Un adolescent care conducea fără permis a provocat, sâmbătă, un accident, între Timișoara şi Şag, soldat cu un deces și rănirea altor cinci persoane.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Timiș, Ionuț Bocancea, transmite că accidentul a fost provocat pe fondul vitezei excesive, după ce şoferul, un adolescent de 16 ani, a scăpat maşina de sub control şi a intrat pe contrasens, tamponându-se de un vehicul ce venea din direcția opusă, condus regulamentar. În urma coliziunii, a rezultat decesul pasagerului din mașina condusă de tânărul fără permis și rănirea altor cinci persoane.
Pentru descarcerare și preluarea victimelor, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanţă Timiş.
Poliția Timiş a întocmit dosar penal pe numele tânărului pentru ucidere din culpă și conducere pe drumurile publice fără permis.
Ultimele comentarii