Aproximativ 5.000 de timişoreni au cerut, în stradă, demisia lui Liviu Dragnea

Timişorenii care au ieşit duminică seara să protesteze, în centrul Timişoarei, i-au solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, să-şi ceară scuze de la toţi românii şi să-şi dea demisia, potrivit Agerpres.

 

Printre cei aproape 5000 de timişoreni care au protestat la Timişoara s-au aflat şi români veniţi din diaspora. Manifestanţii au scandat “DNA să vină să vă ia!”, “PSD, ciuma roşie!”, “CCR, sluga PSD!”, “Ciorbea, demisia!”, “Parlament penal, marş la tribunal!”, “Hoţii, hoţii!”, “Vrem justiţie, nu corupţie!”, “Nu vrem să fim conduşi de hoţi!”, “Cuib de hoţi şi de mafioţi!”, “Demisia”, “Unitate”, “Aţi reuşit, ne-aţi unit!”.

Protestul, organizat de Iniţiativa Timişoara, s-a desfăşurat sub sloganul “Suntem aici până la capăt”, iar cei prezenţi au scandat împotriva actualei guvernări, dar şi împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea, a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi a fostului ministru al Justiţiei, Florin Iordache, actual preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei, anunţă Agerpres.

Faţă de acei parlamentari care fac scut în jurul lui Liviu Dragnea, împotriva Justiţiei, trebuie să cerem alegeri anticipate. Liviu Dragnea şi-a cerut scuze infractorilor condamnaţi pentru abuz în serviciu, când, de fapt, în România stau în spatele gratiilor pentru această infracţiune, care-l vizează şi pe Liviu Dragnea, doar 73 de persoane. Important este ca noi, cetăţenii României, să oprim adoptarea unei noi Ordonanţe 13”, au declarat organizatorii protestului. Aceştia au transmis că protestatarii trebuie să rămână foarte vigilenţi, pentru că data de 10 august, când au anunţat cei din diaspora că vor veni să protesteze în ţară, ar putea fi prea târziu.

După ora 20.30, manifestanţi au pornit în marş până la Palatul Justiţiei, unde, din nou, au scandat împotriva actualei clase politice şi au cerut “o lege pentru toţi, nu pentru hoţi!”.

Mitingul s-a încheiat fără incidente, pe tot traseul coloanele fiind însoţite de jandarmii

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro