60 de imigranţi au intrat ilegal în România din Serbia

Migranti ilegali Foto IGPFPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga au depistat 60 de migranţi care intenţionau  să  intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde.

 

Imigranţii, toţi bărbați, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, au intrat ilegal în România, din Serbia, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.45, spune agentul Roxana Costache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș. Aceștia au fost depistați în apropiere de Comloşu Mic, cu ajutorul sistemului de termoviziune, în timp ce se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre frontieră spre interiorul ţării.

Aceştia au intrat în ţară fără familii şi provin din Pakistan, Afganistan, Irak, Somalia și Maroc. Cei 60 de imigranţi au fost transportaţi cu două autocare la sediul Poliţiei de Frontieră din Jimbolia, spaţiu ce permite procesarea persoanelor în siguranţă.

Autorităţile române discută în acest moment cu cele din Serbia pentru a se stabili traseul imigranţilor. Dispozitivul de întărire a supravegherii la frontieră a fost întărit, mai transmit reprezentanții Poliției de Frontieră Timiș.

Momentan toţi refugiaţii sunt adăpostiţi într-o clădire ce dispune de toate facilităţile şi sunt păziţi de jandarmi pentru evitarea oricărui fel de incidente.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro