O echipă medicală de la Spitalul Județean Timișoara a realizat o intervenție chirurgicală utilizând un robot medical ultraperformant, în cazul unui pacient diagnosticat cu cancer de prostată. Aceasta este a doua intervenție de acest fel în mai puțin de două săptămâni, prima fiind efectuată în cazul unui pacient diagnosticat cu cancer de rect.
O intervenție chirurgicală în premieră pentru țările din această parte a Europei a avut loc, la începutul lunii iulie, la Spitalul Județean din Timișoara, fiind utilizat un robot performant, achziționat în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.
Joi, la mai puțin de două săptămâni după anterioara intervenție, care a avut loc în cadrul Clinicii II Chirurgie a Spitalului Judeţean Timișoara, în cazul unui pacient diagnosticat cu cancer de rect, o altă intervenție chirurgicală de acest gen a fost efectuată în cazul unui pacient diagnosticat cu cancer de prostată.
Prof. univ. dr. Lazăr Fulger, șeful Clinicii II Chirurgie, spune că acest gen de intervenții chirurgicale în care este folosit un robot medical de ultimă generație se desfășoară în cadrul proiectului Robocape. Robotul permite operațiuni de mare finețe, dispunând de o componentă medicală și de o componentă informatică, care face posibilă efectuarea de intervenții de aproape, dar și de la distanțe foarte mari, prin coordonarea mișcărilor aparatului de către medicii chirurgi. Intervenția de ieri, făcută la pacient în vârstă de 62 de ani, diagnosticat cu cancer de prostată, va permite externarea bolnavului la începutul săptămânii viitoare.
„Cancerul de prostată este a doua cauză de mortalitate cauzată de cancer, la bărbaţi. Aceşti pacienţi operaţi de cancer de prostată, trebuie, după intervenţie, să fie continenţi urinar, să nu piardă urină şi nici integritatea funcţiei sexuale”, a explicat prof. univ. dr. Viorel Bucuraş, şeful Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgență din Timişoara.
Referindu-se la posibilitățile pe care le oferă acest robot și la programul medical care a permis achiziționarea lui, managerul spitalului, medicul Marius Craina, a precizat că valoarea totală a proiectului Robocape este de aproximativ 19 milioane de lei, sumă care a permis cumpărarea robotului, dar și crearea unui laborator de diagnostic și achiziționarea unor alte dotări. În plus, pentru a putea acoperi necesarul de instrumente și materiale sanitare utilizate în cadrul intervențiilor, a căror valoare totală estimată este de aproximativ 4 000 de euro, reprezentanții Spitalului Clinic Județean Timișoara spun că intenționează să solicite Ministerului Sănătății reluarea finanțării programului de chirurgie robotică, întreruptă în 2013.
Evocând oportunitățile oferite de proiectul european Robocape, a cărui idee a debutat în urmă cu aproape cinci ani și care a permis, de atunci, derularea unui studiu multicentric privind utilizarea, în cadrul intervențiilor chirurgicale din mai multe centre medicale din țară, a chirurgiei robotice, prof. univ. dr. Lazăr Fulger a precizat că acesta a permis achiziționarea de roboți chirurgicali în câteva centre medicale din țară. Aceștia sunt utilizați cu precădere în domeniul chirurgiei pelvisului, pentru a ajuta medicul să evite lezarea unor pachete nervoase ce ar putea afecta funcția sexuală sau continența urinară în cazul pacienților operați.
„Clinica a II-a Chirurgicală şi-a dorit să păşească pe această treaptă a operaţiilor minim invazive”, a mai declarat Lazăr Fulger, precizând că, grație acestui program finanțat din fonduri europene și guvernamentale, implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, Spitalul Judeţean Timişoara dispune de al treilea centru medical de chirurgie robotică din țară, după cel de la București, condus de prof. univ. dr. Irinel Popescu, și după centrul similar de la Cluj.
Întrucât materialele necesare intervențiilor chirurgicale nu sunt decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, se intenționează ca sumele necesare achiziției de consumabile să fie obținute tot prin accesarea de fonduri europene. „Vom participa la competiţia pentru finanţarea pentru următorii doi ani cu instrumentarul necesar, cu reactivi. Avem deja infrastructura. Încercăm să facem una-două intervenții pe săptămână”, a mai declarat prof. univ. dr. Lazăr Fulger.
Potrivit echipei de medici care activează în cadrul proiectului, pe durata celor cinci ani de derulare a proiectului, vor fi operați pacienți diagnosticați cu cancer de rect și cu cancer de prostată, încercându-se introducerea pe lista afecțiunilor în cazul cărora se pretează acest gen de intervenții chirurgicale și a cancerului de col uterin.
Ultimele comentarii