Aeroporturile regionale cu mai mult de 200.000 de pasageri pe an vor primi în continuare ajutoare de stat

În România, majoritatea aeroporturilor ar fi fost afectate

Aeroport TimisoaraComisia Europeană a adoptat la sfârşitul lunii februarie noile norme privind ajutoarele de stat pentru aeroporturi şi companii aeriene din spaţiul comunitar. Astfel, aeroporturile regionale cu mai mult de 200.000 de pasageri pe an vor primi în continuare ajutoare de stat.

În contextul schimbărilor înregistrate pe piaţă în ultimii zece ani, C.E. iniţiase o revizuire a acestor norme, prima consultare publică având loc în 2011, iar a doua, în iulie anul trecut. În urma acesteia din urmă, Bruxelles-ul a anunţat că, printre altele, vrea să oprească acordarea ajutoarelor de stat pentru aeroporturile regionale cu mai mult de 200.000 de pasageri pe an. Marian-Constantin Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, spune că C.E. a renunţat la această propunere în urma unei campanii derulate de mai multe organisme europene , printre care şi de Adunarea Regiunilor Europene, prin Comisia Economică şi de Dezvoltare Regională, pe care o conduce Marian Vasile.

Acesta mai spune că publicarea noilor norme reglementează posibilitatea acordării de ajutoare de stat pentru operare către aeroporturile regionale cu mai puţin de 700.000 de pasageri pe an, pentru o perioadă de tranziţie de zece ani, urmând ca după cinci ani C.E. să reevalueze situaţia. Urmează a se analiza dacă sumele de bani au fost folosite în general pentru creşterea aeroporturilor şi nu doar pentru supravieţuirea şi menţinerea acestora. Pachetul de norme prevede şi ajutoare de stat pentru investiţii şi deschiderea unor noi rute aeriene.

“Nesusţinerea acestor aeroporturi ar fi produs efecte negative importante nu doar comunităţilor regionale, ci chiar întregii Europe. În România, majoritatea aeroporturilor ar fi avut de suferit, în condiţiile în care acestea depind de ajutorul de stat pentru operare şi dezvoltare. Aeroporturile asigură conectivitate şi mobilitate, generând dezvoltare economică interregională şi locuri de muncă” , spune Marian-Constantin Vasile.

Conform statisticilor, transportul aerian are o contribuţie importantă la economia europeană, cu aproximativ 20 de milioane de zboruri, 18 milioane de tone de marfă şi 1,5 miliarde de pasageri pe an.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis