Artiştii, scoşi în stradă

AccesArt 2014 Foto accesartLa Timişoara, arta va fi scoasă, din nou, în stradă. În parc, mai precis. Anul acesta, sub semnul asimetriilor.

 

Expozițiile din Timişoara părăsesc pentru trei zile convenționalele simeze și spațiile galeriilor, fiind panotate în Parcul Botanic. Şi asta întrucât, pentru al doilea an consecutiv, Fundația Rubin scoate arta în parc, în cadrul festivalului AccesArt. Un festival de tradiție pentru spațiul cultural timișorean, ajuns la a opta ediție.

Sub semnul Asimetriilor – tema festivalului în acest an – timp de trei zile, din 5 până în 7 iunie, Parcul Botanic se va transforma în atelier, galerie de artă și sală de concerte, anunţă organizatorii. Timp în care, în fiecare zi, între orele 14 şi 23, peste 150 de artiști din Timișoara, Cluj, Brașov și București vor susțin ateliere și workshop-uri de creație artistică, performance-uri și expoziții şi vor avea loc şi nouă concerte. Accesul la toate activitățile din cadrul Festivalului AccesArt este gratuit.

“Asimetrii te provoacă să fii altfel. Într-o lume bine organizată, aparent, noi propunem asimetriile, adică revenirea la realitatea frustă. Asimetriile sunt natura noastră, ele eliberează, stârnesc creația, dincolo de percepții”, spune Roxana Cirț, directorul Fundația Rubin.

Atelierele au rolul de a aduce arta mai aproape de timișoreni. De la pictură pe sticlă, acuarelă, modelaj până la stencil-uri și graffiti sau colaj, festivalul pune la dispoziția participanților materialele și coordonatorii pentru a putea deveni pentru câteva zile artiști.

Vor fi expuse de la lucrări în bronz la lucrări fotografice și pasteluri, realizate de cei mai buni artiști. În cele trei zile, pe scena AccesArt vor urca trupe și artiști din zona alternativ, experimental, electronic și jazz. Vor urca pe scena AccesArt: Armies, BAB, Sonatic, Soulheads, Waka -X, Brum, PaperJam, Tzuc & Petzi (aka Petra Acker şi Tzuc) și Nopame.

Deschise pentru toate categoriile de public, de la copii de toate vârstele la profesioniști în cele mai diverse domenii de activitate, evenimentele din cadrul AccesArt au menirea de a scoate artiștii din mediul lor convențional  de  creație – atelierul, iar publicului îi facilitează  interacțiunea cu procesul creative, transmit organizatorii. În această idee, la unul din ateliere vor participa, în calitate de invitați speciali, o grupă de luptători de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Timișoara. “Mascații” vor descinde în Parcul Botanic echipați pentu o misiune aparte: ei vor face colaj, în cadrul unui atelier la care sunt invitați să participe toți doritorii, sâmbătă, 6 iunie, de la ora 15.

Festivalul AccesArt, ediția a VIII-a este organizat de Fundația Rubin cu sprijinul Primăriei Timişoara și al Consiliului Local Timișoara.

image_pdfimage_print

Articol scris de

Jurnalist Timpolis