Art Encounters – Timişoara se transformă într-o adevărată galerie de artă contemporană

Organizatorii anunță programul expozițiilor

Pregatiri Art Encounters TimisoaraTimp de o lună, din 3 până în 31 octombrie, Timișoara se va transforma într-o veritabilă galerie de artă contemporană unde peste 100 de artiști din ţară şi din străinătate își vor expune lucrările în 17 locații diferite.

 

Intitulat Aparenţă şi Esenţă, Art Encounters este curatoriat de Rainald Schumacher și Nathalie Hoyos, din Berlin, fiind conceput ca un dialog între arta contemporană românească și contextul internațional actual. Dialog ce va fi facilitat de un număr de artiști români ale căror lucrări sunt recunoscute atât în România, cât și în străinătate: Horea Bernea, Ștefan Bertalan, Adrian Ghenie, Ana Lupaș, Alex Mirutziu, Paul Neagu, dar și de artiști străini care fac referire la spațiul românesc în opera lor: Saâdane Afif,  A Kassen, Rosa Barba, Sophia Hultén.

Oana Romocea, din partea Art Encounters, anunţă expoziţiile de la Timişoara şi locaţile unde vor fi putea fi văzute:

Șiruri secvențiale, la Muzeul de Artă – expoziție construită pornind de la un desen al lui Constantin Brâncuși (care nu a mai fost arătat public niciodată în original), care alătură artiști români și străini în a căror operă apare principiul repetiției ca modalitatea de a sugera timpul sau infinitatea.

Aparență și esență, la Halele Timco – Expoziție principală de grup, cuprinzând lucrări a peste 40 de artiști, care este o trecere în revistă a  diverselor generații de artiști. Artiști din generația tânără vor sta alături de nume de referință, deja, cum ar fi Ion Grigorescu, Geta Brătescu, Florin Mitroi.

Instalația lui Adrian Ghenie, Darwin's Room este o reconstrucție fizică a unui tablou a lui Rembrandt, ce oferă o experiență care trebuie trăită. Dan Perjovschi va umple fațada de sticlă cu desenele sale, iar alți artiști tineri expun lucrări special concepute pentru eveniment.

Instalația umedă, în spaţiul Geam MAT de la Muzeul de Artă – Ana Lupaș își prezintă a treia ipostază, cea finală, a lucrării realizate prima dată în 1970, Instalația umedă.

Instalația de sunet a Ioanei Nemeș, artistă din generația recentă, reproduce în Sinagoga din Cetate un autointerviu despre artă, viață, moarte, devenind o invitație la reflecţie, iar Anca Munteanu-Rimnic inseră în spaţiul Bibliotecii Academiei instalația Lament.

 Câteva momente-reper din istoria artei contemporane timișorene sunt prezentate în expoziții special concepute în acest scop. Primul este expoziția Sigma: Cartografia învățării 1969 – 1983, realizată împreună cu Ordinul Arhitecților din România, Filiala Timiș, ce documentează experimentele pedagogice din anii `70 si `80 de la Liceul de Artă și de la Facultatea de Arhitectură.

Inclusă în program este și recrearea proiecției Multivision I a grupului Sigma, care in 1978 a fost prima instalație multimedia din România. Expoziția Ilenei Pintilie, Dincolo de Cortina de fier.

Festivalul Zona Europa de Est este o readucere în atenţia contemporaneităţii a festivalurilor anilor `90 de la Timișoara, ce constituie puncte de referință pentru o întreagă generație de artiști.

Fotografia este în centrul atenție în expoziția Momente cotidiene de la Galeria Calpe, în care trei artiști români și unul finlandez captează momente de viaţă obişnuită din România ultimilor 40 de ani.

Cercetare de bază, expoziția de la Galeria Pygmalion, pune față în față creațiile a doi artiști care nu se feresc, nicicare, de întrebările existențiale: Ion Grigorescu și Mihai Olos.  

Grupul timișorean Avantpost va utiliza spațiul Memorialului Revoluției pentru o inserție artistică în acest mediu simbolic pentru orașul nostru, în expoziția numită Conexiunea cu prezentul.  

Galeria Helios va găzdui expoziția intitulată Fiii și fiicele lui Brâncuși. O intrigă de familie (Actul II) și o serie de ateliere concepute de către Salonul de proiecte, activități care vor explora modul în care funcţionează cultul lui Brâncuși în România.

Ioana Mandeal a realizat curatorial expoziția Pe terenuri plutitoare. Moduri de a practica imponderabilitatea de la City Business Centre, în care sunt prezentați tineri artiști cu o puternică vibraţie de sensibilitate.

Expoziția André Cadere, documente conceptuale 1972 – 1978, de la  Fundația Triade, este un proiect monografic de recuperare a unui artist român important, recunoscut în străinătate drept un exponent original al artei conceptuale (1967 – 1978), dar foarte puțin știut sau înțeles în România.

Dan Perjovschi va fi prezent şi la Balamuc cu o expoziție de Fanzine realizate de el în ultimii 20 de ani.

Programul de expoziții este completat și de expoziții personale la Galeria Calina, unde Liviana Dan prezintă Souvenirs from Earth, iar doi artiști timișoreni , Iosif Kiràly și Doru Tulcan, expun în cadrul expoziției Înregistrarea urmelor (1970 – 1990), de la Galeria Jecza.

Un proiect de interes este cel de la Cazarma U, în care au sunt prezente câteva dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din țară, cu proiecte specifice. Dincolo de artă, e o ocazie unică de a explora o clădire închisă de atât de mult timp publicului.

La Arad, expoziția principală are loc la fabrica Teba, unde curatorii evenimentului au invitat artiști din estul Europei.

Festivalul R.E.M.X are loc la Muzeul de Artă și la Atrium Mall în Arad. Aradul are și o prezență artistică la Timișoara, în Casa cu Lei, din Piața Unirii, aici regăsindu-se o expoziție care completează expozițiile R.E.M.X de la Arad.

 

Citeşte şi:

Timișoara, capitala artei contemporane românești, timp de o lună

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis