Benzinăriile din zona de vest a ţării, în atenţia Gazprom

Gazprom siglaCompania petrolieră NIS Petrol, divizia din Serbia a gigantului rus Gazprom Neft, şi-a propus să ajungă la o cotă de 10% pe piața benzinăriilor din România, după anul 2015, și analizează, în acest moment, orice posibilitate pentru a atinge această țintă, inclusiv achiziția de stații deja existente.

Am informat toate companiile de pe piață că suntem interesați de achiziția de stații și așteptăm să vedem care oferte sunt cele mai interesante. Zona din vestul României este prioritară, fiind în apropierea rafinăriei noastre din Pancevo, Serbia, dar vrem să devenim un jucător național, astfel că nu putem ignora nicio parte a țării”, declară, citată de Agerpres, Ileana Sorina Bălțatu, director executiv al companiei.

Ea a fost întrebată dacă există discuții mai avansate cu Petrom, în condițiile în care, în ultimul an, au existat informații în piață despre faptul că cele două companii ar negocia pentru ca NIS să preia mai mult de 100 de stații Petrom. „Cu Petrom discutăm varii proiecte, este unul dintre partenerii noștri pentru achiziția de carburanți. În ceea ce privește negocierile pentru achiziția de stații, ne-am exprimat disponibilitatea față de Petrom, dacă vor avea dorința să-și reorganizeze portofoliul, fiind cea mai mare companie petrolieră din țară, cu cel mai mare număr de benzinării. Ne-au răspuns că în acest moment își reorganizează portofoliul”, mai spune Ileana Sorina Bălţatu.

NIS Petrol a deschis, până acum, 15 stații sub brandul Gazprom pe piața din România și are în plan dublarea numărului de benzinării până la finele acestui an.

Print Friendly, PDF & Email