Abonamente la coșuri cu legume proaspete, pentru timişoreni

Foto: ASAT

Timișorenii se mai pot abona la coșuri cu legume sănătoase pentru întreaga perioadă a anului. Primele legume vor fi disponibile la Timișoara la începutul lunii aprilie, anunţă iniţatorul propiectului, Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești.

 

Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești face parte din inițiativele de agricultură susținută de comunitate dezvoltate peste tot în lume.

Prima inițiativă de acest fel o întâlnim în anii 70, în Japonia, într-o Japonie puternic confruntată cu crize alimentare (infestarea alimentelor cu metale grele, sindromul Minamata ș.a.), la inițiativa unor grupuri de mame care s-au adresat micilor producători agricoli de proximitate cu propunerea de a produce o varietate de alimente sănătoase și de sezon, într-o manieră planificată și cu susținere din partea grupului de consumatori”, spune Mihaela Vețan, inițiatoarea demersului în România.

Parteneriatele de solidaritate ASAT reprezintă o asociere informală între un mic producător şi un grup de consumatori , având drept obiectiv asigurarea de produse naturale, realizate la nivel local. Fiecare parteneriat are la bază un contract care se încheie pe perioada unui sezon agricol, pe baza căruia fiind livrate într-un punct fix legume de sezon.

Prin parteneriatele de solidaritate ASAT se urmărește dezvoltarea unei relații directe între micii producători și consumatorii urbani, eliminarea intermediarilor și asigurarea de produse sănătoase și diversificate la cel mai accesibil preț, dar care să fie un preț echitabil pentru producător. Relația care se dezvoltă între grupul de consumatori și producător se bazează pe valorile solidarității sociale și a echității.

Astfel, pe baza unui contract anual fix, timișorenii se pot abona, pentru întregul an, la un coș săptămânal de legume, care conține legume de sezon, crescute în condiții naturale și proaspăt cultivate. Producția se realizează în condiții de transparență, membrii parteneriatului având acces la informații referitoare la practicile de producție, semințele folosite, costurile de producție. Sistemul ASAT reprezintă o inovație socială, consumatorii împărțind între ei costurile de producție, iar producătorul împarte cu aceștia întreaga producție obținută.

În Timișoara, sunt înscriși patru producători în rețeaua ASAT, aceștia având grădinile în Otelec, Ghioroc, Ficătar și Dragșina.

Participarea în ASAT nu se rezumă la coșul de legume sănătoase pe care îl primesc săptămânal, ci este un gest prin care încurajez pe termen mediu și lung micii producători să producă hrană curată pentru noi, consumatorii de proximitate. De peste zece ani susținem trecerea la o agricultură naturală, cu respect față de resursele cele mai importante (apă, pământ), susținem păstrarea unor soiuri de semințe tradiționale și experimentarea unui model economic bazat pe solidaritate”, mai spune Mihaela Vețan.

Timișorenii interesați să primească mai multe informații pot scrie la adresa timisoara@asatromania.ro, unde unul dintre voluntarii ASAT le va răspunde întrebărilor pe care le au.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro