97 de zboruri din 103 programate de Fly România de pe Aeroportul Internaţional Timişoara, anulate

Reprezentanţii Aeroportului spun că nu pot anula contractul pentru că nu sunt întrunite condiţiile

avion-fly-romaniaLa capătul a doar două luni de când şi-a anunţat debutul activităţii pe piaţa românească, Fly România, companie aparţinând omului de afaceri timişorean Ovidiu Tender, a înregistrat, numai în ce priveşte cursele operate de pe Aeroportul Internaţional Timişoara, un bilanţ dezastruos: 97 de zboruri anulate dintr-un total de 103 programate. Mii de pasageri nemulţumiţi îşi revendică acum contravaloarea tichetelor de călătorie achiziţionate. O parte dintre aceştia povestesc despre felul în care au fost abandonaţi în străinătate, după anularea intempestivă a unor curse. Reprezentanţii Fly România au ales să se refugieze în spatele tăcerii.

 

Zboruri anunţate, dar neoperate

Compania Fly România, despre care s-a afirmat în diverse surse că este deţinută de omul de afaceri timişorean Ovidiu Tender, a anunţat, la jumătatea lunii martie, că va începe să opereze zboruri, pe linii interne şi internaţionale, începând cu 15 mai. Angajat într-o colaborare cu Fly România este şi Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara, de unde reprezentanţii Fly România au anunţat iniţial că vor opera zboruri periodice înspre destinaţiile Bucureşti şi Verona.

De altfel, călătorii care verifică informaţiile furnizate pe pagina de internet a AIT pot constata că şi acum, la secţiunea Business, rubrica de Parteneri şi Furnizori, figurează, pe lângă numele celorlalte companii aeriene care operează zboruri de la Timişoara, şi Fly România. Şi la rubricile care oferă informaţii despre orarul zborurilor, motorul de căutare al paginii Aeroportului Internaţional Timişoara restituie informaţii potrivit cărora, în majoritatea zilelor săptămânii, cu excepţia zilei de sâmbătă, sunt prevăzute zboruri ale companiei Fly România înspre destinaţiile Verona şi Bucureşti.

Numeroasele informaţii furnizate de pasagerii care au apelat la serviciile companiei Fly România mărturisesc, însă, despre cu totul şi cu totul altceva…Realitatea, spun cei care au achiziţionat tichete de zbor, este alta: majoritatea zborurilor programate sunt anulate, multe dintre ele în ultimul moment şi fără vreo notificare prealabilă. Iar pasagerii sunt puşi în imposibilitatea de a-şi recupera banii achitaţi pentru tichetele de călătorie. Mai mult decât atât, mai relatează pasagerii, operatorii serviciului Call Center din cadrul companiei Fly România sunt imposibil de contactat. Informaţie care ne-a fost confirmată, de altfel, de tentativele noastre repetate de a lua legătura cu operatorii Fly România, soldate cu tot atâtea eşecuri.

Sute de pasageri nemulţumiţi

Cum operatorii de relaţii cu publicul sunt, se pare, aproape imposibil de găsit,  în intervalul de doar două luni scurs de la momentul de debut al activităţii companiei pe piaţa românească, numeroase reacţii ale pasagerilor nemulţumiţi s-au strâns pe contul Fly România deschis pe o reţea de socializare. Tot acolo, ultima ofertă adresată de Fly România eventualilor clienţi datează din 22 iunie, ea căutând să îi ispitească pe eventualii doritori cu un zbor pe ruta Bucureşti – Antalya, la un preţ al biletului ce porneşte de la 29,90 euro. De atunci încoace, însă, nicio informaţie nu a mai fost actualizată pe contul Fly România…

Au apărut, în schimb, zeci de postări care vorbesc despre nemulţumirile celor care au apelat la serviciile Fly România şi care semnalează faptul că 98% dintre zborurile programate sunt anulate, iar banii achitaţi pe bilete nu pot fi recuperaţi.

„Am pierdut o grămadă de bani pe bilete cumpărate şi nefolosite şi foarte mulţi bani pe telefon, încercând să contactez call center-ul. Avionul este un MD 82, cumpărat de la TEN Airways, şi are o vechime de foarte mulţi ani, întâmpinând mereu probleme”, scrie pe contul Fly România Claudiu Hagiu.

Alţi mulţi pasageri care şi-au achiziţionat bilete au menţionat, pe acelaşi cont de pe reţeaua de socializare, detalii despre anularea în ultimul moment a unor curse cu destinaţii externe, însoţite de conţinutul unor mesaje de reclamaţie adresate ANPC. Manuela Mureşan, care a achiziţionat un bilet dus-întors cu destinaţia Barcelona, relatează despre anularea, la finalul lunii iunie, a zborului programat pentru jumătatea lunii iulie şi despre toate demersurile sale întreprinse pentru a recupera contravaloarea tichetelor, prezentând detalii despre conţinutul solicitării adresate în scris companiei Fly România, la puţin timp după ce i-a fost adusă la cunoştinţă informaţia legată de anularea zborului. Dar şi un răspuns primit de la OPC, prin care îi sunt indicate modalităţile de a depune reclamaţie la ANPC, pentru a solicita astfel sprijin în vederea recuperării contravalorii biletelor. „Am primit e-mail acum, deci în termen de două săptămâni de la anunţul că zborul s-a anulat, prin care am fost anunţată că mi s-au returnat banii. Au ataşat şi OP. Mi se pare corect faţă de companie să fac acest anunţ aşa cum i-am tot criticat prin mai multe comentarii pe aici”, revine Manuela Mureşan, într-o postare datată 11 iulie.

O situaţie legată de anularea în ultimul moment a unui zbor cu destinaţia Verona, de pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, a fost semnalată, în detaliu, şi de timişoreanul Mircea Opriş.

Ovidiu Tender: „Nu sunt proprietarul Fly România”

Ovidiu TenderDupă izbucnirea acestui scandal, Ovidiu Tender, a postat pe profilul său de socializare un mesaj prin care transmite că, de fapt, nu este proprietarul Fly România: “Sunt, într-adevăr acţionar majoritar la compania aviatică Ten Airways, companie specializată în oferirea de servicii de transport aerian clienţilor companii aeriene care nu au aparate de zbor şi personal navigant pentru a-şi putea organiza singuri activitatea. În limbajul de specialitate se utilizează prescurtarea de ACMI, ceea ce înseamnă ca noi, companie, punem la dispoziţia clienţilor aeronava,echipajul, mentenanţa şi asigurarea, întreaga activitate comercială fiind a clientului. Ovidiu Tender mai spune că, în momentul de faţă, au în operare cinci aeronave care zboară pentru companii aviatice sau tour operatori. “În consecinţă, relaţia cu clientul în cazul nostru este responsabilitatea organizatorilor activităţii şi nu a noastră”, mai spune Ovidiu Tender.

Compania Fly România a înştiinţat, la jumătatea lunii martie, prin Cătălin Buţu, directorul general al Ten Airways, din care face parte şi Fly România, că, începând cu jumătatea lunii mai, va opera zboruri din Bucureşti, Timişoara şi Tulcea, către oraşe din Italia, Spania, Germania şi Turcia „Pentru început, vom lansa mai multe rute care vor acoperi atât destinaţii clasice, cu o cerere bine determinată, cum este Bucureşti – Timişoara, unde propunem un tarif de 69 de euro, cât şi destinaţii inedite sau sezoniere, cum va fi cursa Bucureşti – Antalya, operaţională din iunie”, declara, citat de Mediafax, Cătălin Buţu.

Nu ne dorim să luăm pasageri de la Tarom, ci vrem să le facem concurenţă maşinilor, pentru că aceste zboruri sunt mai ieftine decât maşinile”, declara atunci omul de afaceri Ovidiu Tender.

Zborurile anunţate urmau să fie operate cu aeronave de tip MD-82 şi MD-83, aparţinând Ten Airways, care le-a achiziţionat de la Alitalia. Compania Ten Airways şi-a început activitatea în 2010 şi de atunci a operat în sistem charter şi wet lease, sistem care presupune închirierea aeronavei cu tot cu echipaj şi servicii pentru a opera în numele altei companii.

AIT: „Compania Fly România, responsabilă integral pentru anularea zborurilor şi pentru restituirea contravalorii tichetelor”

Dan IdoluSolicitaţi să ofere informaţii exacte referitoare la situaţia zborurilor operate de pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara de către operatorul Fly România, reprezentanţii Aeroportului au confirmat că, din totalul curselor programate iniţial să fie efectuate de pe Aeroportul Internaţional Timişoara, cu destinaţiile Bucureşti şi Verona, au fost operate doar câteva, majoritatea zborurilor fiind anulate.

Directorul general al AIT, Dan Idolu, a precizat că regretabil este faptul că o astfel de situaţie îi afectează în primul rând pe pasagerii care şi-au achiziţionat bilet, întrucât, a declarat acesta.

Contractul AIT cu operatorul de zbor nu poate fi anulat, mai spune Dan Idolu, întrucât operatorul nu şi-a încălcat angajamentele asumate contractual faţă de reprezentanţii Aeroportului Timişoara. Iar o anulare a contractului AIT cu operatorul Fly România ar putea fi luată în discuţie doar dacă operatorul nu şi-ar plăti obligaţiile asumate pentru serviciile furnizate. Acesta a confirmat însă că nu au fost operate de pe Aeroportul Internaţional Timişoara zborurile anunţate de către compania Fly România, ci doar o mică parte dintre ele.

În ce priveşte relaţia de colaborare dintre AIT şi operatorii de zbor, directorul general al AIT a mai precizat că reprezentanţii Aeroportului nu pot interveni în relaţia dintre operatorul de zbor şi pasageri şi nici nu pot facilita pasagerilor recuperarea contravalorii tichetelor de zbor achiziţionate, în eventualitatea în care zborul a fost anulat. Şi a adăugat că, din punctul de vedere al reprezentanţilor AIT, indiferent cine sunt operatorii, aceştia sunt bine primiţi pe Aeroportul Internaţional Timişoara, dacă îşi respectă angajamentele asumate.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Aeroportului, Nicoleta Trifan, a declarat că sunt regretabile situaţiile în care sunt puşi pasagerii prin anularea zborurilor de către operatorul de zbor, dar a informat că AIT nu are responsabilităţi în ce priveşte recuperarea de către pasageri a banilor, întrucât „tichetul de zbor este expresia unui contract încheiat între tine, pasager, şi transportator”, care se obligă astfel să asigure pasagerului nişte facilităţi.

Potrivit informaţiilor oferite de Miruna Sav, reprezentantul Direcţiei de Marketing şi Relaţii Publice al Aeroportului Internaţional Timişoara, Aeroportul Internaţional Timişoare are în acest moment în derulare un contract de operare şi servicii de dirijare la sol cu compania Fly România. Acesta este motivul pentru care, în programul de zbor, sunt menţinute în continuare destinaţiile Bucureşti (cu opt zboruri pe săptămână) şi Verona (cu trei zboruri pe săptămână), iar orarul de zbor menţionat nu poate fi modificat decât în condiţiile în care operatorul ar transmite reprezentanţilor Aeroportului o notificare în acest sens.

În ce priveşte numărul de zboruri efectuate de pe AIT de către operatorul Fly România, Miruna Sav precizează că în intervalul 15 mai – 18 iulie au existat 73 de curse interne anulate, din totalul celor 75 anunţate de companie şi alte 24 de curse externe anulate, din totalul de 28 anunţate. În total, au fost operate doar şase curse, două curse interne, cu destinaţia Bucureşti, şi patru curse externe, cu destinaţia Verona.   

Am căutat să obţinem şi un punct de vedere de la reprezentanţii companiei Fly România. În pofida apelurilor repetate la numerele de telefon de contact indicate de către reprezentanţii companiei, aceştia nu au putut fi contactaţi. Până la momentul finalizării prezentului material, nici reprezentanţii TEN Airways nu au formulat un răspuns solicitării noastre scrise de a oferi informaţii referitoare la situaţia zborurilor operate de Fly România.

Un anunţ ambiguu, vizând anularea anumitor zboruri

În 31 mai, la doar două săptămâni de la anunţul legat de debutul oficial al activităţii operatorului Fly România, pe pagina proprie de pe reţeaua de socializare reprezentanţii companiei au postat un comunicat prin care îi înştiinţau pe eventualii clienţi de anularea unor zboruri „din motive comerciale”. Comunicatul se referea, în termeni ambigui, la „anumite zboruri” care vor fi anulate, până la data de 16 iunie, având în vedere „un grad scăzut de ocupare pe unele rute”. „Fly România este o companie care respectă condiţiile de transport europene şi, conform acestora, toţi pasagerii au fost rerutaţi pe alte companii pentru a ajunge la destinaţia dorită, fără costuri suplimentare, şi/sau au primit compensaţii pentru neplăcerile create. Vă asigurăm că proiectul Fly România este un proiect de durată, o companie de transport aerian cu preţuri corecte şi servicii de calitate pentru pasagerii săi”, se menţiona, tot atunci.

Informaţii legate de anularea a 65% din totalul curselor programate (adică a 88 de curse din totalul celor 138 planificate), până la data de 15 iunie, au fost publicate, la începutul lunii iunie, şi pe pagina online a publicaţiei Business Review.

Print Friendly, PDF & Email