Conducerea Municipalităţii a decis, marţi, în plenul Consiliului Local, aplicarea unei hotărâri din 2007 care prevede amendarea proprietarilor care nu-şi curăţă clădirile mâzgălite de graffiti, deşi desenele au fost făcute de alţii. Sancţiunile ajung şi până la 2.500 de lei. Poliţiştii locali timişoreni au făcut un inventar şi au identificat 900 de imobile care au faţadele murdare de inscripţii făcute cu spray-uri graffiti.
Amendă de până la 1.000 de lei pentru persoanele fizice
O nouă sancţiune a fost instituită de reprezentanţii Municipalităţii pentru timişoreni. După ce au anunţat că îi amendează pe proprietarii de clădiri istorice dacă nu le întreţin aşa cum se cuvine, a venit rândul locatarilor care au clădirile mâzgălite de desene graffiti, care, la rândul lor, vor fi amendaţi dacă nu curăţă faţadele caselor sau gardurile. Aceasta deşi oamenii nu sunt vinovaţi că nişte indivizi rău intenţionaţi desenează anapoda pe casele lor.
În acest sens, conducerea Poliţiei Locale Timişoara a anunţat, marţi, în plenul Consiliului local, că s-au identificat 900 de imobile mâzgălite cu graffiti, iar în momentul de faţă s-a trecut la notificarea proprietarilor pentru a curăţa desenele respective: „Sunt de mult timp aceste desene, dar până acum nu s-a luat nicio măsură, timişorenii doar au fost notificaţi” , a declarat Dorel Cojan, directorul adjunct al Poliţiei Locale Timişoara.
Conform unei hotărâri de Consiliu Local din 2007, locuitorii urbei au obligaţia de a asigura periodic curăţarea faţadelor locuinţelor, a chioşcurilor şi a clădirilor amplasate la frontul stradal, să degajeze elementele de construcţie ornamentale şi tencuiala care stau să se desprindă de pe faţadele clădirilor, să tencuiască şi să zugrăvească periodic faţadele, să îndepărteze înscrisurile şi desenele de pe acestea, să cureţe şi să înlocuiască jgheaburile şi burlanele degradate. Iar cei care nu se supun acestui act normativ vor fi sancţionaţi cu amenzi între 500 şi 1.000 de lei în cazul persoanelor fizice, iar pentru persoanele juridice amenzile sunt mai mari, de până la 2.500 de lei.
Dorel Cojan a mai subliniat că timişorenii nu sesizează Poliţia Locală atunci când observă că le sunt mâzgălite locuinţele pentru a se putea interveni prompt. Pe de altă parte, nici personalul Poliţiei Locale nu este suficient pentru a-i prinde pe făptaşi, astfel încât situaţia să fie ţinută sub control.
Nicolae Robu: „Nu putem lăsa oraşul aşa”
Şi primarul Nicolae Robu este de acord cu această hotărâre, mai ales că nu vede altă soluţie pentru ca „oraşul să nu mai arate inestetic în urma faptelor unor iresponsabili”. Acesta a mai spus că, deşi există poliţişti locali, nu crede că în vreun oraş din lume sunt destui agenţi care să-i identifice pe făptaşi: „Evident, că în primul rând este de dorit să nu avem astfel de cetăţeni, e o utopie să aspirăm la acest lucru. În al doilea rând ar trebui ca poliţia să aibă capacitatea de a-i identifica pe făptaşi. Altă utopie, nu are capacitatea să-i identifice pe toţi. Ce-i de făcut, lăsăm oraşul aşa?”, a explicat edilul.
Pe de altă parte, Nicolae Robu a precizat că există două posibilităţi pentru soluţionarea problemei, “fie clădirile sunt lăsate cu desenele imprimate, fie sunt curăţate de proprietari, de Primărie sau de oricine altcineva, de exmplu, de asociaţiile civice dornice să-şi ofere seviciile”. Dar, decizia finală luată a fost aceea că proprietarii sunt obligaţi să-şi cureţe faţadele, chiar dacă au fost mâzgălite de alţii.
Preşedintele F.A.L.T.: „Cel mai simplu este să pedepseşti cetăţenii”
Cu toate astea, hotărârea nu este deloc pe placul proprietarilor. În acest sens, Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara, ne-a declarat că a pune cetăţenii să zugrăvească faţadele, din nou nu rezolvă definitiv problema. Mai mult, nu face nimic altceva decât să ofere un nou spaţiu curat pentru alte desene graffiti, apreciază acesta: „Cel mai simplu este să pedepseşti cetăţenii. Cele nouă sute de clădiri ar trebui să reprezinte o prioritate pentru Poliţia Locală. Aşa cum s-a întâmplat cu palmierii. Au fost vandalizaţi în primele zile, după care s-a pus pază o perioadă, iar acum nu se mai leagă nimeni de acea zonă”, ne-a declarat Petru Olariu. De altfel, acesta spune că una dintre soluţii ar fi ca o parte dintre locuitorii celor nouă sute de clădiri să se ofere voluntari, alături de doi-trei poliţişti locali, pentru a-i pândi şi identifica pe făptaşi: „Şi asta pentru că proprietarul, de unul singur, nu poate să-şi facă dreptate. Trebuie să-i prindă şi să facă ceva, acest lucru nu este imposibil. Iar poliţiştii locali care stau cu binoclu în balconul Operei ar trebui să supravegheze în acest mod şi zonele unde se ştie că umblă grafferi şi mâzgălesc clădirile”.
În altă ordine de idei, Petru Olariu a opinat că este nevoie de o reglementare la nivel naţional pe acest subiect pentru că problema indivizilor iresponsabili care mâzgălesc clădirile nu mai reprezintă doar o discuţie la nivel local, ci se întâmplă în mai toate oraşele ţării: „Trebuie să analizăm cauzele fenomenului înainte de a lua măsuri, lipsa legislaţiei este una dintre ele. E nevoie de o lege prin care aceşti delincvenţi să fie identificaţi, să fie amendaţi. Mai mult, să existe şi pedepse cu închisoarea. Cei care fac astfel de acte sunt nişte inconştienţi, nu pot fi numiţi artişti”, a conchis presedintele F.A.L.T.
Adrian Orza: „Aceşti artişti ai nopţii trebuie să cureţe clădirile pe cheltuiala lor”
Nici consilierul local din partea P.N.Ţ.C.D., Adrian Orza, nu este de acord cu decizia de a amenda proprietarii, catalogând-o ca fiind absurdă: „Dacă facem o analogie, nu poţi să vii în faţa unui cetăţean căruia i s-a furat portofelul din geantă şi să-i dai amendă că nu a fost atent”, spune acesta. Cât despre personalul Poliţiei Locale insuficent pentru a-i prinde pe făptaşi, Adrian Orza spune că acest lucru nu poate fi folosit ca argument pentru susţinerea hotărârii: „Domnul Robu a uitat să menţioneze şi varianta civilizată, absolut le-gală, aceea de a fi prinşi grafferii. Când dai o soluţie trebuie să te gândeşti şi la aplicabilitatea ei şi să vezi dacă e corectă din punct de vedere legal sau nu. Ce se întâmplă dacă vine un graffer şi desenează pe clădirea Primăriei? Cum va fi plătită amenda, tot din banii cetăţenilor?”, se întreabă consilierul local care se declară încrezător că în urma luărilor de poziţie în spaţiul public, acest articol din hotărâre va fi modificat, astfel încât proprietarii să nu mai fie sancţionaţi pentru că alţii le-au mâzgălit faţadele clădirilor.
Şi ca o soluţie a acestei probleme, Adrian Orza susţine că aceşti “artişti ai nopţii” care desenează ilegal pe clădirile timişorenilor trebuie amendaţi sau, mai bine, puşi să facă muncă în folosul comunităţii şi să cureţe clădirile pe cheltuiala lor: “Trebuie să dăm nişte exemple serioase pentru ca teribilismul acestor oameni să nu mai existe”.
Ultimele comentarii