Autodescalificarea lui Călin Popescu Tăriceanu

Melania-CInceaUn politician pretins liberal sadea s-a dedat la jocuri în interesul unui lider social-democrat. Contra unor recompense, unele primite, altele rămase la stadiul de promisiune. Jocurile acestea vin, însă, la pachet cu pierderi şi cu nişte riscuri, care au început, de câteva zile, să prindă contur. 

 

De la începutul anului trecut, Călin Popescu Tăriceanu şi-a asumat câteva roluri în slujba liderului social-democrat Victor Ponta: de la rolul de cal troian în PNL, la cel de satelit liberal în jurul pe atunci prezidenţiabilului PSD, apoi de “preşedinte de casă” al acestuia, apoi de “hoţ de voturi” în favoarea aceluiaşi personaj şi, mai nou, de scut anti-justiţie pentru prietenul aceluiaşi personaj.

Februarie – martie 2014. La câteva zile, după ruperea oficială a USL şi constituirea USD, Călin Popescu Tăriceanu – proaspăt demisionar din PNL – era propus de USD pentru şefia Senatului, în locul lui Crin Antonescu. Şi câştiga cu un număr dublu de voturi în faţa candidatului liberal. O funcţie din care, în varianta în care s-ar fi reuşit, ulterior, înlăturarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, înainte de finalizarea mandatului, şi-ar fi putut dovedit recunoştinţa faţă de prezidenţiabilul Victor Ponta. Şi utilitatea.

În aceeaşi perioadă, care a succedat scindarea USL, dl Ponta a realizat, se pare, că sondajele nu sunt pe măsura calculelor şi nu converg spre o intrare fără emoţii în cursa pentru prezidenţiale. Ceea ce l-a determinat să recurgă la unele tertipuri: de la încercarea de a lua voturi de la PNL, la cea de demobilizare a acestuia.

După întâi lansase un semnal pentru refacerea USL. Dar cum era convins că şansele sunt infime cât la cârmă era Crin Antonescu – cu un discurs şi o atitudine deja radical schimbate – a determinat împingerea în scenă a lui Călin Popescu Tăriceanu. Sperând că, aşa, va activa grupurile de nemulţumiţi şi, posibil trădători din PNL. A existat, în paralel, şi o strategie ce a mizat pe „furtul” de voturi de la PNL, prin aruncarea în joc a ex-liberalului Mircea Diaconu. Calculele nu au vizat ca acesta să înghită voturi de la social-democraţi, în ciuda faptului că a fost numit „experiment strategic al PSD”. Ce partid şi-ar fi permis luxul de a pierde voturi, în condiţiile în care procentul de la europarlamentare reflectă în mare măsură rezultatul la prezidenţiale? 

Rezultatele scrutinului nu au dat motiv de bucurie reală la vârful PSD. Deşi alianţa PSD-UNPR-PC a avut cel mai mare procent din ţară, 37 la sută, nu i-a conferit şi perspectiva câştigării prezidenţialelor. Aşa că, în ziua imediat următoare votului, dl Ponta a mai lansat o invitaţie PNL pentru a reface USL. În paralel, responsabilii cu retorica de partid – care clamau „victoria zdrobitoare a alianţei PSD -UNPR-PC” – aveau grijă să demobilizeze PNL. Pe principiul că, cu cât e indusă mai bine ideea că un partid e slab, cu atât scade aderenţa acestuia la public şi, astfel, e mai uşor de adus pe linia dorită. Nu a ţinut strategia. La două zile după alegeri, PNL anunţa fuziunea cu PDL.

August – septembrie 2014. Dl Tăriceanu readucea pe agenda publică tema suspendării preşedintelui Traian Băsescu, în condiţiile în care mandatul acestuia era pe ultimii metri, iar un referendum de suspendare ar mai fi scos din buzunarele românilor peste 20 de milioane de euro. Şi înainte ca acestuia să-i fi fost dovedită cel puţin o încălcare a Constituţiei. A făcut-o doar pentru a-i fi pe plac lui Victor Ponta şi în încercarea de a-i face un serviciu, la prezidenţiale.

