Alina Gorghiu pledează pentru deschiderea unui punct de trecere a frontierei la Beba Veche

Alina Gorghiu a declarat azi, la Timişoara, că susţine deschiderea unui punct de frontieră între localităţile Beba Veche şi Kubekhaza, din Ungaria, întrucât foarte mulţi locuitori din zona riverană timişeană i-au cerut acest lucru.

 

Foarte mulţi cetăţeni din zona aceea m-au rugat să formulez în numele lor o întrebare adresată guvernului, pe care am depus-o, este vorba despre posibilitatea deschiderii unui punct de trecere a frontierei la Beba Veche spre Ungaria, până la prima localitate din Ungaria fiind o distanţă de 1,5 kilometri. În trecut a existat acest drum direct, dar astăzi se poate parcurge exclusiv prin Cenad, care presupune o distanţă suplimentară de peste 50 de kilometri”, a declarat azi, citată de Agerpres, într-o conferință de presă susținută la Timișoara, Alina Gorghiu, senator PNL de Timiș.

Aceasta mai spune că pentru localnicii din Beba Veche, deschiderea unui asemenea punct de frontieră ar reprezenta un argument clar pentru creşterea schimburilor economice cu Ungaria, pentru îmbunătăţirea mediului socio-cultural, mai ales că la doar 16 kilometri de frontieră se află oraşul Szeged, un alt important centru industrial, comercial, cultural şi sportiv.

Zona este atractivă şi pentru schimburile turistice, întrucât în extremitatea vestică a judeţului se află Rezervaţia Ornitologică Beba Veche, pe o suprafaţă de aproape 2.200 de hectare, declarată în anul 2000 arie protejată mai ales pentru dropia comună, o specie de pasăre de stepă, care a început să reapară în acest habitat, după ce fusese declarată ca specie dispărută de prin anii ’70.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro