Antreprenorii locali își povestesc eșecurile, la serile Fuckup Nights

Timișoara este, din această lună, singurul oraș din România în care se organizează întâlnirile Fuckup Nights, în cadrul cărora antreprenori, manageri, inițiatori de proiecte povestesc despre momentele de eșec și modul în care le-au influențat viața profesională și personală.

 

Prima întâlnire din ciclul Fuckup Nights va avea loc în 23 martie, de la ora 19, la Ambasada.

De cele mai multe ori, în cadrul evenimentelor se spun povești despre succes. Cum a reușit cineva să ajungă undeva, să împlinească un anumit proiect. Se vorbește foarte puțin despre eșec, despre ce nu ne iasă, despre cât de greu trăim nerealizările și cum facem să mergem totuși mai departe. Din momentul în care am auzit despre conceptul Fuckup Nights, mi-am dat seama că e oportun să avem aceste întâlniri și la Timișoara. Iar reacția este uimitoare. Cei din echipa de organizare suntem uimiți să vedem câte persoane sunt interesate să participe la prima ediție, cea din 23 martie”, spune Ștefan Vădineanu, director general Atu Advertising, organizator Fuckup Nights Timișoara.

Motto-ul Fuckup Nights este „Chiar dacă e nasol, eșecul instruiește”.

Participarea la evenimentul din 23 martie costă 20 de lei, bani care vor fi donați proiectului educațional Coder Dojo Timișoara.

„Pentru că există o componentă de educație, ne-am propus ca banii colectați din taxa de intrare să ajungă la un proiect de educație. Am ales Coder Dojo datorită lucrurilor minunate pe care Radu Ticiu, coordonatorul proiectului, le face cu copiii, cărora le insuflă importanța creativității, inovației”, declară Nicoleta Tudor, PR eveniment.

Fuckup Nights este o mișcare globală care a pornit în 2012, în New Mexico. Atunci, câțiva prieteni și-au dat întâlnire, au ajuns să vorbească despre nereușitele din viață și au realizat că tot ceea ce își spuseseră între ei ar trebui să audă și alții. Evenimentul a avut succes atât de mare în timp, încât acum sunt 210 orașe din 72 de țări în care se organizează aceste întâlniri.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis