Aproape 100 de cercetări vizând judecători şi procurori, clasate în ultimul an în Timiş

dosare2Fiind unele dintre cele mai aglomerate unităţi de profil din ţară, instanţele şi unităţile de parchet din Timiş colectează în fiecare an şi un număr destul de mare de plângeri ale unor justiţiabili nemulţumiţi de felul în care au fost trataţi în cursul procedurilor judiciare. Aproape 100 de cercetări, multe provenind în urma unor astfel de plângeri au fost clasate în ultimul an, spun reprezentanţii Inspecţiei Judiciare.

 

Puţine plângeri confirmate

Inspecţia Judiciară, principalul organism de control la nivelul instanţelor, a făcut recent public faptul că în 2015 a clasat, prin rezoluţie, 5.751 de sesizări, dintre care 4.030 la Direcţia de Inspecţie judiciară pentru judecători şi 1721 la Direcţia de Inspecţie judiciară pentru procurori. Asta, întrucât s-a constatat, ca urmare a efectuării verificărilor prealabile, că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare.

Dintre acestea, 97 de cercetări vizând procurori şi judecători timişeni din zona de acoperire a Curţii de Apel Timişoara au fost clasate, zona aferentă instanţei timişorene clasându-se astfel pe locul şase pe ţară.

În aceeaşi perioadă, mai spun reprezentanţii CSM, împotriva rezoluţiilor de clasare emise de inspectorii judiciari s-au formulat 411 plângeri prealabile, fiind contestate în contencios administrativ numai 159 de rezoluţii din această categorie, 114, emise de inspectorii judecători şi 45, de inspectorii procurori.

Instanţele competente au respins 157 dintre contestaţiile formulate şi au admis 2 dintre acestea, ambele având ca obiect rezoluţii emise de Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători. Ca atare, indicele de atacabilitate al rezoluţiilor de clasare a fost de 2,76 % iar cel de anulare a acestora de 0,03%. Cu alte cuvinte, sunt şanse extrem de mici ca o astfel de soluţie de clasare dată de Inspecţia Judiciară să mai poată fi atacată cu succes.

Cu toate acestea, s-au constatat şi abateri disciplinare în vestul ţării, în zece cazuri, în cazul unor judecători in subordinea Curţii de Apel Timişoara, în majoritatea cazurilor luându-se măsura sancţiunii prin avertisment, sau a diminuării indemnizaţiei lunare brute. În cazul procurorilor, în 2015 zona de vest a fost pe ultimul loc pe ţară, cu o singură abatere disciplinară reţinută de inspectorii Inspecţiei Judiciare.

Cu toate acestea, nemulţumiri încă există, lucru confirmat şi de Avocatul Poporului, ai cărui reprezentanţi spun că o parte din justiţiabilii timişoreni nemulţumiţi de felul în care au fos trataţi în instanţe sau la parchet li se adresează. „Avem astfel de sesizări în mod constant, deşi ele nu fac obiectul activităţii Avocatului Poporului. Când e vorba de sentinţe definitive sau irevocabile sau de procese pe rol, noi nu putem interveni în niciun fel. Singurele situaţii în care am intervenit au fost cele legate de dosare aflate la parchet sau poliţie în care petenţii nu ştiau ce se întâmplă, nu mai aveau informaţii de niciun fel de un an sau doi, iar noi i-am ajutat să obţină datele la care, legal aveau dreptul”, ne-a declarat Roxana Marcu, expert coordonator al Biroului Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului.

Puţine informaţii concrete

Din păcate, informaţiile legate de problemele sistemului judiciar continuă să rămână destul de vagi, deşi aceste probleme nu au dispărut.

TIMPOLIS remarca în acest an confidenţialitatea exacerbată remarcată la Inspecţia Judiciare, care a luat decizia ca, în noile rapoarte de control, să nu mai facă publice numele instanţelor la care a descoperit nereguli. Rapoartele, dar şi comunicatele par să semene, astfel, tot mai mult cu nişte poveşti. Sunt prezentate aspecte fără niciun fel de element concret – nume, date, numere de dosar. Inspecţia Judiciară a decis, în acest sens, să exacerbeze confidenţialitatea şi, după ce de mult timp nu mai sunt publicate nici măcar iniţiale judecătorilor sau ale procurorilor găsiţi vinovaţi de diverse nereguli, acum nu mai sunt publicate nici numele instanţelor de judecată sau ale unităţilor de parchet la care sunt descoperite respectivele nereguli.

Iar dacă în anii precedenţi era posibil ca presa să prezinte situaţia unui dosar stătea cu anii pe rolul unor instanţe, acum acest lucru nu mai este posibil. „Datele obţinute în urma controalelor Inspecţiei Judiciare sunt de interes public, şi e greu de înţeles de ce i s-ar ascunde justiţiabilului interesat numele instanţelor în cauză. Până la urmă oricine are dreptul să ştie dacă sunt probleme la nivelul unor servicii publice, dacă o instanţă are o problemă legată de deficit de personal sau de management defectuos”, comentau pe această temă reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice.

Print Friendly, PDF & Email