Avion guvernamental bulgar, trimis la Timişoara pentru preluarea a 90 de bulgari blocaţi pe aeroport

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a dispus marţi trimiterea unui avion guvernamental pentru preluarea a peste 90 de cetăţeni bulgari blocaţi pe Aeroportul din Timişoara din cauza redirecţionării unei aeronave a companiei Ryanair, relatează agenţia Focus, anunţă Mediafax.

 

Peste 170 de cetăţeni bulgari au ajuns luni seară la Timişoara după redirecţionarea, din cauza vremii nefavorabile, a unui avion al companiei Ryanair care circula pe ruta Londra- Plovdiv.

Pasagerii susţin că nu au primit asistenţă consulară din partea reprezentanţelor diplomatice bulgare din România, potrivit site-ului Novinite.com, citat de Mediafax.

Marţi, zeci de pasageri reuşiseră să ajungă de cale rutieră pe teritoriul Bulgariei, dar 113 erau încă pe Aeroportul din Timişoara. În acest context, premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a dispus trimiterea unui avion guvernamental Airbus pentru preluarea pasagerilor.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro