Acces pentru animalele de companie în mijloacele de transport în comun din Timişoara

Sursă foto: Getty Images

Primăria Timișoara a reglementat accesul în mijloacele de transport în comun a persoanelor însoţite de animale de companie.

 

Animalele de companie au acces în tramvaie, troleibuze ori autobuze, cu respectarea condițiilor prevăzute de reglementările locale, transmit repprezentanţii Municipalităţii. Astfel, câinii de talie medie şi mare au acces în mijloacele de transport în comun ţinuţi în lesă, prinsă de zgardă sau ham şi cu botniţă, în timp ce câinii de talie mică trebuie să fie ţinuţi în lesă, prinsă de zgardă sau ham ori în braţe sau în cuşcă/geantă de transport. Pisicile sau alte animale mici au acces în mijloacele de transport în comun ţinute în cuşcă sau în geantă de transport.

Potrivit Primăriei, o persoană poate fi însoţită de maximum un animal de companie de talie medie sau mare, iar în cazul animalelor de talie mică, în funcţie de capacitatea permisă de cuşcă/geantă de transport şi cu respectarea cerinţelor etologice în funcţie de specie/rasă. Animalul trebuie să fie îngrijit, socializat, iar proprietarul să aibă asupra sa carnetul de sănătate al acestuia, care să ateste efectuarea acţiunilor sanitar-veterinare, deparazitări şi vaccinări la zi, avizat de către medicul veterinar curant, precum şi identificarea şi înregistrarea în sistemul naţional RECS, pentru câini.

Deţinătorul animalului de companie va achita şi composta bilet de călătorie şi pentru acesta. Primăria recomandă timișorenilor care doresc să călătorească însoţiți de animalul de companie să aleagă cea mai liberă zonă a mijlocului de transport în comun şi să evite orele de vârf și mijloacele de transport aglomerate, astfel încât spaţiul să permită o distanţare de minim un metru faţă de celelalte persoane.

Conducătorul de bord sau controlorii de pe mijloacele de transport în comun au dreptul să solicite persoanei însoţite de animal părăsirea mijlocului de transport în situaţia în care acesta nu respectă prevederile menționate.

 

Print Friendly, PDF & Email