fazan se tra­ge foarte mult, se trag şi 20 de fo­curi de armă, şi nu îi făcea bine la ini­mă”. De aceea, mai des mergea în lo­calitatea Şarlota la vânătoare de mis­treţi şi cerbi, şi la Chevereşu Mare, unde vâna tot mistreţi. Adeseori fostul dictator era însoţit la partidele sale de vânătoare de primul-ministru de la acea vreme Gheorghe Maurer, care era un pasionat al vânătorii. 

Foştii gonaci susţin că, în prima fază, Ceauşescu nu era bun la vânat, dar cu timpul s-a perfecţionat. “Sunt tot felul de poveşti că mai trăgeau şi alţii, iar el îşi însuşea vânatul, dar nu e aşa, el chiar vâna şi trăgea destul de bine”, îşi aminteşte timişeanul Ni­colae Ciubotaru, care a participat la partidele de vânătoare ale lui Ceau­şescu din Timiş.

Cei care îngrijeau casele de vână­toare din Timiş erau pregătiţi în per­manenţă pentru o vizită oficială, iar uneori erau anunţaţi cu o săptămână înainte că avea să sosească Ceauşescu pentru o partidă de vânătoare. În a­ceste vizite venea şi Elena Ceauşescu şi alte neveste de activişti. Partidele de vânătoare se făceau planificat: se realiza un plan de vânătoare mai întâi, se ştia cum se mişcau vânătorii şi gonacii în pădure, se cunoştea foarte bine traseul. Gonacii spun că la amia­ză se făcea un foc mare, în pădure, unde lui Ceauşescu şi oficialilor invi­taţi li se aducea carne pe care o fri­geau cu beţele la foc. Gonacii aveau şi ei un foc mai mic, la ceva distanţă şi li se aducea şi lor apă minerală şi un pachet care conţinea o chiflă şi un cârnat.

În plus, pentru a se acţiona rapid în cazul unor eventuale accidente, Centrul de Transfuzii Timişoara tre­buia să asigure un stoc de sânge intangibil cu grupa de sânge şi RH-ul lui Nicolae Ceauşescu. La fel, trebuiau asigurate rezerve de sânge similare pentru personajele cele mai impor­tante cu care mergea la vânătoare.

Un lucru puţin cunoscut este însă că animalele vânate de Ceauşescu în Timiş erau trimise la export, existând şi pentru acest lucru un plan. “Noi a­veam plan, nu se făcea risipă ca acu­m. Nu se dădea nicio coadă de fazan la nimeni, totul mergea la export. Era frumos ambalat şi mergea la export”, susţine Nicolae Ciubotaru.

Nu o dată, Nicolae Ceauşescu a preferat să-şi petreacă ziua de naş­tere, 26 ianuarie, în Timiş, la vână­toa­re de mistreţi, acompaniat de fostul preşedinte al Iugoslaviei, Iosip Broz Tito.

Silvicultorii începeau cu mai mult timp înainte pregătirile pentru vânătoarea la cerb, care debuta pe 1 septembrie. Cât ţinea perioada de vânătoare, Nicolae Ceau­şescu găsea zilnic, dimineaţa, pe biroul său, o situaţie specială despre bon­cănitul cerbilor în rezervaţii. El ale­gea şi comunica locul, iar silvicultorii, securiştii şi activiştii locali intrau în febra pregătirilor. Ceauşescu venea cu maşina până la limita accesibilităţii terenului. Apoi, ghidat de câte-un sil­vicultor local, urca potecile de munte. Îl urma aghiotantul care-i căra armele şi muniţia. În jargon vânătoresc, vâna cerbii “pe dibuite”. Ceauşescu n-avea însă răbdare să aştepte în acelaşi loc mai mult de patru – cinci minute.

Mai liniştit decurgeau vânătorile de urşi, organizate primăvara şi toam­na. De pregătirea lor se ocupau mai mulţi silvicultori care le formau sălbă­ticiunilor reflexe condiţionate, punân­du-le hrană în locuri şi la ore anume. Aproape de acele zone, silvicultorii instalau observatoarele pentru vână­tori. Aşteptând sosirea urşilor, Cea­uşescu juca şeptic – în doi sau în pa­tru, după caz –, instalat în observator. Fără să-i pese de regulile jocului, când nu-i conveneau cărţile, le schimba imediat.

Spectaculoase erau vânătorile de mistreţi, „la goană”, cu mulţimi de gonaşi, şi grija ca standul principal unde şedea Ceauşescu să fie fruntaş. Deseori, prin anii ‘60 – ’70, din noiem­brie şi până în februarie, ieşea dumi­nica la vânătoare de fazani. Cu trece­rea anilor, s-a simţit însă tot mai obo­sit de acest gen de vânătoare.

Ca oricare vizită de lucru, şi vâ­nătorile aveau protocolul lor. Tot atât de minuţios se pregăteau şi gaz­dele pentru întâmpinarea “înaltului oas­pete”. Pentru gustarea dinaintea vânătorii, răspunderea era triplă – a Gospodăriei de partid, a Securităţii şi a conducerii locale a P.C.R.. Din fermele partidului se aduceau carnea de pui, ficăţeii de pasăre, cârnăciorii şi frigă­ruile din meniul standardizat. Puii cres­cuţi în gospodăriile pădurarilor, vinul roşu, fiert, şi lipiile proaspăt coapte erau contribuţia locală. Secu­ritatea lua probe din orice s-ar fi pus pe masă, controla şi dezinfecta vesela. Ceauşescu prefera în special puii autohtoni, stropiţi cu mujdei de usturoi.

O îndeletnicire “de partid”

Şi Gheorghe Maurer a fost atins de microbul vânătorii. El şi-a convins tovarăşii cu munci de răspundere să introducă vânătorile în programul vi­zitelor din teritoriu şi, ca diver­tis­ment, pentru înalţi oaspeţi străini. Au început cu invitaţiile adresate lui Niki­ta Hruşciov şi altor lideri comunişti. Şi au continuat cu oameni de afaceri şi po­liticieni occidentali. „Se crea o atmo­sferă plăcută care topea gheaţa fireas­că între oameni care nu se cunosc iar funcţiile lor cer cântărirea cuvintelor”, explica Maurer beneficiile politice ale vânătorilor organizate în Carpaţi. 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro