Consiliul Local Timişoara a votat, în 2011, o hotărâre care, contrar legii, stabilea ca investitorii strategici care decid să facă pe plan local o investiţie de cel puţin un milion de euro să primească toate avizele în mai puţin de şapte zile. Prefectura Timiş a atacat în contencios administrativ hotărârea şi a câştigat procesul. Cu toate acestea, hotărârea are şi acum susţinători la Primărie, care promovează ideea recursului “în anulare”, pentru ca respectiva hotărâre de Consiliu Local să se aplice. Aceasta, deşi doar anul trecut, şi din cauza unor încăpăţânări de acest gen, Primăria s-a ales cu peste 20 de Hotărâri de Consiliu Local contestate, în cazul cărora se cere anularea în instanţă.

Avize în şapte zile, deşi legea prevede un termen de 30 de zile

Pe principiul priorităţii absolute acordate aşa-zişilor investitori strategici, a căror importanţă era invocată drept crucială, în 2011, Primăria Timişoara, printr-un proiect de hotărâre de Consiliu Local, voia acordarea într-un termen extrem de scurt a tuturor avizelor necesare întreprinzătorilor care investesc pe plan local mai mult de un milion de euro. În textul hotărârii se specifica faptul că investiţiile de peste un milion de euro amplasate în Timişoara vor primi toate avizele necesare derulării investiţiei, pe care Primăria le are în competenţă de a le elibera, în cel mult şapte zile lucrătoare din momentul depunerii cererii.

Actul trebuia aplicat la toate Direcţiile care trebuiau să elibereze avizele pentru derularea unei investiţii şi specifica şi sancţiuni: “Întârzierile de orice natură vor fi sancţionate disciplinar şi pecuniar conform legii şi vor duce automat la calificative diminuate”.

Prevederea cea mai controversată era că, după şapte zile lucrătoare în care avizele nu au fost acordate, se consider solicitarea ca fiind acceptată tacit. Se mai specifica, nu întâmplător, că sub incidenţa acestei hotărâri cad şi documentaţiile complete pentru autorizaţiile de construire pentru investiţiile de peste un milion de euro.

De aici au apărut discuţii, pentru că se ştie că nu o dată autorizaţiile de construcţie date rapid, fără o consultare publică adecvată, în termenele legale, au generat în Timişoara foarte multe probleme şi au schimbat în rău aspectul oraşului. În plus, şapte zile este un termen insuficient pentru dezbatere publică şi analiză detaliată a documentaţiei pe care o presupune o investiţie de amploare. Hotărârea a generat şi la momentul adoptării destule controverse.

Atunci, nici măcar secretarul Primăriei, Ionel Cojocari, nu şi-a dat aviz de legalitate pe această hotărâre propusă de consilieri locali P.S.D. “V-am spus că este ilegală, pentru că nu se poate, printr-o hotărâre care are o normă juridică mai mică, să se dispună anularea unui act juridic superior, cum e O.U.G. 27/2003. Legea prevede 30 de zile. Nu poţi tu să spui printr-o hotărâre contrară legii că tu îl faci în şapte zile”, declara atunci Ionel Cojocari.

Cu toate acestea, proiectul a fost votat, cu susţinerea largă a consilierilor locali P.S.D. iniţiatori, care au avut un “discurs mobilizator” în plenul Consiliului Local: “Noi, iniţiatorii acelei hotărâri, am vrut să dăm şi un semnal către marile investiţii din Timişoara. Era o mână întinsă în actualul context economic şi, dacă apelăm la tot felul de declaraţii, nu are rost sa aruncăm în derizoriu o astfel de hotărâre care funcţionează cu mare succes şi de mulţi ani în majoritatea municipiilor importante din România.”

Actul normativ are şi acum susţinători

Deşi au fost avertizaţi de Direcţia Juridică a Primăriei că hotărârea va fi anulată, consilierii locali P.S.D. au rămas pe poziţii: “Vom câştiga şi în instanţă, atâta vreme cât ne vom apăra corect şansele, pentru că există precedent.”

În următorii ani, evoluţia lucrurilor a dovedit că se înşelau, pentru că Prefectura Timiş a atacat în 2011, în contencios administrativ, această hotărâre. Anul trecut, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Timiş a dat dreptate Prefecturii. Problema a fost luată în discuţie şi în Consiliul Local, în care s-a precizat că, dacă se doreşte, se poate face recurs. Propunerea a fost salutată de o parte dintre consilierii locali U.S.L. care au precizat că Municipalitatea trebuie să depună recurs “pentru că era o hotărâre prin care investiţiile mari din Timişoara beneficiau de câteva zile pentru obţinerea autorizaţiei”.

Cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună, susţinătorii continuă să militeze pentru apărarea în instanţă a acestei hotărâri, care se bate cap în cap cu O.U.G. 27/2003 care spune că “dacă legea nu prevede un termen pentru soluţionarea cererii de autorizare, autorităţile administraţiei publice sunt obligate să soluţioneze cererea de autorizare în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia”.  Un termen rezonabil pentru ca documentaţia aferentă unei investiţii de amploare să fie verificată în mod corespunzător.

Din cauza unor astfel de încăpăţânări, chiar şi contrar unor legi, Primăria Timişoara continuă să rămână una dintre unităţile administrative teritoriale cu cel mai mare număr de proiecte de hotărâre contestate, în vederea anulării.

Serviciul Juridic al acestei instituţii menţiona că în 2013, în domeniul contenciosului administrative, pe rolul instanţelor de judecată au existat 21 de cauze având ca obiect anulare de hotărâri de Consiliu Local formulate şi de persoane fizice, şi de persoane juridice.

Fost prefect: “Documentaţia unei investiţii de peste un milion de euro nu are două pagini, ca să poată fi analizate în şapte zile”

Fostul prefect de Timiş, Mircea Băcală, care a iniţiat contestarea în contencios administrativ a hotărârii legate de “avizele în şapte zile”, spune că acest act normativ este doar unul dintre multele hotărâri ale Primăriei care, din punctul său de vedere, nu respectau legea.   

Prefectura Timiş a constatat că sunt destule hotărâri ale Consiliului Local care nu respectă cerinţele legale şi cum, de multe ori, nu a existat cale de înţelegere amiabilă cu Primăria, s-a recurs la instanţă.

Mircea Băcală susţine că termenul stabilit, de şapte zile, pentru acordarea unui aviz este insuficient, mai ales în cazul unei investiţii de amploare. “Gândiţi-vă că documentaţia unei investiţii de peste un milion de euro nu are două pagini, ca să poată fi analizată în şapte zile. Pentru amplasarea unui simplu panou publicitar trebuie să faci o documentaţie extrem de stufoasă – sunt zeci de acte pe care le depui la Primărie şi primeşti un răspuns cel mai devreme după 30 de zile. De ce să existe o dublă măsură? Primăria care are nevoie de 30 de zile pentru a da un aviz pentru un panou publicitar poate aviza în şapte zile documentaţia unei investiţii de un milion de euro?”, se întreabă fostul prefect.

În opinia sa, o astfel de investiţie generează situaţii care afectează un număr destul de mare de timişoreni şi nu e normal să nu le dai dreptul să-şi spună opinia în dezbateri publice. Cu avizele date în şapte zile, oamenii ar afla de investiţie după ce s-ar deschide şantierul, când ar fi extrem de greu să mai facă ceva. În plus, spune el, termenul este insuficient pentru analiza numeroaselor avize presupuse de o investiţie – aviz de mediu, de organizare de şantier. Or, prin acea hotărâre, se aprobau tacit după şapte zile toate aceste avize.

Şi unii consilieri locali din Opoziţie cred că, dacă Primăria nu renunţă, după ce a pierdut la Tribunal, şi face şi recurs, este un indiciu că, undeva, în Primărie există un interes clar pentru adoptarea acestei hotărâri. Aceştia mai spun că, deşi avizele pentru o investiţie trebuie date cu promptitudine, niciun investitor important nu vine în Timişoara peste noapte şi să vrea avizele de azi pe mâine. În ultimii ani, Prefectura a contestat mai multe hotărâri de Consiliu Local care erau în primul rând deficitare din punct de vedere al transparenţei decizionale.

Fosta conducere a Prefecturii Timiş precizează că aceleaşi probleme legate de transparenţă erau remarcate inclusiv la hotărâri legate de aprobarea unor planuri urbanistice zonale. Astfel, erau hotărâri care aprobau planuri urbanistice zonale care contraziceau flagrant Planul Urbanistic General. Prin aceste P.U.Z.-uri se aproba, de exemplu, construirea de blocuri înalte în zone în care erau doar case. Cetăţenii afectaţi sesizau acest lucru la Prefectură, şi oamenii aflau despre aceste P.U.Z.-uri aprobate după o perioadă în care nu mai aveau dreptul să le conteste.