Accident în timpul unui spectacol la Teatrul German de Stat din Timişoara

„Livada de vişini”. Sursă foto: TGST

În timpul spectacolului Livada de vișini, care se desfășura duminică, 4 februarie, în sala Teatrului German de Stat Timișoara, pe scenă a avut loc un acccident în care au fost implicați o actriță și doi mașiniști. Toate cele trei persoane implicate sunt în afara oricărui pericol.

 

În timpul spectacolului din seara de 4 februarie,m unul dintre mașiniști s-a împiedicat și, în cădere, a antrenat un element de decor care a căzut pe el și pe actrița care își susținea rolul, transmit reprezentanţii Teatrului German de Stat Timișoara.

Reprezentația a fost întreruptă, fiind solicitat serviciul de urgență 112. La fața locului au sosit un echipaj medical și unul de poliție, pentru cercetări. Echipajul medical i-a consultat pe cei trei salariați implicați, după care actrița a fost transportată la spital, de unde în jurul orei 24, după investigații efectuate în cadrul serviciului de urgență, a fost trimisă acasă.

Reprezentanţii TGST transmit că instituţia a nofiticat incidentul la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș și a demarat o anchetă internă pentru a stabili împrejurările producerii sale.

TGST mulţumeşte publicului pentru înțelegere față de întreruperea spectacolului şi anunţă spectactorii că pot solicita rambursarea contravalorii biletelor sau pot opta pentru vizionarea unui alt spectacol, până la finalul lunii martie. Spectatorii interesați sunt invitaţi să contacteze casieria TGST, la numărul de telefon +40256-435743 sau online, pe adresele de e-mail: secretariat@dstt.ro, tickets@dstt.ro.

 

Print Friendly, PDF & Email