Au fost premiaţi cei mai gustoşi cârnaţi de casă din Banat

Cei mai buni cârnaţi din Banat, preparaţi în casă, au fost degustaţi, iar apoi premiaţi, în cadrul unui eveniment organizat de peste 40 de ani în această regiune.

 

20 de feluri de cârnaţi preparaţi de gospodari din Banat au fost înscrişi în în concursul „Degustarea cârnaţilor bănăţeni”, organizat în fiecare an în diferite locaţii din regiunea. După ce au fost degustate de peste o sută de persoane, cele mai gustoase trei feluri de cârnaţi au fost premiate.

Astfel, locul trei a fost oferit unui grup de opt timişoreni, care au preparat aşa-numiţii “cârnaţi ai soacrei”, locul doi a ajuns la un măcelar din Timişoara, care prepară cârnaţi de casă după o reţetă veche de un secol, iar locul întâi a ajuns tot la cei opt timişoreni, pentru nişte cârnaţi picanţi, anunţă Mediafax.

Ştefan Malanciuc, unul dintre membri grupului care prepară cei mai buni cârnaţi de casă din Banat, spune că s-au înscris în concurs cu trei feluri de cârnaţi, preparaţi de Sfântul Andrei, iar apoi lăsaţi la fum cel mult şase zile.

Am început să prepar cârnaţi acum patru ani, cu nişte prieteni. Prima dată am fost patru, doi nemţi, un ungur şi un român. An de an am făcut tot mai mulţi cârnaţi şi tot mai bine, ca dovadă am luat premiul trei şi premiul întâi la acest concurs. Principalul secret este pasiunea, cârnaţii sunt făcuţi după o reţetă care a câştigat acum zece ani un concurs. Punem cam 10% carne de vită şi restul de porc. Reţeta nu este niciun secret, dragostea pe care o punem noi în cârnaţi cred că face diferenţa. Usturoi, piper, sare toată lumea pune. Cârnaţii sunt lăsaţi la fum de trei ori, câte o zi şi jumătate. Se face un foc din lemn de fag, se acoperă cu rumeguş, iar apoi cârnaţii se lasă la fum. Am pornit în primul an cu 74 de kilograme şi am ajuns acum să facem 140 de kilograme de cârnaţi”, afirmă Ştefan Malanciuc. Dar, adaugă el, nu se gândeşte, momentan, să transforme această pasiune într-o afacere.

Degustarea cârnaţilor bănăţeni este un eveniment organizat în fiecare an de redacţia săptămânalului de limbă germană Banater Zeitung, acesta devenind o sărbătoare cu o tradiţie de câteva decenii pentru minoritatea germană din Banat, şi nu numai. Ediţia din acest an a fost organizată în parteneriat cu Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara, Forumul Democrat al Germanilor din Banat şi cu Forumul Democrat al Germanilor din Şag.

La început, în anii ’70, concursul avea loc în redacţia ziarului, unde cititorii aduceau cârnaţi preparaţi în casă, iar juriul era format din redactorii publicaţiei. Din 1995, evenimentul este organizat ca o manifestare publică.

„Noi reluăm o tradiţie a ziarului de limbă germană Neue Banater Zeitung, plecată din anii ‘70. Redactorii de atunci au iniţiat acest concurs pentru a avea o pârghie de a se întâlni într-un cadru mai plăcut cu cititorii. Ei au ales cârnaţii şi nu alt produs pentru că se ştie cât de importanţi sunt aceştia pentru şvabii bănăţeni, cei care au făcut un cult din creşterea şi sacrificarea porcului. Din acesta au avut o lungă perioadă a anului alimente de bază: slănină, untură, carne, iar cârnaţii au fost elementul etalon. Începând din ’94, am reluat evenimentul. Autorităţile din perioada comunistă nu vedeau cu ochi buni comunitatea germană care vine, se înfruptă, mai aducea şi un vin şi în magazine nu găseai nimic. Creşterea unui porc era un semn al bunăstării pentru şvabii bănăţeni. Noi am considerat că este şi o modalitate de întâlnire a comunităţii germane din Banat”, declară  Siegfried Thiel, organizatorul evenimentului.

 

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro