Anul Nou, o sărbătoare ritualică în care timpului îi sunt atribuite virtuți magice

Traditii anul nouUn moment conotat cu bogate semnificații, ce marchează trecerea de la un an la altul, fiind asociat, de aceea, cu o serie de practici menite să plaseze începutul noului ciclu calendaristic sub bune auspicii, astfel ne apare, zugrăvită în linii mari, sărbătoarea Anului Nou. Etnologii remarcă, însă, și faptul că, într-un demers care mixează aspirațiile legate de Noul An cu o pronunțată componentă ludică, oamenii s-au deprins să atribuie virtuți magice timpului de la trecerea dintre ani, nutrind convingerea că tot ceea ce se va întâmpla în noaptea de Anul Nou reprezintă un semn pentru ceea ce se va petrece în anul care vine.

 

Aspirații, credințe și superstiții

Despre noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie se crede că acesta este un „timp tare”, un timp în care tot ce se petrece reprezintă, în fapt, un semn pentru ceea ce se va întâmpla în anul care urmează, ne-a explicat, referindu-se la semnificațiile pe care oamenii s-au deprins să le confere nopții de Anul Nou, profesorul universitar la Facultatea de Litere, Filosofie și Istorie a Universității de Vest din Timișoara, Otilia Hedeșan.

Otilia HedesanAceasta precizează că există o serie de practici asociate momentului și care generează ceea ce numim, de obicei, superstiții.

Printre superstițiile pe care românii le au pentru noaptea care marchează trecerea dintre ani, explică etnologul Otilia Hedeșan, se numără cea potrivit căreia nu e bine să te prindă noaptea de Anul Nou fără bani în buzunar, pentru a nu fi urmărit de sărăcie în anul care va veni, dar și cea potrivit căreia, pentru a fi treji și activi în anul care vine, trebuie să nu te prindă miezul nopții de Anul Nou dormind ori o alta, care spune că, pentru a te mișca ușor în anul ce va urma, trebuie să consumi unele alimente anume.

Toate aceste speculații afirmă, însă, Otilia Hedeșan, se află mai degrabă la limita ludicului, ele fiind, de altfel, și percepute ca atare. Referindu-se la diversele obiceiuri, inclusiv la cele alimentare practicate în noaptea dintre ani, Otilia Hedeșan face trimitere și la informații furnizate de folclorista și prozatoarea Elena Niculiță-Voronca, autoarea unui volum publicat la începutul veacului al XX-lea și intitulat Datinile și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică. În acest volum se face referire la practici ale locuitorilor din diverse zone ale României, potrivit cărora, în noaptea de Anul Nou, trebuie să mănânci carne de pește ori de vrabie, ca să te miști ușor în anul care vine.

Dacă obiceiul legat de consumul de pește a prins foarte mult la noi, sigur că referirea la carnea de vrabie este numai un simbol, el neavând, firește, o valoare de prescripție”, spune etnologul Otilia Hedeșan. Adăugând și că, în noaptea de Anul Nou, aceleași superstiții spun că „nu trebuie să se mănânce carne de găină sau de cocoș, pentru că acestea râșcâie, împrăștiind astfel norocul și banii. Toate acestea sunt, firește, chestiuni cu valoare simbolică”.

Un timp al anticipării și al prevestirii

Ceas anul nouMai însemnate decât obiceiurile alimentare – care au în noaptea de Anul Nou o valoare mai puțin semnificativă decât cea care îi este conferită mesei ritualice de Crăciun – apar, în percepția oamenilor, sugestiile legate de faptul că tot ceea ce se va petrece în noaptea trecerii dintre ani se va întâmpla și în anul aflat la început.

Există, de aceea, zone în care despre această noapte și despre ziua de Anul Nou se crede că sunt momente în care fetele de măritat își pot afla ursitul și că, dacă acestea ies în ogradă și aud un nume ce se strigă, atunci acesta va fi numele viitorului soț. Acestea sunt practici magice, ce țin de magia erotică, și sunt legate tot de percepția potrivit căreia timpul trecerii dintre ani este un timp puternic, în care se poate imagina, practic, ceea ce se va întâmpla în viitor. Otilia Hedeșan subliniază însă că și aceste practici sunt mai mult niște jocuri, întrucât ele țin de un univers de aspirații, care îmbracă o formă și un caracter ludic. „Acestea sunt mai mult aspirații decât credințe”, nuanțează etnologul Otilia Hedeșan, precizând că, tocmai de aceea, din perspectiva Bisericii, Anul Nou este considerat a fi o sărbătoare ale cărei impact și semnificație simbolică sunt mai puțin semnificative decât cele ale Crăciunului.

Timpul acesta este socotit puternic pentru că se marchează astfel un final și începutul unei alte perioade.Această noapte este, însă, un moment impus printr-o convenție administrativă. Anul Nou începe pe 1 ianuarie pentru că așa s-a convenit. De aceea, componenta religioasă este mai scăzută, iar momentul în sine nu are aceeași valoare simbolică pe care o au, spre exemplu, Crăciunul, Paștele sau Buna-Vestire, care sunt sărbători ce se raportează la un legendar sacru”, explică profesorul universitar Otilia Hedeșan.

Faptul că momentul trecerii dintre ani este unul mai puțin consistent în semnificații, din perspectivă religioasă, a constituit, mai spune Otilia Hedeșan, și un motiv pentru care această sărbătoare nu a fost subminată în comunism, ba dimpotrivă, se încerca supralicitarea ei, prin potențarea, cu rol compensator, a importanței sale.

Aceasta mai spune și că, în urmă cu 20 – 25 de ani, în zone din Hunedoara, pe care le-a străbătut în calitate de etnolog și unde se practică încă ceea ce specialiștii în folclor numesc un colindat bun, „Anul Nou era numit Crăciunul mic, ceea ce denotă faptul că, din punct de vedere al interpretării semnificațiilor, valoarea acestuia era apreciată a fi mai mică decât valoarea conferită Crăciunului”.

Lumina, un simbol al Sărbătorii de Anul Nou

Există obiceiuri de Anul Nou care s-au păstrat și care sunt practicate încă în mediul rural (stingerea luminilor, care simbolizează întunericul şi haosul, precum şi aprinderea lor, ca simbol al naşterii şi credinţei). În mediul urban, o parte dintre aceste obiceiuri şi tradiţii au fost preluate, adaptate ori înlocuite cu distracţia şi focurile de artificii. Pe lângă obiceiuri şi tradiţii există, însă, şi o serie de alte superstiţii care se referă la noaptea trecerii dintre ani. Cei care le acordă importanță nu trebuie să spele rufe, să coasă sau să tricoteze în noaptea dintre ani (întrucât, se crede, aceste îndeletniciri aduc ghinion), nu trebuie să intre în Noul An fără bani în buzunar (pentru că se zice că aşa va fi tot anul care vine) și nu trebuie să fie datori (pentru că se spune că datoriile vor exista în tot anul următor).

De altfel, în volumul în care consemnează tradițiile și obiceiurile întâlnite la românii din mai multe zone din țară, folcloristul Elena Niculiță-Voronca evocă, la rândul său, credința potrivit căreia „de Anul Nou se îmblă cu uratul, că atunci se împlinește anul și e păcat să dormi. Spre Crăciun, spre Anul Nou, spre Paști nu se cade să doarmă oamenii și se cuvine să ardă toată noaptea lumânarea în casă”.

De asemenea, mai consemnează Elena Niculiță-Voronca, „spre Anul Nou, de bucurie mare că vine alt an nou, se urează, se îmblă cu plugul, ca să fie anul roditor, adecă să se împlinească. Atunci se înnoiesc toate și de aceea se dorește ca să fie toate de bine. Oamenii se firitisesc, ca să fie cum mai bine peste an, să le dea Dumnezeu sănătate, bucurie, noroc și spor. În ziua aceea, să pui gând bun la toate și a bine să le minești, că rămân așa. Atunci să te păzești să nu te superi, să nu te sfădești, să fii vesel și tot anul așa vei fi. Dacă te apuci atunci că nu-i mai greși, și Dumnezeu îți iartă toate păcatele”.

Sărbătoarea Sfântului Vasile, o zi în care se deschide Cerul

Sfantul VasileTot de Anul Nou se practică şi obiceiuri care amintesc de Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre primii patriarhi ai Constantinopolului, care a avut un rol esenţial în delimitarea ritului răsăritean, al ortodoxiei, de cel apusean. Astfel, în prima zi a noului an, se cântă colinde specifice şi se împart daruri, mai mult simbolice, „la copii și la cunoscuți și se dau bacșișuri sau daruri la slugi”. Multe dintre obiceiurile asociate momentului reprezintă, potrivit opiniei unor etnologi, rituri precreştine de fertilizare și de invocare a spiritelor bune în gospodăria celui care este urat. De asemenea, se crede că în ziua de Sfântul Vasile, sărbătorită la 1 ianuarie, cerul este deschis, iar rugăciunile sunt, de aceea, mai eficiente şi magia are mai mulţi sorţi de izbândă.

În volumul citat, Elena Niculiță-Voronca evocă și o credință potrivit căreia spre Anul Nou vorbesc vitele. “Atunci să li se aștearnă și să li se dea bine de mâncat, că ele se întreabă unele pe altele de sunt sătule, de li e bine și-l blastămă sau îl fericesc pe gospodariul de casă, să trăiască sau să nu mai ajungă a ținea vite. E tare păcat a asculta ce vorbesc. Omul vorbește tot anul, dar lor numai o dată pe an le dezleagă Dumnezeu gura și atuncea să nu aibă cum vorbi?”, se arată în istoria preluată în carte, în care se vorbește și despre un gospodar care a încălcat porunca de a nu asculta ce vorbesc animalele care îl blăstămau că li-i rea țierea, motiv pentru care animalele i-au prevestit acestuia moartea, care s-a și înfăptuit, a doua zi.

Se crede, de asemenea, că „de Anul Nou se deschide ceriul de trei ori, repede una după alta, să deschide și iar se-nchide, iar înlăuntru se vede o lumină foarte mare și Dumnezeu stând la masă cu sfinții și uitându-se la noi. Alții zic că să văd mese cu lumânări și sfinții stând împrejur. Alții iarăși zic că numai dumnezeu cu Sfântul Niculai stă la masă. Ceriul deschizându-se îl vede numai acela care e tare bun la Dumnezeu. Mulți spun că au văzut pe când erau copii de şapte ani. În ziua de astăzi, nu să mai deschide, căci sunt oamenii păcătoși și să pun toți să se uite și Dumnezeu nu vrea, dar de demult, pe când erau oamenii buni, ceriul se deschidea de trei ori pe an: de Sfântul Vasile, de Bobotează și de Paști. (…) Când vezi deschizându-se, să ceri trei lucruri de la Dumnezeu, că ți le dă. E bine să ceri sănătate, noroc și raiul. Acestea sunt mai de căpetenie. Unii zic că numai un lucru să ceri, mai mult nu. Cel cuminte cere raiul”, notează folcloristul Elena Niculiță-Voronca, în volumul citat, o credință generală asociată nopții dintre ani.

Ritualul îngropatului Anului Vechi

Etnologul Ion Ghinoiu apreciază că noaptea de Revelion reprezintă, în fapt, un ceremonial funerar al antichităţii geto-dace, ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii şi a timpului calendaristic cu care se confundă, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. „Întoarcerea simbolică a timpului în noaptea de Revelion a fost asimilată cu moartea divinităţii adorate, iar reluarea numărului zilelor, cu naşterea acesteia”.

Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, ciclul sărbătorilor de Anul Nou – care încep cu Ajunul Crăciunului şi se încheie cu Ajunul Bobotezei şi cu Boboteaza – reprezintă un timp ritual, împărţit simetric de Revelion: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de Revelion şi perioada cuprinsă între miezul nopţii de Revelion şi Bobotează: „În prima parte a ciclului, timpul se degradează neîncetat: se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul şi, o dată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Soseşte, însă, fenomenul astronomic spectaculos al solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin câte puţin, cu cât sare cocoşul de pe pragul casei sau cu cât se mişcă puiul în găoacea oului”.

Apoi, după miezul nopţii de Revelion, apar optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, iar„oamenii culturalizează fenomenele naturale desfăşurate independent de dorinţa şi voinţa lor”.

Există și credinţa potrivit căreia anul este o personificare a Soarelui, numit la solstiţiul de iarnă An Vechi. Acesta moare la miezul nopţii de Revelion, renăscând apoi imediat ca An Nou, precizează etnologul Ion Ghinoiu pe portalul crestinortodox.ro. Considerat a fi sinonim cu zeii omenirii, Anul Nou se naşte, creşte, îmbătrâneşte şi moare odată cu timpul calendaristic, pentru a renaşte după 365 de zile (sau 366 de zile, în anii bisecţi):„Anul a fost imaginat ca un ciclu care avea un început şi un sfârşit. La trecerea de la ciclul vechi (anul vechi) la ciclul nou (anul nou) se desfăşura un spectaculos ritual care urmărea, în esenţă, un singur scop : renovarea simbolică a lumii. Tăierea «săgeţii» unidimensionale a timpului şi obţinerea unei figuri circulare numită an a devenit simbolul fundamental al stăpânirii timpului”.

Potrivit profesorului Ion Ghinoiu, modelul presupune, printre altele, existenţa unei perioade în care să se desfăşoare ritualul complex de înnoire a timpului, sacrificiul ritual al unui animal, văzut ca un substitut al divinităţii care moare şi renaşte anual, pregătirea unor mâncăruri rituale, stingerea şi aprinderea rituală a focurilor, o serie de practici şi manifestări orgiastice, jocurile cu măşti, sărbătorile nocturne şi priveghiurile, credinţa întoarcerii morţilor printre cei vii, egalitatea supuşilor cu stăpânii, strigatul peste sat, practicile de fertilizare a ogoarelor, vitelor, dar şi a oamenilor, prevestirile şi pronosticurile, jocurile de încercare a norocului şi credinţa că, la miezul nopţii dintre ani, cerul se deschide.

„Înnoirea timpului în calendarul popular se desfăşoară după un ritual care, pentru a fi împlinit, necesită mai multe «zile cosmogonice». De pildă, moartea şi renaşterea Anului contemporan cuprinde un ciclu de 12 zile (25 decembrie – 6 ianuarie), intersectat la mijloc de momentul culminant al «tăierii» timpului, la miezul nopţii dintre Anul Vechi şi Anul Nou. Acesta este un timp condensat, o reducere simbolică a anului solar de 12 luni”, mai spune Ion Ghinoiu.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis