Asociaţia Timişoara Capitală Culturală şi-a prezentat proiectele din primii doi ani ai proiectului

Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană şi-a prezentat, ieri seară, în cadrul unei dezbateri publice, proiectele pe anii 2017-2018, incluşi în aşa-numit etapă StartUp a proiectului. În aceşti primi doi ani, transmit reprezentanţii asociaţiei, se adresează în special comunităţii locale: „Sunt doi ani de testare, în care luăm pulsul oraşului şi punem bazele unui turism cultural activ.”

 

În primul an al etapei de StartUp au fost organizate cinci evenimente:

Odin Teatret (Danemarca), la Festivalul Euroregional de Teatru Eurothalia 2016, organizat deTeatrul German din Timişoara. A fost organizat un masterclass pentru actorii celor patru teatre timişorene, un seminar dedicat comunităţilor, plecând de la modelul Festivalului din Hostelbro, şi patru spectacole.

Avnode la Festivalul Simultan, eveniment în cadrul căruia au fost expuse prezentări realizate de AVnode (Reţeaua Internaţională a Artelor Performative), în domeniul audiovizualului.

Intervenţia artistică Birdhouse Gallery în cartierul Iosefin, în cadrul căreia artişti locali, dar şi din Polonia, Bulgaria şi Suedia împreună cu elevi au creat galerii de artă personale, construite din materiale reciclate.

Cirkus Cirkor care a susţinut cinci reprezentaţii şi, timp de o săptămână, a condus, împreună cu Şcoala de Cirs din Timişoara, ateliere deschise.

Bulgaria & România: 10 ani în Uniunea Europeană – o carte de reflecţii elaborată de către Timişoara 2021 în cooperare cu Plovdiv 2019. O carte despre impactul culturii în România şi Bulgaria în ceio zece ani de la aderare.

Pentru anul acesta, vor fi „activităţi mai vizibile în spaţii publice, un ciclu de evenimente în Piaţa Libertăţii, care se numeşte «Piaţa» şi care va consta într-o serie de spectacole din domeniul artelor performative care îmbină tradiţia cu formele de expresie moderne şi contemporane. Vom avea un prototip, în pregătirea marelui eveniment din 2021, al Festivalului Bega, un spectacol pe apă care se va desfăşura pe parcursul mai multor zile; un alt proiect se va derula în Banatul istoric, împreună cu românii din Serbia, şi va căuta să valorifice tradiţiile românilor din Serbia şi să le facă cunoscute românilor din Banatul românesc”, declară Simona Neumann, directorul executiv al asociaţiei, citată de Agerpres.

Unul dintre proiecte, organizat raportat la Centenarul Marii Uniri, este intitulat Zidurile memoriei şi presupune crearea unui perete, pe una dintre feţele căruia artiştii să-şi aducă contribuţia cu privire la ceea ce înseamnă memoria Timişoarei, iar pe cealaltă vor contribui diverse asociaţii civice, consilii de cartier, de sport, de tineret, ale minorităţilor şi va fi replicat şi în unele cartiere.

Un alt proiect, de turism cultural în regiunea Banatului, Cămine în mişcare. În cadrul acestuia vor fi făcute cartografieri ale tradiţiilor din două sate bănăţene ce vor fi prelucrate în anii următori, pentru ca în 2021, pe baza lor, să poată fi constituite trasee culturale pentru turişti.

Anul acesta, anunţă asociaţia, va începe proiectul MultipleXity, organizat în colaborare cu Primăria Timişoara, care va asigura infrastructura. Acest proiect, explică Simona Neumann, va consta în crearea unui centru de mai mari dimensiuni care să adune spaţii de lucru pentru specialişti din IT şi alte industrii culturale şi creative, va fi un centru pentru vizitatori în 2021, un spaţiu în care se vor desfăşura activităţi educaţionale.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis