Actualul ministru al Agriculturii – acuzat de „distorsionarea pieţei cerealelor”

Acuzaţiile vin de la Valeriu Tabără, care a deţinut acelaşi portofoliu în urmă cu câţiva ani

Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără susţine că 80% din producţia de grâu obţinută în acest an poate fi utilizată pentru panificaţie. Aceasta, în contextul în care, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a declarat că o bună parte din grâu nu poate fi folosit în panificaţie, fiind de o calitate inferioară. Valeriu Tabără susţine că ministrul nu avea niciun drept să facă aceste afirmaţii din moment ce Institutul de Bioresurse Alimentare nu a finalizat raportul legat de producţia de anul acesta. Mai mult, fostul ministru cataloghează atitudinea lui Daniel Constantin ca fiind „o mare distorsiune a pieţei cerealelor din România”.

Controverse legate de calitatea producţiei actuale de grâu

grauFostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, în prezent profesor universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Timişoara, face acuze grave la adresa actualei conduceri a Ministerului Agricuturii şi Dezvoltării Rurale. Mărul discordiei este repre-zentat de subiectul calităţii şi cantităţii producţiei agricole de grâu, de anul acesta. Mai exact, Daniel Constantin, ministrul de resort, a declarat la începutul lunii august că o bună parte din calitatea grâului produs în această vară este compromisă, cerealele nefiind corespunzătoare pentru panificaţie: „Este adevărat, cantitatea de grâu de panificaţie este mai mică decât în anii precedenţi. Atunci când este secetă avem mai mult grâu de panificaţie, adică mai mult grâu de o calitate mai bună. Nici în acest an nu stăm foarte rău din punct de vedere calităţii”, a explicat ministrul Constantin.

În replică, Valeriu Tabără cataloghează această declaraţie ca fiind „o mare distorsiune a pieţei cerealelor din România”. Mai exact, acesta susţine că datele statistice referitoare la calitatea grâului, pe soiuri şi pe judeţe, de anul acesta nu au fost încă făcute publice de instituţia care se ocupă de acest lucru, mai precis de Institutul de Bioresurse Alimentare, aşa încât nici ministrul Agriculturii, spune Valeriu Tabără, nu avea voie să se pronunţe înainte de a avea un raport oficial: „A ieşit domnul Aurel Popescu, preşedintele Rompan şi a spus că da, avem o producţie mare, dar este de slabă calitate. Atenţie, vine din zona patronatului în panificaţie, doreşte preţuri mici la grâu. Apoi a ieşit  ministrul Constantin şi a confirmat că două treimi din grâu  nu este bun de pâine, nu are calitatea necesară. Este una dintre cele mai mari greşeli pe care le face un demnitar”, a declarat Vasile Tabără, joi, într-o conferinţă de presă la Timişoara. Fostul ministru al Agriculturii a subliniat că, într-adevăr, o ploaie de cinci-zece litri pe metru pătrat determină o pierdere de cinci sute de kilograme la hectarul de grâu, fără să cadă un bob jos, pentru că îl curăţă pe interior.

Dar, cu toate acestea, Valeriu Tabără a punctat că abundenţa precipitaţiilor nu poate duce la scăderea calităţii grâului. În atare situaţie, acesta dă asigurări că 80% din cantitatea de grâu de anul acesta este bună pentru panificaţie, în urma informaţiilor pe care le-a primit de la reprezentanţii Institutului de Bioresuse Alimentare: „Am vorbit cu cei care au început analizele, vreau să spun  că 80% din grâul românesc de anul acesta este bun şi foarte bun de pâine şi o spun cu toată forţa. Lucrurile astea ar fi trebuie să fie ştiute, inclusiv la nivelul judeţelor. Nu trebuia să se facă aprecieri la voia întâmplării” .

7 milioane de tone de grâu, din producţia pe 2013

Valeriu TabaraAcesta a explicat că, în urma declaraţiilor făcute de conducerea Ministerului Agriculturii, cei mai afectaţi rămân fermierii, care vor întâmpina dificultăţi în a-şi vinde grânele. „Omul care are două trei hectare de grâu şi vrea să-l comercializeze nu o poate face aşa cum ar trebui.

Cumpărătorul vine şi oferă un preţ mai mic pentru grâu pentru că oricum nu e bun de pâine, ci doar pentru furaje. Nu este în regulă. E un mesaj de transmis pentru toată ţara”, a mai precizat Valeriu Tabără.

De asemenea, acesta atrage atenţia că în condiţiile în care ministrul Agriculturii declară că o bună parte din grâu nu este bun pentru pâine, apar efecte negative şi asupra exporturilor ţării, România ieşind din clubul exportatorilor de grâu la nivel mondial: „Ce s-a întâmplat în acest an are legătură cu neglijenţa şi lăsarea la voia întâmplării. Când ai spus că nu ai grâu de pâine se iese din acel  club. Partenerii vin şi te tratează superficial, îţi spun: «nu te supăra, nu aveţi grâu de pâine»”, a mai spus Valeriu Tabără.

În altă ordine de idei, anul acesta, în România s-au produs 7,2 milioane de tone de grâu, pe o suprafaţă de 2,6 milioane de hectare, conform reprezentanţilor Ministerului Agricuturii. Potrivit lui Valeriu Tabără, în Timiş, producţia de grâu de anul acesta a fost de aproape 500.000 de tone, strânse de pe o suprafaţă de 120.000 hectare. Daniel Constantin a declarat că producţia de grâu este cea mai mare din ultimii opt ani. Şi pe această speţă, Valeriu Tabără apreciază că este prima dată în ultimii ani în care producţia de grâu este judecată prin cantitate şi nu prin calitate: „Aici este marea pierdere a agri-culturii din acest an”, spune fostul ministru. Mai mult, acesta îl şi contrazice pe actualul ministru, afirmând că producţia de grâu din acest an nu este chiar cea mai mare. În 2011, pe vremea când Valeriu Tabără era ministru al Agriculturii, s-a raportat o producţie de şap-te milioane de tone de grâu: „Ne reîntoarcem la anumite momente spectaculoase pe sectorul agricol. În primul rând, bătălia se duce pentru a avea cea mai mare producţie de grâu din istorie, greu de crezut”, a punctat acesta, susţinând că nu ştie de unde are ministerul date, în contextul în care pe marii fermieri ai României, care cultivă peste patru mii de hectare, nu i-a întrebat nimeni ce cantitate de grâu au obţinut.

Însă, chiar şi cu o producţie atât de mare, mai spune Valeriu Tabără, fermierii pot rămâne săraci, şi nu din cauza lor, „ci din cauza faptului că, preţul fiind mic, oamenii nu-şi pot relua procesul de producţie aşa cum ar trebui, nu pot aplica tehnologii de producţie care să fie performante şi să menţină o constanţă”. Mai mult, acesta apreciază că s-a greşit teribil în ceea ce înseamnă valorificarea produselor agricole din ţară, în 2013: „Nu se poate aşa ceva. La această dată, preţul grâului este situat între 0.5 lei şi 0.6 lei pe kilogram, când anul trecut s-a început de la 0,75 şi s-a dus la până un leu pe kilogram. Nu este vorba numai de anul 2012  când am avut producţie mică, amintiţi-vă de 2011, când am avut producţie mare, iar preţul a fost şi el pe măsură”, a precizat fostul ministru al Agriculturii.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis