După ultimul audit legat de gestionarea fondurilor publice în domeniul sanitar, Curtea de Conturi lasă să se înţeleagă faptul că banii alocaţi Sănătăţii au fost cheltuiţi nu o dată după ureche, inclusiv  în vestul ţării.

Regionalizare administrativă, nu şi sanitară

În „Auditul performanţei privind dezvoltarea infrastructurii în sănătate la nivel naţional, regional şi local în vederea creşterii accesibilităţii la serviciile de sănătate, în perioada 2011-2015”, publicat zilele trecute, Curtea de Conturi lasă să se înţeleagă că întregul concept de cheltuire a banilor în segmentul sanitar pleacă de la un model administrativ regional prost conceput.

Conform raportului, în 1998, au fost stabilite în România opt regiuni de dezvoltare cu scopul de a coordona mai bine dezvoltarea regională pe măsură ce ţara avansa în procesul de integrare în UE. Scopul acestor regiuni de dezvoltare era de a servi ca structuri pentru alocarea fondurilor comunitare pentru dezvoltare regională, precum şi pentru colectarea datelor statistice regionale.  

Aceste opt euro-regiuni (cea de vest cu patru judeţe – Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara, o populaţie de 1,8 milioane de şi cu 8% alocare din bugetul Sănătăţii) constituie teritoriul folosit în procesul de reconfigurare şi planificare a serviciilor de sănătate, chiar dacă această regionalizare a fost pur administrativă, fără intenţii legate de organizarea eficientă a sistemului sanitar.

„Având în vedere numărul spitalelor şi dezvoltarea serviciilor medicale, nu se confirmă că aceste servicii sunt mai dezvoltate în regiunile cu o suprafaţă mai mare sau cu o populaţie mai numeroasă”, spun auditorii Curţii de Conturi.

Spitale fragmentate  

În ceea ce priveşte repartizarea reţelei de spitale pe aceste regiuni, auditul arată că sunt discrepanţe mari între sat şi oraş, iar în oraşele mari unele spitale din centrele universitare (precum cele din Cluj, Iaşi sau Timişoara) funcţionează în mai multe clădiri, cu distanţe mari între secţiile aceluiaşi spital, ceea ce „subminează în mod semnificativ calitatea actului medical, creşte costurile şi utilizează ineficient resursele”.

Potrivit aceluiaşi raport, în cazul altor spitale sunt folosite clădiri vechi care nu permit integrarea optimă a circuitelor intraspitaliceşti sau lipsesc facilităţile de acces fizic (de exemplu, cele pentru persoanele cu

dizabilităţi). „Prin urmare, adaptarea infrastructurii la nevoia de servicii medicale actuală (boli netransmisibile, acumularea problemelor de sănătate, complexe de comorbiditate, existenţa tehnologiilor complexe etc.) este în multe cazuri imposibilă sau mult mai costisitoare decât construirea unor clădiri noi pentru a consolida activităţile în anumite spitale”, susţin auditorii.

Finanţare fără control

Curtea de Conturi remarcă faptul că, deşi a alocat bani an de an unităţilor sanitare, Ministerul Sănătăţii nu a prevăzut în sistemul propriu pârghii sau structuri de verificare şi control: „Ministerul Sănătăţii nu a monitorizat modul în care unităţile publice subordonate care au solicitat finanţări pentru investiţii, au asigurat utilizarea acestor resurse conform scopului alocat, astfel încât la sfârşitul fiecărui exerciţiu bugetar, investiţiile pentru care au fost solicitate finanţări să fie şi realizate.”

În perioada 2011 – 2016, Ministerul Sănătăţii a raportat sume neutilizate din venituri proprii, care nu au fost disponibilizate în timp util de către spitale, pentru a putea fi realocate altor unităţi. Fapt confirmat de disponibilul din venituri proprii rămas neconsumat la sfârşitul fiecărui an (în medie 180 de milioane de lei).

La fel, din sumele alocate din bugetul de stat pentru finanţarea investiţiilor, Ministerul Sănătăţii a raportat resurse neconsumate în sumă de 62 de milioane de lei, sumă care nu a fost disponibilizată de unităţile subordonate şi respectiv suma de 31 de milioane de lei, raportată ca sumă disponibilizată.

Printre spitalele care nu au utilizat integral sumele alocate în anul 2015, pentru achiziţia de aparatură medicală, este amintit Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara. Din suma alocată de 16.700.000 de lei nu a consumat suma de 4.600.000 de lei, gradul de neutilizare fiind de 27,5%.

„Din păcate, aceasta este marea problemă cu privire la cheltuirea banilor în sistemul sanitar. Controlul se face de către Curtea de Conturi, eventual, deşi finanţatorul, adică Ministerul Sănătăţii, ar trebui să verifice modul în care se cheltuie banii alocaţi. Ştiind modul şi scopul pentru care a alocat banii, Ministerul Sănătăţii, cu structura proprie ar fi putut realiza şi cel mai eficient control”, ne-a declarat medicul Sorin Paveliu, vehiculat anul trecut ca posibil ministru al Sănătăţii în Cabinetul Cioloş.

Investiţii în ritm de melc

Curtea de Conturi mai spune în raportul său de control că Ministerul Sănătăţii nu a coordonat în mod eficient prin compartimentele funcţionale derularea obiectivelor de investiţii, ceea ce a condus la un management defectuos, atât la nivelul acestuia, cât şi la cel al unităţilor sanitare subordonate.

Astfel, în ultimii cinci ani s-au derulat cinci obiective de investiţii noi,

iar sub coordonarea Ministerului Sănătăţii s-au finalizat doar trei, din care pentru două termenul de finalizare a fost cuprins între 15 şi 19 ani, fiind nominalizată pe acest segment extinderea şi amenajarea Centrului de Cardiologie Timişoara, într-o perioadă de 15 ani.  

Institutul de Oncologie, exemplu „aşa nu”

Raportul Curţii de Conturi nu ignoră nici investiţia „în aşteptare” de peste şase ani legată de amenajarea la Timişoara a Institutului Regional de Oncologie. „Cu toate că începând cu anul 2011, Ministerul Sănătăţii a preluat în subordine Institutul Regional de Oncologie Timişoara (din subordinea Consiliului Judeţean Timiş), în perioada 2011 – 2015 Ministerul Sănătăţii nu a alocat resurse financiare pentru finalizarea acestui obiectiv deşi unitatea sanitară este în stadiul de investiţie în curs (încă din anul 1994).”

Documentul Curţii de Conturi consemnează că abia în trimestrul III din 2015, Ministerul Sănătăţii a iniţiat un act normativ prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici aferenţi acestui obiectiv fiind prevăzută în anul 2016, suma de 17 milioane lei pentru finanţarea obiectivului.

Nu în ultimul rând, raportul de control a remarcat persistenţa unei hiper-centralizări pe segmentul investiţiilor, care nu a făcut decât să accentueze tendinţa de cheltuire neperformantă a resurselor existente.

Nu în ultimul rând s-a constatat şi alocarea de resurse bugetare pe ultima sută de metri, când banii nu mai puteau fi cheltuiţi.

În concluzie, ca urmare a acestor politici de investiţii, Ministerul Sănătăţii „a asigurat finanţarea investiţiilor pentru un număr redus din unităţile sanitare care au solicitat fonduri pentru investiţii deşi a dispus de resurse importante din venituri proprii”. Lucru de natură să sugereze că nu întotdeauna lipa fondurilor este cauza principală a dezastrelor semnalate în ultimii ani în sistemul sanitar.