În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 584 de noi cazuri de covid, în acest interval de timp fiind făcute 3.506 teste, anunţă Prefectura Timiş. Dintre cei nou confirmaţi pozitiv 91 au sub 18 ani.
Cele 584 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore (dintre care cinci sunt cadre medicale) sunt, peste jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 326 de noi cazuri, Lugoj – 36, Giroc – 20, Dumbrăviţa – 18, Sânandrei – 12, Moşniţa Nouă – 10, Topolovăţu Mare – 9, Sânnicolau Mare – 8, Bogda, Gătaia, Săcălaz, Sânmihaiu Român – câte 6, Coşteiu, Ghiroda, Giulvăz, Peciu Nou, Pişchia, Şag – câte 5, Dumbrava, Remetea Mare, Ştiuca, Teremia Mare – 4, Balinţ, Banloc, Belinţ, Criciova, Ghilad, Ghizela, Jamu Mare, Libling, Livezile şi Victor Vlad Delamarina – câte 3, Boldur, Bucovăţ, Chevereş, Dudeştii Vechi, Lenauhaim, Buziaş, Deta, Făget, Recaş, Pădureni, Satchinez şi Voiteg – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Biled, Birda, Darova, Dudeştii Noi, Fârdea, Găvojdia, Giarmata, Iecea Mare, Jebel, Maşloc, Moraviţa, Nădrag, Niţchidorf, Ciacova, Jimbolia, Orţişoara, Otelec, Sacoşu Turcesc, Tomnatic, Tormac şi Uivar.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 483, la Terapie Intensivă fiind internaţi 56 de pacienţi. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat cinci decese asociate covid-19, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.454.
Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, în judeţ rata de infectare la o mie de locuitori este 9,5.
Ultimele comentarii