Ce se urmărea prin plecarea lui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni înainte de încheierea de jure a mandatului? Erau cel puţin patru posibile motive: 1 Faptul că Victor Ponta şi-a dat seama că, avându-l pe Traian Băsescu la Cotroceni – singurul care îi făcea opoziţie eficientă – nu va avea o perioadă electorală şi preelectorală liniştită. 2. Deţinerea de către dl Ponta, via dl Tăriceanu, a controlului asupra STS. 3. Posibilitatea promulgării legii prin care şeful DGIA urma să fie numit de premier, nu de ministrul Apărării – mişcare prin care se dorea de fapt ca Victor Ponta să aibă mână liberă să controleze şi zona de informaţii şi contrainformaţii a Armatei. 4. Accesul la acele informaţii ale SRI care ajungeau doar la Preşedinţie, nu şi la Guvern.

Noiembrie 2014. Cum şansele ca Victor Ponta să câştige alegerile din primul tur erau nule, doi foşti liberali acceptaseră rolul de “hoţ de voturi”, de la PNL în favoarea PSD. După modelul patentat cu Mircea Diaconu, la europarlamentare. Unul era Călin Popescu Tăriceanu, liderul PLR, omul care, prin vara anului trecut, se apucase de construirea „liberalismului veritabil” de sub umbrela social-democrată. Celălalt era Teodor Meleşcanu, pe atunci şef al SIE, în privinţa căruia nu se ştie de unde şi când au fost strânse semnăturile pentru intrarea lui în cursa electorală, dar se ştie de către cine: colonelul Mircea Dogaru şi o aripă PCR din PSD, reunită într-un partid a cărui notorietate e aproape zero Partidul Dreptăţii Sociale. 

Martie – aprilie 2015 –  Este momentul în care despre Călin Popescu Tăriceanu se poate spune că a picat la mijloc în jocul PSD de a-l proteja în faţa Justiţiei pe senatorul PSD Dan Şova. Bunul prieten şi vechiul partener de afaceri al d-lui Ponta – al cărui nume a fost, de altfel, vehiculat de presă, la un moment dat, în dosarul în care, acum, DNA cere încuviinţarea arestării preventive a lui Dan Şova. Pentru protejarea acestuia, dl Tăriceanu a ignorat două cereri ale DNA, din 9 şi din 14 aprilie 2015, prin care i se solicitau documentele Senatului privind votul în cazul Şova. Abia la a treia solicitare, ameninţat el însuşi cu punerea sub acuzare, pentru obstrucţionarea justiţiei, le-a trimis. În plus, în şi pentru aceeaşi cauză, s-a implicat şi într-un ping-pong intrainstituţional, după ce CCR obligase Senatul să redacteze hotărârea privind votul dat, în 25 martie. Şi, probabil, nu întâmplător. Votul fusese dat pe articole din Regulamentul Senatului, declarate neconstituţionale. Miercuri seara, hotărârea în privinţa votului dat în cazul Şova a fost, totuşi, publicată în Monitorul Oficial, redactată fiind de Comisia Juridică şi aprobată în Biroul Permanent. Şi, în plus, semnată de dl Tăriceanu. Asta, după ce, cu o zi înainte, refuzase acest lucru, delegând decizia către Comisia Juridică, fapt considerat de Opoziţie un abuz.

Trăgând linie, vedem portretul unui politician pretins liberal sadea, care s-a dedat la jocuri în interesul unui lider social-democrat. Contra unor recompense, unele primite, de exemplu, şefia Senatului, altele, cum ar fi intrarea partidului său la guvernare, rămase la stadiul de promisiune. Jocurile acestea vin, însă, la pachet cu pierderi, la nivel de imagine publică. Şi, se pare, cu nişte riscuri, care au început, de câteva zile, să prindă contur.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS