Bufniţele deschid uşile

La Doua BufniteLa Timişoara, două prietene din copilărie – Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan –, pasionate de carte şi de lumea din jurul ei, şi-au adunat visele şi cunoştinţele şi au pus bazele unei librării independente, "La Două Bufniţe".

 

"La Două Bufniţe" se pregăteşte de deschidere. Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan, asociate în acest proiect, spun că noua librărie, amplasată în Piaţa Unirii nr 11, se dorește a fi un spaţiu cultural de referinţă pentru timişoreni şi mediul artistic local, dar şi pentru turiştii care vizitează oraşul. “Librăria, care va dispune şi de un spaţiu de cafenea, va fi recomandată de cărţi atent selectate, predominant din literatura română şi universală, ştiinţe umaniste şi artă, dar şi printr-un spaţiu de lectură dedicat copiilor”, transmit cele două.

Din 2008, cu Oana și Raluca am descoperit bufnița imperială pe porțile vechi ale Timișoarei. Astăzi, bufnița imperilă, metamofozată stereofonic, ajută cartea să ajungă în bibliotecile cititorilor”, spune, înaintea deschiderii librăriei, Daniel Vighi, scriitor şi fost professor al “bufnițelor”, la Universitatea de Vest din Timişoara.

Scriitorul timişorean Radu Pavel Gheo, îţi aminteste că, “acum câţiva ani, în Timişoara s-a închis o librărie. Apoi, a doua, a treia, a patra… Altele s-au restrâns, şi-au cedat bucăţi din spaţiu. Într-un oraş universitar cu tradiţie, în care tocmai dispăruse şi ultimul anticariat, cărţile aveau tot mai puţin loc. Din fericire, între timp a apărut o generaţie de tineri un pic altfel: pasionaţi de lectură, entuziaştişi, în plus, ceva mai întreprinzători. Printre ei – Oana şi Raluca, profesioniste ale cărţii, care însufleţesc Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara. Iar acum, când ele deschid librăria «La două bufniţe», o librărie un pic altfel, pentru cei care iubesc cărţile (şi locurile frumoase, şi cafeaua), începe să fie un pic mai bine şi pentru noi, scriitorii, şi pentru voi, cititorii, şi pentru Timişoara. Dacă tot e să fim cu adevărat capitală a culturii europene.”

În perioada 2 – 7 decembrie, librăria La Două Bufniţe se va lansa, printr-o campanie de comunicare având sloganul Săptămâna Bufniţelor. Programul acoperă şapte zile şi cuprinde 11 evenimente şi 30 de invitaţi atât din Timişoara, cât şi din ţară (muzicieni, artişti, scriitori şi prieteni ai Bufniţelor):

Vineri, 2 decembrie: Bufnițele deschid ușile

Ora 18: Vino să vezi locul bufniţelor

Ora 18.30: Despre librării şi prietenii, cu Adriana Babeţi, Daniel Vighi, Viorel Marineasa şi Mircea Mihăieş

Ora 19: Invitaţi: Ilie Stepan, Horea Crişovan, Doru Iosif, George Găină

Sâmbătă, 3 decembrie: Cafele și cărți

Ora 11: Întâlnire cu Gheorghe Florescu, autorul volumului Confesiunile unui cafegiu, apărut la Humanitas.

Ora 18: Lansare de carte și disco literar. Radu Pavel Gheo, Disco Titanic, Editura Polirom, 2016

Duminică, 4 decembrie: Zi pentru bufnițe junior

Ora 11: A fost odată o … carte, atelier cu Laura Coroamă

Ora 17: ALL Friends Band, despre muzică și cărți

Luni, 5 decembrie: Cărți și trubaduri

Ora 18: Lansare cărţii Un ev enorm și delicat. poeți ai Veacului de mijloc și ai Prerenașterii franceze, tălmăciri și glose, de Şerban Foarţă, Editura Universităţii de Vest

Marți, 6 decembrie: Despre teatru

Ora 18: Lansarea volumului Măcelarul îi citea pe ruși, al Danielei Raţiu, apărut la Editura Tracus Arte, 2016

Miercuri, 7 decembrie: Aniversăm Eugeniu de Savoya – 300 de ani

Ora 18: Eugeniu de Savoya – album aniversar, Editura Ariergarda

Joi, 8 decembrie: Zi de lectură și de tihnă la Bufnițe

Demersul deschiderii librăriei a debutat în anul acesta, în luna martie, în cadrul Salonului de Carte Bookfest Timişoara, prin studiul Carte şi cititori – consumul de carte din Timişoara, coordonat de Centrul de Diagnoză Socială al Universităţii de Vest din Timişoara.

Conform acestui studiu, la care au luat parte peste 400 de respondenţi, principala activitate de timp liber a timișorenilor pasionați de lectură este cititul, 86,1% dintre respondenți indicând acest lucru, iar  lectura a înregistrat un nivel de 30.5%, în timp ce 71,5% din respondenţiau mărturisit că citesc pentru delectare. 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis