ANOFM forţează desfiinţarea unui incubator de afaceri din Timişoara, care era pe profit

Un incubator de afaceri din Timişoara, destinat personalului disponibilizat din Armată şi din industria de apărare, s-a desfiinţat, deşi semnatarul contractului de incubare a dorit să-l administreze în continuare şi deşi această afacere se autofinanţa, nefiind o povară pentru stat.

 

MApN cedează teren, pentru ajutorarea militarilor disponibilizaţi

În 2003, prin HG 1115, la Timişoara era înfiinţat Incubatorul de afaceri pentru cadrele militare disponibilizate din Timiş. Pentru acest proiect, Ministerul Apărării Naţionale transfera din proprietatea publică a statului, către Ministerul Muncii, pentru Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), un imobil (suprafaţă construită: 803 mp şi suprafaţă desfăşurată: 2409 mp) şi terenul aferent de 8.500 mp, în Timişoara, pe Calea Martirilor nr. 111-115 (adresă transformată ulterior în: Giroc, Calea Timişoarei nr. 72). Scopul a fost clar prevăzut, e la început: utilizarea pentru servicii de tip incubator de afaceri, în beneficiul personalului disponibilizat din Armată şi din industria de apărare.

Ulterior, pentru reducerea şomajului, prin HG 1015/2013, care modifica HG 1115/2003, s-a decis că în acest incubator sunt permise şi „alte activități de utilitate publică de natură să conducă la reducerea șomajului și la crearea de noi locuri de muncă, destinate, în principal, personalului disponibilizat din Armată.”

În 11 mai 2004, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Timiş încheia cu SC Expert Consulting SRL, pentru o perioadă de doi ani, un contract de furnizare de servicii de tip incubator de afaceri, finanţat din împrumut BIRD şi de la bugetul de stat.

Potrivit ANOFM, costul maxim al unui contract de finanţare de incubator de afaceri a fost de 250.000 de dolari SUA, iar furnizorul de servicii a prezentat o ofertă financiară pe trei ani de activitate: doi ani cu finanţare BIRD şi din bugetul de stat, iar unul, cu finanţare proprie. Drept urmare, perioada de furnizare de servicii a fost prelungită penttru perioada mai 2006 – mai 2007.

Având în vedere că AJOFM Timiş şi-a arătat disponibilitatea pentru continuarea furnizării serviciilor de tip incubator de afaceri, mai transmite ANOFM, în 2007 instituţia a încheiat cu Expert Consulting SRL un contract pe zece ani, valabil pentru perioada 11 mai 2007 – 11 mai 2017. Ulterior, Expert Consulting SRL a încheiat, la rândul său, contracte de închiriere a spaţiului pentru câteva zeci de firme.

 

ANOFM forţează închiderea unei afaceri funcţionale şi profitabile

Anul acesta, însă, ANOFM a refuzat prelungirea contractului cu administratorul Incubatorului. Asta, deşi afacerea se autosusţine financiar, de ani de zile. Deşi firma solicitase prelungirea contractului. Deşi nici ANOFM, nici AJOFM Timiş nu au demarat procedurile pentru desemnarea unei alte firme-administrator. Deşi terenul a fost cedat ANOFM. de către MApN, strict pentru acest scop.

S-a făcut şi o interpelare parlamentară în acest sens, către Ministerul Muncii. „Se mai doreşte menţinerea serviciilor de incubator de afaceri prin prelungirea contractului de furnizare de servicii de tip incubator de afaceri, astfel încât să se asigure continuitatea activităţii firmelor incubate şi, implicit, a incubatorului de afaceri?”, era întrebată, din plenul Parlamentului, în 5 aprilie anul acesta, de către senatorul USR de Timiş Nicu Fălcoi, Olguţa Vasilescu, pe atunci ministrul Muncii. Senatorul de Timiş a subliniat că activitatea mai multor firme era ameninţată cu blocajul din cauza acestei stări de incertitudine.

Ministerul Muncii i-a răspuns tardiv. Abia în 18 mai, deci după expirarea contractului şi închiderea Incubatorului de afaceri, că ANOFM face demersuri pentru transmiterea acestor imobile, „cu menţinerea destinaţiei actuale”, din administrarea Ministerului Muncii în cea a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

De ce nu o fi făcut aceste demersuri acum un an, pentru a nu ajunge în situaţia ca Incubatorul de afaceri să fie închis, nu se spune…

 

Ping-pong între ANOFM şi AJOFM Timiş

Administratorul Incubatorului, Expert Consulting SRL, a făcut şi el adrese către AJOFM Timiş, în 19 februarie şi în 22 martie anul acesta, subliniind iminenta încetare a valabilităţii contractului şi solicitând prelungirea lui. Răspunsul la notificări şi la rapoartele de activitate a fost că „adresele au fost transmise ANOFM”. Deşi nu ANOFM este semnatarul contractului, ci chiar AJOFM Timiş.

În plus, în 26 aprilie, printr-o adresă semnată de directorul executiv Marcel Miclău, AJOFM Timiş transmitea SC Expert Consulting SRL că „AJOFM Timiş a avut un rol activ, sesizând încă din luna iulie 2016, despre necesitatea unei decizii privind activitatea Incubatorului de afaceri după data de 11.05.2017, revenind şi în data de 02.02.2017”. Susţine, însă, că în contract nu există nicio clauză privind posibilitatea prelungirii termenului, drept urmare, „fără o decizie expresă din partea titularului dreptului de administrare, contractul încetează pe deplin drept, fără nicio altă notificare, la data de 11.05.2017, dată la care trebuie realizate operaţiunile de predare-primire a tuturor bunurilor din cadrul Incubatorului de afaceri, inclusiv a spaţiului (teren şi construcţii) liber de orice alte utilizări.”

Dar dacă nu există nicio clauză iniţială de prelungire, asta nu însemna că nu putea fi făcută. Iar dacă nu a mai fost dorită colaborarea cu această firmă, firesc şi legal ar fi fost ca ANOFM să fi căutat un alt administrator al Incubatorului de afaceri. Nu să determine pur şi simplu închiderea lui, dar să rămână cu terenul pe care MApN l-a cedat tocmai pentru un Incubator de afaceri destinat fostelor cadre militare disponibilizate.

Interesantă, însă, abordarea din partea domnului Miclău, care nu uită să sublinieze, într-un răspuns „buna noastră credinţă”. În „traducere”, Marcel Miclău a sesizat ANOFM, în calitate de director al AJOFM Timiş, despre această situaţie, dar, în calitate de director al ANOFM – funcţie pe care a ocupat-o în perioada august 2016-ianuarie 2017 –, nu a făcut nimic pentru a o rezolva.

 

Se pregăteşte înstrăinarea terenului pe care se află Incubatorul?

Am întrebat conducerea ANOFM care este, totuşi, motivul refuzului prelungirii contractului cu administratorul Incubatorului, SC Expert Consulting SRL, deşi firma a solicitat prelungirea lui şi deşi Incubatorul s-a autofinanţat, şi de ce nu au fost demarate procedurile pentru desemnarea unei alte firme-administrator, dacă nu s-a mai dorit prelungirea contractului cu Expert Consulting SRL?

Ca răspuns, ANOFM invocă o lege din 2002. Adică, o lege care era în vigoare şi în momentul înfiinţării Incubatorului, şi în cel al semnării contractului recent expirat. Dar de care nu se împiedicase nimeni, atunci. „Prelungirea contractului (…) nu poate fi pusă în aplicare deoarece, în prezent, Legea 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă (…) nu reglementează, printre măsurile active finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, serviciile de tip incubator de afaceri”, susţine preşedintele ANOFM, Cristiana Barbu.

Aceasta mai declară că ANOFM efectuează demersuri pe lângă Ministerul Muncii şi pe lângă Ministerul Mediului de Afaceri, „în vederea reglementării regimului juridic al respectivelor imobile”. Dar nu menţionează nimic despre „menţinerea destinaţiei actuale” a imobilului, cum spunea Olguţa Vasilescu.

Am mai solicitat, de asemenea, ANOFM să comunice răspunsurile pe care le-a dat la adresele AJOFM Timiş, din iulie 2016 şi februarie 2017, prin care i se solicita o decizie privind activitatea Incubatorului după data de 11 mai 2017? Este o întrebare care a rămas fără răspuns.

Tot fără răspuns a rămas şi întrebarea: Ce intenţionează ANOFM să facă cu acest imobil în care a funcţionat Incubatorul?

Îm schimb, la întrebarea: Care este suprafaţa şi valoarea de piaţă a acestui imobil?, ANOFM a comunicat că, în 31 decembrie 2016 (cu câteva zile înainte de revocarea din funcţia de preşedinte al ANOFM a lui Marcel Miclău), aceasta a fost stabilită la 1.699.900 de lei. Adică, la peste 375.000 de euro. Şi ne transmite că ar fi vorba despre o suprafaţă de 2.419 mp. Deşi în HG 1115/2003, se menţionează o suprafaţă totală de peste 8500 mp. De ce nu e menţionată toată suprafaţă e un mister.

Intrarea în fostul Incubator de Afaceri. În spatele gardului e un teren de 8500 de metri pătraţi 

De ce s-o fi făcut evaluarea imobiliară a clădirii şi a terenului, la finalul anului trecut, deci cu câteva luni înainte de expirarea contractului cu administratorul Incubatorului de afaceri, nu e clar. Se pregăteşte, cumva, înstrăinarea acestui teren?

Ceea ce e clar este că ar fi ilegal. HG 1115/2003, prin care ANOFM a primit de la MApN acest teren, pentru înfiinţarea Incubatorului de afaceri destinat cadrelor militare disponibilizate din Timiş, nu a fost abrogată. Deci, e în vigoare. Deci, ANOFM are obligaţia să păstreze aceeaşi destinaţie pentru terenul şi clădirea primite de la MApN, impusă prin lege.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS